Imagine simbol

Legalizarea canabisului în Ucraina, aprobată în prima lectură de Rada Supremă de la Kiev

După mai multe încercări eșuate, Rada Supremă de la Kiev a adoptat, cu 268 de voturi, în prima lectură, proiectul de lege care vine să legalizeze canabisul medicinal în Ucraina. Votul vine după ce președintele Zelenski, medici dar și soldați ucraineni au făcut apel la parlamentarii de la Kiev să legalizeze canabisul în Ucraina, scrie Ukrainskaia Pravda.

În ajunul votului pentru legalizarea canabisului medicinal, ucraineni cunoscuți au cerut Radei Supreme să susțină proiectul de lege. Anterior, peste 40 de medici oncologi din Ucraina au susținut adoptarea proiectului de lege și au semnat apelul corespunzător. Mai mult, cu un apel în adresa Parlamentului de la Kiev au venit și soldații ucraineni. Aceștia au cerut Radei să legalizeze folosirea canabisului medicinal pentru a le alina suferința celor răniți în războiul cu Rusia.

Și președintele Vladimir Zelenski a remarcat necesitatea legalizării canabisului medicinal în Ucraina. Într-un discurs susținut pe 28 iunie în Parlamentul de la Kiev, Zelenski şi-a manifestat sprijinul pentru legalizarea canabisului medicinal, inclusiv pentru „cercetarea științifică adecvată şi producția supravegheată în Ucraina”, adăugând că aceasta va ajuta ucrainenii să-şi trateze „durerea, stresul şi trauma războiului”.

Consiliul Național de Securitate și Apărare și Departamentul Afacerilor Veteranilor a cerut, de asemenea, Radei Supreme să adopte o lege privind canabisul medicinal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: