Lista cu rețeaua lui Șor, scursă în spațiul public? Precizările Poliției și Procuraturii Anticorupție

O listă cu numele a câteva mii de persoane care ar face parte din rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor și ar participa la schema de corupere electorală a fost expediată, anonim, pe e-mail mai multor instituții mass-media din Republica Moldova. Inspectoratul General al Poliției (IGP) nu a confirmat și nici infirmat autenticitatea datelor din listă. Iar Procuratura Anticorupție a declarat pentru NM că urmează să analizeze datele și să le contrapună cu materialele din dosarul penal care vizează coruperea alegătorilor. 

Pe 25 octombrie, pe adresele de e-mail ale instituțiilor mass-media din Republica Moldova au fost trimise o listă cu câteva mii de nume ale cetățenilor care ar face parte din rețeaua lui Ilan Șor și sunt implicați în schema de corupere electorală. Lista a fost expediată de către o persoană anonimă, care susține că ar fi ofițer de poliție.

Într-un mesaj alăturat, expeditorul a menționat, printre altele, că poliția își face munca și documentează demult schema de corupere electorală, însă „tare puțini procurori” autorizează acțiunile acesteia, iar judecătorii ar fi eliberat „mii de oameni” arestați.

Ulterior, Inspectoratul General al Poliției a venit cu o reacție la informațiile apărut în spațiul public.

Cu referire la lista care conține o serie de nume și prenume ale unor persoane care ar fi simpatizanți/activiști/membri ai organizației criminale „ȘOR”, făcută publică astăzi, cu aluzii că aceasta ar fi răspândită sau divulgată de un reprezentant al unei instituții ale statului, Poliția nu confirmă, dar nici nu infirmă datele din listă, atât timp cât aceste informații nu au fost suprapuse cu cele deținute de organele de drept. Totodată, aluziile aduse la disensiunile dintre instituțiile judecătorești, de drept și cele de forță în procesul de documentare a unei organizații criminale, Poliția le respinge cu vehemență. Or, anume conlucrarea profesionistă între instituțiile statului ne-a permis să documentăm eficient acest proces masiv de corupere electorală. Catalogăm acest fapt drept o tentativă de dezbinare instituțională, căreia Poliția nu îi va da curs”, se arată într-un comunicat publicat de IGP.

De asemenea, contactată de NM, Procuratura Anticorupție a declarat: „Vă informăm că urmează să analizăm datele expuse în listă și să contrapunem cu materialele din dosar. La ora actuală nu putem face careva comentarii”.

Precizăm că, în septembrie, oamenii legii au inițiat un dosar penal care vizează coruperea electorală de către organizația criminală „Șor”. Sute de mii de oameni au primit bani, prin transferuri bancare din Rusia, pentru a vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale și opțiunea „Nu” la referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE din 20 octombrie. Potrivit ultimelor informații oferite de IGP, în perioada septembrie-octombrie, suma transferurilor a ajuns la 39 milioane de dolari.

În urma plebiscitului, 50,35% dintre alegători au susținut modificarea Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană – un rezultat mult mai mic decât prognozau autoritățile și sondajele. Președinta Maia Sandu a sugerat că rezultatul referendumului a fost influențat de o „grupare criminală”, împreună cu „forțe străine”, prin coruperea alegătorilor.

Pe 24 octombrie, poliția din Sîngerei a înctomit 30 de procese verbale pentru corupere electorală pasivă, care urmează a fi transmise Centrului Național Anticorupție. De asemenea, au fost înregistrate 5 denunțuri cu privire la liderii unor grupări din cadrul organizației criminale „Șor” din Sîngerie, fiind predați 400 de euro acceptați pentru a vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale și opțiunea „Nu” la referendumul constituțional. Iar o zi mai târziu, pe 25 octombrie, liderul unei grupări din cadrul organizației criminale din Ungheni a fost reținut de către oamenii legii, în urma unui denunț.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: