Дождь

LIVE Alexei Navalnîi este condus pe ultimul drum. Mii de oameni au venit la biserica împânzită de poliție

Regretatul opozant rus Alexei Navalnîi este condus pe ultimul drum pe 1 martie, la Moscova. Politicianul va fi înmormântat în Cimitirul „Borisov” din capitala Rusiei. NM transmite în direct evenimentul.

(UPDATE 17:55) Mormântul politicianului a fost acoperit cu țărână, iar deasupra acestuia a fost instalată o cruce. Părinții și rudele lui Navalnîi au părăsit deja cimitirul. În timp ce mama și tatăl regretatului opozant plecau, mulțimea prezentă a scandat „Părinților le mulțumim pentru fiu”.

Între timp, oamenii continuă să vină la cimitirul „Borisov” din Moscova pentru a lăsa flori la mormântul politicianului.

(UPDATE 17:26) Mormântul lui Alexei Navalnîi a început să fie acoperit cu țărână.


(UPDATE 16:17) Văduva lui Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a venit cu un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după ce trupul neînsuflețit al opozantului a fost coborât în mormânt. Navalnaia, care nu a putut să-și ia rămas bun fizic de la soțul său, și-a declarat dragostea veșnică pe platforma X.

„Lioșa, mulțumesc pentru cei 26 de ani de fericire absolută. Da, chiar și pentru ultimii trei ani de fericire. Pentru dragoste, pentru că m-ai susținut mereu, pentru că m-ai făcut să râd chiar și din închisoare, pentru faptul că te-ai gândit mereu la mine. Nu știu cum să trăiesc fără tine, dar voi încerca să te fac acolo, Sus, fericit și mândru de mine. Nu știu dacă mă descurc sau nu, dar voi încerca.

Ne vom întâlni cu siguranță într-o zi. Am atâtea povești nespuse pentru tine și am atâtea melodii salvate pentru tine pe telefon, proaste și amuzante, în general, sinceră să fiu, melodii groaznice, dar sunt despre noi și mi-am dorit foarte mult să le asculți. Și îmi doream foarte mult să văd cum le asculți, râzi și apoi mă îmbrățișezi.

Te iubesc pentru totdeauna. Odihnește-te în pace”, a scris Iulia Navalnaia.

(UPDATE 16:06) Poliția a început să permită oamenilor veniți la înmormântarea lui Alexei Navalnîi să intre în cimitirul „Borisov”. Cu toatea acestea, mii de oameni încă nu și-au luat rămas bun de la politician, iar până la finalul programului de lucru al cimitirului au rămas minute numărate.

Persoanele care au venit să-și ia rămas bun de la regretatul opozant Alexei Navalnîi nu sunt lăsați să intre în cimitirul „Boris”. Mulțimea scandează „Lăsați-ne să ne luăm rămas bun”.

(UPDATE 15:00) Aexei Navalnîi a fost înmormântat. După ce rudele și părinții și-au luat rămas bun de la politician, sicriul a fost coborât în mormânt pe fundalul piesei „My way”, de Frank Sinatra. Cântecul a fost unul din preferatele opozantului.

(UPDATE 14:24) Persoanele care au venit la biserica „Утоли моя печали” pentru a-și lua rămas bun de la Alexei Navalnîi au transmis condoleanțe mamei politicianului, Ludmila, după ce slujba religioasă s-a sfârșit. „Vă mulțumesc pentru fiu”, au spus oamenii și au îmbrățișat-o pe femeie.

(UPDATE 14:14) Oamenii care au venit să-și ia rămas bun de la Alexei Navalnîi au scandat „Putin este un criminal”. De asemenea, s-a strigat „Rusia fără Putin”.

Precizăm că Alexei Navalnîi, în calitate de politician de opoziție, a luptat contra președintelui rus Vladimir Putin, care deține puterea în țară de 24 de ani.

(UPDATE 13:49) Slujba de înmormântare a lui Alexei Navalnîi a luat sfârșit. Sicriul a fost scos din biserică, iar miile de oameni veniți să-și ia rămas bun ridică flori în sus și scandează „Rusia va fi liberă”. Fraza a fost una pe care regretatul politician, care se lupta cu regimul lui Putin, o utiliza des. Oamenii mai scandează „Iubirea e mai puternică ca frica” și „Nu războiului”.

De la biserica „Утоли моя печали”, cortegiul funerar se îndreaptă spre cimitirul „Borisov”.


(UPDATE 13:46) Primele imagini din biserică. BBC scrie că oamenii sunt lăsați să intre în grupuri de către 4 persoane.

(UPDATE 13:37) Coada de oameni care a venit la biserica „Утоли моя печали” să-și ia rămas bun de la Alexei Navalnîi se întinde pe 3 km, potrivit presei ruse. În timp ce sicriul a fost dus deja în biserică, unde va avea avea loc slujba religioasă, oamenii care nu au putut intra în lăcaș scandează „Navalnîi”.

Mulțimea mai strigă „Nu o să iertăm”. Fraza se referă la faptul politicianul a murit din cauza președintele rus Vladimir Putin.

(UPDATE 13:23) Ambasadorii SUA și UE în Federația Rusă participă la funerariile lui Alexei Navalnîi. Ambasadorul american Lynn Tracy, ambasadorul german Alexander Graf Lambsdorff, ambasadorul francez Pierre Levy și reprezentanți diplomatici din alte câteva țări ale UE au fost observați la biserica din cartierul Mariino, unde are loc slujba religioasă.

(UPDATE 13:18) Potrivit celor mai recente informații, coada de oameni care s-a adunat pentru a-și lua rămas bun de la politician se întinde pe 1,3 km.

(UPDATE 12:56) Cortegiul cu trupul neînsuflețit al politicianului a ajuns la biserică. Oamenii veniți să-și ia rămas bun de la Alexei Navalnîi au întâmpinat cortegiul cu aplauze. Mulțimea a scandat, de asemenea, „Alexei”, „Navalnîi” și „Ție nu ți-a fost frică, nici nouă nu ne este frică”.

(12:40) Mii de oameni, cu flori în mâini, s-au adunat deja la biserica „Утоли моя печали” din cartierul Mariino, unde va avea loc slujba religioasă. Cortegiul cu trupul neînsuflețit încă nu a ajuns la biserică. Se estimează că acesta va sosi către ora 14:00 (13:00, Moldova).

 

Decesul liderului opoziție ruse

Alexei Navalnîi a fost declarat mort pe 16 februarie. Acesta s-a stins din viață în condiții dubioase, în închisoarea IK-3 din Siberia, unde era deținut din motive politice. În timp ce autoritățile ruse susțin că opozantul a murit din „cauze naturale”, lideri poltici din întreaga lume, inclusiv de la Chișinău, echipa lui Navalnîi și oameni de rând spun că politicianul nu a decedat, ci a fost asasinat la ordinul președintelui Vladimir Putin.

Pe 26 februarie, echipa lui Navalnîi a anunțat că politicianul urma să fie eliberat în cadrul unui schimb de deținuți, pentru ex-agentul FSB Vadim Krasikov. Negocierile ajunseră în faza finală în ajunul morții lui Navalnîi, adică pe 15 februarie. Echipa politicianului susține că anume acesta a fost motivul pentru care Alexei Navalnîi a fost ucis. Între timp, soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaya, a preluat cauza regretatului politician. Navalnaya a declarat că îi va trage la răspunde pe Vladimir Putin și anturajul lui pentru omorul soțului său.

Alexei Navalnîi avea doar 47 de ani. Vezi cine era Alexei Navalnîi și de ce a fost declarat principalul opozant rus AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAE

MAE a căutat soluții pentru eliberarea ofițerilor SIS la „indicația” Maiei Sandu. Popșoi, despre riscurile ca Balan să ajungă în Rusia

Republica Moldova a început să caute soluții pentru eliberarea celor doi ofițeri SIS imediat după reținerea lor în Rusia, la indicația președintei Maia Sandu. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Mihai Popșoi, la Rlive. Oficialul a mulțumit președintelui SUA, Donald Trump, precum și partenerilor din România și Polonia pentru cooperarea care a făcut posibil schimbul internațional de deținuți. Potrivit acestuia, negocierile au durat „câteva luni”, iar succesul operațiunii se datorează „eforturilor comune ale tuturor părților implicate”.

„Din prima zi când s-a întâmplat acea reținere a cetățenilor noștri, a ofițerilor noștri, la indicația doamnei președinte am purces la căutarea soluțiilor pentru eliberarea lor. Grație contactelor de încredere, inclusiv cu partenerii americani, am găsit această formulă și în baza propunerii venite pe contacte diplomatice, ulterior s-a purces la găsirea unor soluții inclusiv prin intermediul SIS. (…) A fost un efort de echipă, care a durat câteva luni, dar iată că astăzi reușim să aducem ofițerii, băieții noștri, acasă”, a declarat Mihai Popșoi.

Întrebat dacă nu este „periculos” ca fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan – care a avut acces la informații clasificate și a fost grațiat în contextul schimbului de deținuți – să ajungă în Belarus, iar de acolo, cel mai probabil în Rusia, Popșoi a declarat că astfel de decizii sunt dificile, dar sunt luate în interesul cetățenilor.

„Acestea pot fi catalogate ca judecăți de valoare. E cert că în asemenea decizii complicate prioritate are integritatea fizică, bunăstarea și siguranța cetățenilor noștri care nu au încălcat legea, care slujesc Republica Moldova și își dedică întreaga activitate profesională pentru a păstra și a asigura securitatea fiecărui cetățean al Republicii Moldova. De aceea, trebuie să avem o abordare conștiincioasă. Asemenea decizii sunt complicate, dar sunt decizii în interesul național al Republicii Moldova și în interesul cetățenilor noștri”, a conchis Popșoi.

Amintim că, pe 28 aprilie, la punctul de trecere Pererov – Beloveja, la frontiera belaruso-polonă, a avut loc un schimb multilateral de deținuți, la care au participat Polonia, Republica Moldova, Rusia și Belarus. În cadrul operațiunii, părțile au făcut un schimb de 10 persoane, după formula „cinci la cinci”. Trei dintre acestea sunt cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan. NewsMaker a scris pe larg despre acest schimb – AICI.

În prima sa reacție, președinta Maia Sandu i-a mulțumit președintelui SUA, Donald Trump, pentru implicarea sa și a administrației americane „în succesul acestei acțiuni”. Șefa statului le-a mulțumit și partenerilor din Polonia și România „pentru implicare la fiecare etapă a procesului și pentru sprijinul acordat autorităților” din Republica Moldova. La rândul lor, SUA și Polonia au mulțumit public Republicii Moldova pentru cooperarea care a dus la un „rezultat istoric”, iar România a declarat că rămâne angajată în eforturile diplomatice și de intelligence comune.

În aceeași seară, presa de stat din Belarus a publicat imagini în care Alexandru Balan, condamnat pentru trădare de patrie și reținut anterior în România, este întâmpinat cu flori după schimb. Presa belarusă îl prezintă pe acesta drept „agent de informații” care „și-a îndeplinit datoria față de patrie”. Potrivit acestora, florile și cadourile ar fi venitdin partea președintelui Alexandr Lukașenko.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: