Цыку в больнице №1
Максим Андреев, NewsMaker

Iurie Reniță, Ana Guțu și Anatol Vidrașcu, pe lista PUN la parlamentare. De ce s-a retras Anatol Șalaru?

În fruntea listei de candidați ai Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile parlamentare din 11 iulie vor fi Octavian Țîcu, urmat de  actualul deputat Iurie Reniță, fosta deputată Ana Guțu și expertul constituțional Alexandru Arseni. Declarația a fost făcută de către președintele formațiunii, în cadrul ediției din 13 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Liderul PUN a precizat că a spus din start că Platforma Unionistă a formațiunii este deschisă unor personalități emblematice pentru tot spațiul românesc.

„Primul pe listă va fi liderul partidului, după care va fi domnul Reniță, doamna Ana Guțu, domnul Alexandru Arseni, domnul Ion Cobîșenco, doamna Victoria Botnari, domnul Anatol Vidrașcu, după care va fi domnul Dușciac, doamna Gorea-Costin. Și va încheia lista primilor zece doamna Doina Dabija”, a dezvăluit Țîcu.

Țîcu a mai declarat că pe lista PUN se va regăsi și Corneliu Pîntea, care este consilierul municipal al PUN.

În cadrul emisiunii, Țîcu a precizat că pe lista PUN nu se va regăsi Anatol Șalaru, fondatorul formațiunii politice pe care o conduce. Acesta s-ar fi retras din cauza unor probleme de sănătate și s-ar afla la București.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alina Michalkina / NewsMaker

„Propaganda LGBT”, schimbarea de gen și refuzul de a avea copii, interzise în regiunea transnistreană: „Suntem oameni normali”

În regiunea transnistreană va fi interzisă „propaganda LGBT”. Așa-numita „lege” a fost adoptată de legislativul local al regiunii. Interdicția vizează nu doar promovarea relațiilor sexuale netradiționale, ci și schimbarea de sex și refuzul de a avea copii – atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Pentru așa-numita propagandă a „valorilor netradiționale” vor fi aplicate amenzi. Persoanele fizice riscă o amendă de până la 1.840 de ruble transnistrene (aproximativ 1.930 de lei moldovenești). Funcționarii publici – până la 2.760 de ruble (2.900 de lei), iar persoanele juridice – până la 4.600 de ruble (4.830 de lei) sau suspendarea activității pe o perioadă de până la 90 de zile.

Dacă „infracțiunea” va fi comisă în raport cu minori, prin intermediul mass-mediei sau pe Internet, sau este săvârșită de cetățeni străini ori de persoane fără cetățenie, amenzile vor fi mai mari.

Noile norme vor intra în vigoare peste 14 zile de la semnarea de către liderul transnistrean nerecunoscut, Vadim Krasnoselski.

Unul dintre autorii proiectului, așa-numitul vicepreședinte al comisiei pentru educație, organizații obștești și mass-media, Andrei Safonov, a declarat:

„Suntem oameni normali, raționali, care nu doresc ca societatea să fie divizată în așa-numite genuri în număr de zeci. Asta se face întotdeauna pentru a destabiliza situația într-o țară sau alta, e suficient să consulți rapoartele și să cauți pe Internet. Cred că regiunea transnistreană merită dreptul de a nu trece prin toate acestea”, a menționat Safonov.

***

La începutul anului trecut, NewsMaker, împreună cu experți și reprezentanți ai comunității LGBT, a analizat posibilele consecințe ale interzicerii „propagandei LGBT” în regiunea transnistreană, dacă este posibilă o interdicție totală a mișcării LGBT pe malul stâng al Nistrului, ce pot face persoanele LGBT care trăiesc acolo și ce poate face Chișinăul în această situație.

Trebuie menționat că, în această privință, regiunea transnistreană se aliniază Rusiei. În special, în Rusia lupta activă împotriva comunității LGBT a început încă din 2013. Atunci a fost adoptată o lege care interzice propaganda LGBT în rândul minorilor. În 2022, Rusia a interzis complet propaganda LGBT, iar în vara anului 2023 a fost interzisă tranziția de gen. În noiembrie 2023, Curtea Supremă a Rusiei a recunoscut mișcarea LGBT drept organizație extremistă.

Iar în 2024, Rusia a limitat distribuirea informațiilor care „promovează refuzul conștient de a avea copii”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: