captură video

Lista candidaților la funcția de deputat din partea PUN va fi stabilită pe 22 mai. Totuși, Țîcu a dezvăluit cine va fi cap de listă

Lista candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Unității Naționale (PUN) va fi stabilită mâine, 22 mai, la consiliul național politic al formațiunii. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul PUN, Octavian Țîcu, în cadrul unui briefing de presă.

„Mâine va fi consiliul național politic al Partidului Unității Naționale la care va fi adoptată lista, programul electoral și strategia electorală a partidului pentru alegerile parlamentare anticipate”, a spus Țîcu.

Totuși, liderul PUN a anunțat că directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași va fi cap de listă.

„La platforma PUN a aderat domnul Grigore Tinică, directorul Institutului Cardiovascular din Iași. Un medic și un chirurg cu renume mondial, pe care îl anunțăm cap de listă și candidatul PUN la funcția de prim-ministru. Considerăm acest lucru un prim gest de a recunoaște meritele pe care domnul Grigore Tinică le are pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Țîcu.

Liderul PUN a mai precizat că prin acest gest vrea să arate „un model de politică în care nu liderul de partid este cel care se afișează peste tot primul, în toate funcțiile”.

Anterior, Octavian Țîcu a declarat că el va fi primul pe lista candidaților la funcția de deputat din partea PUN.

„Primul pe listă va fi liderul partidului, după care va fi domnul Reniță, doamna Ana Guțu, domnul Alexandru Arseni, domnul Ion Cobîșenco, doamna Victoria Botnari, domnul Anatol Vidrașcu, după care va fi domnul Dușciac, doamna Gorea-Costin. Și va încheia lista primilor zece doamna Doina Dabija”, a spus Țîcu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: