Biroul Politici de Reintegrare

Liceul „Evrica” din Râbnița nu-și poate achita facturile. Subiectul, discutat de Serebrian și Ignatiev la Tiraspol

Pe parcursul ultimelor două luni, Liceul Teoretic „Evrica” din orașul Râbnița nu-și poate achita facturile pentru utilități. Subiectul a fost abordat astăzi, 28 octombrie, în cadrul întrevederii de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului, Oleg Serebrian, și a Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, la care au asistat delegați ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

În cadrul discuțiilor, Tiraspolul a asigurat că vor fi efectuate inspecțiile de vigoare pentru a depăși această problemă.

Totuși, subiectele centrale ale întrevederii au constituit criza energetică și problema importului de medicamente, și produse alimentare.

Totodată, negociatorul principal de la Tiraspol a reabordat aspectele din sfera bancară și anume implementarea mecanismului de efectuare a plăților pentru tranzacții comerciale desfășurate de companiile din regiunea transnistreană.

„Am primit o propunere din partea Republicii Moldova de a discuta despre problemele din sectorul energetic. Luând în considerație o serie de probleme în relațiile bilaterale, regiunea transnitreană a venit cu inițiativa de a aborda și alte probleme economice – importul de medicamente și produse alimentare, aspectele din sfera bancară și financiară”, a declarat Ignatiev. 

Cei doi oficiali au convenit ca în perioada apropiată să fie organizate noi întrevederi de lucru ale reprezentanților politici, inclusiv în comun cu coordonatorii unor grupuri de lucru sectoriale.

Amintim că întrevederea s-a desfășurat la inițiativa Chișinăului, la sediul misiunii OSCE de la Tiraspol.

Anterior, într-un interviu pentru NM, Oleg Serebrian a declarat că există stagnare în procesul de negociere privind reglementarea transnistreană.

Pe 24 octombrie, Centrala de la Cuciurgan a redus de două ori și jumătate volumul de energie electrică livrat malului drept al Nistrului, din cauza diminuării cu 30% a cantității de gaz furnizată de Gazprom pentru Republica Moldova. Prin urmare, ambele maluri ale Nistrului se confruntă cu un deficit de gaz. În regiunea transnistreană a fost declarată stare de urgență în domeniul economic, iar Uzina Metalurgică și cea de ciment din Râbnița și-au suspendat activitatea de producere.

Înainte de criza energetică, Republica Moldova achiziționa 70% din energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan și 30% – din Ucraina. Momentan, țara vecină a suspendat exportul de energie electrică, din cauza bombardamentelor Rusiei asupra obiectivelor infrastructurii energetice, care a provocat un deficit de energie electrică pentru propriul stat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Politia

O dronă s-a prăbușit în raionul Telenești, la circa 100 de metri de o locuință

O dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Cazul a avut loc astăzi, 23 octombrie. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), preliminar, nu au fost raportate victime.

Oamenii legii au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. La fața locului urmează să ajungă specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili circumstanțele incidentului.

„Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă aparatele de zbor, fragmentele sau alte obiecte suspecte, să păstreze distanța și să evite zona până la finalizarea verificărilor”, a spus IGP.

Precizăm că incidentul are loc după ce, pe 23 octombrie, o dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, pe fondul atacurilor rusești din Ucraina. Potrivit Ministerului Apărării, aparatul a fost detectat la ora 13:59, venind dinspre regiunea Vinița din Ucraina și îndreptându-se spre localitatea Frunzeuca, raionul Camenca. După ce a dispărut temporar de pe sistemele de monitorizare în apropiere de Pepeni, raionul Sîngerei, drona a reapărut pentru scurt timp, dispărând ulterior, la ora 14:12, în apropiere de Meșeni, raionul Rezina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: