penitenciar 13
Игорь Чекан, NewsMaker

Le-a promis joburi în Rusia, dar le-a forțat să se prostitueze: un bărbat, condamnat pentru exploatarea sexuală a trei tinere din Moldova

Două tinere și o adolescentă de 17 ani din Republica Moldova au fost ademenite la Moscova de un grup de traficanți, sub pretextul oferirii unui post de muncă, iar ulterior obligate să se prostitueze. Cazurile au fost loc în 2006. Recent, unul dintre membrii grupării de traficanți, un bărbat din Orhei, a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Informațiile au fost raportate de Procuratura pentru Combatarea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat publicat pe 16 februarie.

Potrivit PCCOCS, cele trei victime erau în situații financiare și sociale grele, atunci când au fost abordate de către membrii grupului infracțional în sate din nord-estul și centrul Republicii Moldova, în 2006.

Minoră, ademenită la Moscova cu promisiunea unui post de lucru

Adolescenta de 17 ani a primit oferta de la un complice al condamnatului, care ar fi venit la poarta casei familiei cu un Mercedes și i-a propus să muncească într-un hotel în Moscova, ca dereticătoare, cu $300 pe lună. Aceasta nu a acceptat oferta, dar la însoțit la întoarcerea sa la Chișinău, unde complicele i-a înaintat propunerea din nou. Atunci, adolescenta i-a spus că nu are pașaportul, dar nici procură de la mama. „Acesta i-a spus că „rezolvă”: au revenit în sat, unde adolescenta a profitat de lipsa mamei acasă și și-a luat unele acte și câteva haine, după care au revenit la Chișinău. Acolo, aceasta a realizat că-și uitase adeverința de naștere, dar și aceasta a fost „rezolvat” atunci când bărbatul a organizat ca ea să primească o copie”, a menționat PCCOCS.

Ulterior, individul i-a cumpărat bilet la tren spre Moscova și „a încredințat-o” însoțitorului de tren care a instruit-o să se ascundă printre bagaje, la trecerea frontierei. Sosită în regiunea Solnţevo a capitalei Rusiei, aceasta nu a lucrat la hotel nicio zi, așa cum promisiunea s-a dovedit a fi falsă. În schimb, a fost amenințată că va fi bătută și a fost impusă să presteze servicii sexuale pentru clienții care veneau la locul de întâlnire stabilit pentru mai multe persoane exploatate sexual, într-o pădurice. Minora a fost exploatată aproximativ șase luni, inclusiv prin „transferul” unui alt bărbat care o „patrona” în același domeniu; iar banii ajungeau în buzunarul traficanților.

Exploatată în Rusia și România

O altă victimă, care a atunci avea vârsta de 18 ani, este dintr-un alt sat. Aceasta a fost recrutată în condițiile în care era în nevoie stringentă de bani, așa cum avea un copil de 9 luni, soț nu avea, iar tatăl său decedase. Prin urmare, aceasta a convenit cu mama sa să îngrijească de copil și a început pregătirile pentru plecarea spre Moscova, unde ar fi urmat să muncească într-o cafenea cu $700 pe lună.

Atunci când tânăra a spus că nu are pașaport și nici bani pentru ca să-l facă, membrii grupului infracțional i-au oferit resursele necesare pentru pașaport, dar și pentru biletul la tren. De asemenea, la Moscova, din banii rețelei au fost cumpărate de la o piață haine pentru tânără: încălțăminte cu tocuri și fuste.

După sosirea la apartamentul unde era cazată, aceasta a aflat de la celelalte fete din locuință că ar urma să fie exploatată sexual. Tânăra s-a revoltat, însă traficanții i-au luat pașaport și au amenințat-o că va fi bătută, așa cum i se întâmplase unei colege. Astfel, aceasta a fost nevoită să presteze servicii sexuale.

Peste ceva timp ca și favoare, aceasta a negociat ulterior să presteze servicii sexuale „clienților permanenți, care nu bat fetele.” În cazul ei, de asemenea, clienții veneau să-și aleagă din fetele traficate, în aceeași pădurice, iar ulterior și într-o altă regiune”, a precizat PCCOCS.

În urma mai multor insistențe, la aproape trei luni de la plecare, victima a putut reveni acasă, după ce traficanții i-au cumpărat bilet de tren spre Moldova. Aceștia i-au promis că la sosire va primi toți banii, însă i-au dat doar $400.

Ulterior, tânăra s-a pomenit din nou fără un loc de muncă, aceasta a fost invitată la Timișoara, sub pretextul că i se va oferi un job. „Acolo, așa cum nu găsise de lucru – promisiune care din nou s-a dovedit a fi falsă – iar cazarea trebuia plătită, membrii rețelei i-au propus „unica soluție”: să întrebe la recepțiile hotelurilor, care să o anunțe despre clienți care și-ar dori servicii sexuale din partea victimei. Banii de la clienți erau luați de către membrii rețelei, care ar fi urmat să i-i dea în Moldova”, a menționat PCCOCS.

Două luni mai târziu, tânăra a hotărât să revină în Moldova – moment când, potrivit înțelegerii, urma să primească banii. Aceasta, însă, nu a primit banii, iar plângere nu a depus imediat, ca să ascundă de mama sa și de săteni faptul că a fost exploatată sexual. Totuși odată cu trecerea mai multor ani, victima a depus plângere la poliție, care a pornit urmărirea penală.

Recrutată de un taximetrist

Cea de-a treia victimă este din regiunea de centru a Republicii Moldova și la fel avea 18 ani atunci când a primit oferta falsă. Propunerea a venit din partea taximetristului care a transportat-o spre casă, după ce aceasta sosise în Moldova din Ucraina. Așa cum și ea avea probleme financiare (iar o perioadă a crescut în orfelinat), dânsul i-a promis că câștiguri decente în Moscova, ca și vânzătoare în domeniul cosmetologiei.

Conform schemei aplicate celorlalte două victime, traficanții i-au cumpărat și ei bilet la tren spre Moscova. Sosită regiunea Odințovo a capitalei Rusiei, aceasta a fost exploatată sexual timp de patru luni, după care a reușit să evadeze, în 2006. În 2022, însă, aceasta a decedat, într-un accident acasă.

Trebuia remarcat faptul că, în apartamentele în care erau cazate victimele, acestea erau exploatate sexual și de către paznicii acestora, în beneficiul personal al acestora”, a subliniat PG.

Judecătoria Chișinău, care a examinat dosarul, l-a condamnat pe bărbatul din Orhei implicat în schema de traficare la 11 ani de închisoare. De asemenea, instanța a dispus ca individul să achite 60 000 de lei, în calitate de prejudiciu moral, victimei care a fost exploatată sexual în Rusia și România.

În acest dosar penal, la solicitarea Procuraturii Florești, a fost condamnată la 11 ani de închisoare mama unuia din traficanți, care i-a propus și a convins-o pe femeia cu copil de 9 luni să accepte falsa ofertă privind munca în cafenea. Totodată, pe rolul Curții de Apel Nord este în examinare dosarul privind implicarea în rețeaua de traficanți a altui bărbat, care a exploatat sexual persoane în Moscova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: