Laureatul premiului Nobel Ales Bialiaţki a fost condamnat la 10 ani de închisoare în Belarus
Full Article 1 minutes read

Laureatul premiului Nobel Ales Bialiaţki a fost condamnat la 10 ani de închisoare în Belarus

Un tribunal din Minsk l-a condamnat vineri la 10 ani de închisoare pe activistul politic Ales Bialiaţki, colaureat al premiului Nobel pentru pace în 2022 şi figură de prim-plan a mişcării democratice din Belarus, informează ONG-ul său, relatează AFP, preluat de AGERPRES.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Viasna precizează într-un comunicat că cei doi coacuzaţi ai lui Ales Bialiaţki, încarceraţi şi judecaţi alături de el, Valentin Stefanovici şi Vladimir Labkovici, au fost condamnaţi şi ei la nouă şi respectiv şapte ani de închisoare.

Bialiaţki, activist prodemocraţie şi fondator al Viasna, care a furnizat ajutor legal şi financiar protestatarilor în timpul valului de contestare din Belarus din 2020, a fost condamnat pentru finanţarea protestelor şi evaziune fiscală, relatează şi Reuters.

El susţine că este persecutat din motive politice.

Grupurile pentru drepturile omului susţin că există în jur de 1.500 de deţinuţi politici în Belarus, mulţi dintre ei arestaţi după reprimarea protestelor din 2020 care s-au declanşat după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko a fost reales în urma unui scrutin care a fost considerat unul fraudat de Occident şi opoziţia din Belarus.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: