Andrei Mardari/NewsMaker

Litvinenco a sesizat CC. Vrea să afle dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate concomitent cu alegeri prezidențiale anticipate

Deputatul Sergiu Litvinenco a depus o sesizare la Curtea Constituțională pentru a afla dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate concomitent cu alegeri prezidențiale anticipate, în cazul în care șeful statului își dă demisia.

„Acest lucru, din punctul nostru de vedere, este posibil conform prevederilor constituționale. De asta am și întrebat Curtea Constituțională dacă și ea susține această poziție, conform căreia aceste alegeri pot fi desfășurate concomitent. Condiția este ca Igor Dodon să-și dea demisia. Astfel, deschide cale organizării alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu alegeri prezidențiale anticipate”, a declarat Litvinenco.

„Dacă Igor Dodon a fost sincer atunci când a spus că vrea alegeri anticipate pentru a scăpa țara de Plahotniuc și Șor și nu a fost o declarație populistă și/sau pentru a șantaja partenerii de coaliție din PD, ar trebui să analizeze serios această opțiune”, a mai spus Litvinenco.

Menționăm că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie. O hotărâre în acest sens a fost votată de către parlament.

https://www.facebook.com/100015463279463/posts/806317953226973/?d=n

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Canicula impune restricții pe drumuri/ Nichita „luptă” pentru PAS/ Plahotniuc revine prin Tutun-CTC?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Alegeri repetate la Boldurești, după anularea turului ii în instanță
— O pictoriță din Moldova a stabilit un record Guinness
— Restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj din cauza caniculei
— Jocuri de noroc clandestine la Chișinău: trei persoane reținute
— Tentativă de preluare ostilă la Tutun-CTC?
— MAN la CEC: PAS și-a desemnat candidații prematur
— Un șef de secție dintr-un spital din nordul țării, acuzat de corupție pasivă
— Inundații în Texas: 82 de persoane au decedat
— Câștigătorii euroquiz au vizitat instituțiile UE. Cu ce impresii s-au întors acasă?
— Campioana Anastasia Nichita, în centrul unei controverse online
— Blocul „Victoria” anunță, de la Moscova, că va participa la parlamentare
— Câștigătorii Euro Quiz au vizitat instituțiile UE. Cu ce impresii s-au întors acasă?
— Sportivii Anastasia Nichita și Maxim Potîrniche, pe lista PAS
— Vrei viză SUA? Declară toate numele folosite online
— LOC acuză PAS că încearcă să absoarbă alte partide
— Încă un partid părăsește blocul politic „Împreună”
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: