thenation.com

Liderii republicani și congresmenii îl îndeamnă pe Biden să introducă sancțiuni personale împotriva lui Platon, Plahotniuc și Șor

Liderii republicani și democrați din comisiile pentru relații externe din ambele camerei din Congresul SUA au semnat o scrisoare deschisă către președintele american în care îi cer să introducă sancțiuni personale împotriva lui Platon, Plahotniuc și Șor. Despre aceasta a anunțat directorul executiv WatchDog, Valeriu Pașa.

Pașa a postat pe Facebook o scrisoare semnată de comitetele de relații externe ale ambelor camere ale Congresului SUA. El a subliniat că documentul a fost semnat atât de republicani, cât și de democrați.

„Mai rar când se reușește mobilizarea senatorilor și membrilor Camerei Reprezentanților și încă și din ambele partide pentru o singură cauză. Este un semn extraordinar de suport pentru Republica Moldova, pentru dreptatea în țara noastră. Iar asta în timp ce purtătorul de cuvânt a lui Putin sare în apărarea lui Șor”, a scris el.

Reamintim că în Moldova, în august 2021, omul de afaceri Veaceslav Platon a fost arestat în lipsă și dat în urmărire. Acesta nu s-a prezentat în instanță în dosarul retragerii de bani de la casele de asigurări Asito, Moldasig și Alliance Insurance Group, în care este principalul inculpat. Omul de afaceri a părăsit Moldova în iulie anul trecut. Se presupune că se află la Londra.

Fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc din Moldova este acuzat de constituire de grup infracțional, șantaj, înșelăciune și spălare de bani. În plus, Plahotniuc apare în cazul ex-președintelui Igor Dodon. El este acuzat de corupție activă, în timp ce Dodon este acuzat de corupție pasivă. Fostul lider PDM a părăsit Moldova în iunie 2019.

La sfârșitul lunii decembrie 2021, deputatul căutat Ilan Șor a fost lipsit de imunitatea parlamentară. Procurorul general interimar Dumitru Robu, a spus că Șor este suspectat că a furnizat informații false în declarația sa de impozit pe venit. Alte suspiciuni sunt legate de furtul miliardului și concesiunea aeroportului.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: