Piața centrală
Максим Андреев, NewsMaker

Locuri la terapie intensivă în spitalele din Chișinău nu mai sunt. Apelul primarului Ion Ceban, în contextul pandemiei

În decembrie, în municipiul Chișinău, incidența cazurilor de COVID-19 a constituit 1259 de persoane la 100 de mii de locuitori. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței primăriei din 28 decembrie. Responsabilii din domeniul sănătății au atras atenția că toate locurile de la terapie intensivă sunt ocupate. În context, primarul Ion Ceban a făcut un apel către moldoveni și i-a îndemnat să dea dovadă de vigilență.

Incidența cazurilor de COVID-19 în municipiul Chișinău a constituit, în decembrie, 1259 de bolnavi la 100 de mii de locuitori. În noiembrie, rata a fost mai mare – de 1372 de infectați la 100 de mii de locuitori, în octombrie – 1059 de infectați, iar în septembrie – 866 de nfectați. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței primăriei, de către șefa Direcției sănătate, Tatiana Bucearschi.

Potrivit celui mai recent bilanț, în spitalele din municipiul Chișinău se află 942 de pacienți infectați cu coronavirus. În stare extrem de gravă sunt 55 de pacienți, iar 11 dintre ei sunt conectați la aparate de respirație dirijată. În stare gravă sunt 284 de pacienți, iar în stare de gravitate medie – 566.

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook. El a subliniat că locuri libere la terapie intensivă pentru pacienții infectați cu COVID-19 nu mai sunt.

„Astăzi, toate paturile din secţiile de terapie intensivă din spitalele municipale strategice – sunt ocupate, cu toate că, actualmente spitalele din capitală sunt dotate cu medicamente şi echipamente de protecţie pentru tratarea bolnavilor cu coronavirus. În context, vin cu un apel către populaţie de a fi responsabilă, vigilentă şi să nu ignore măsurile de protecţie împotriva Covid-19”, a scris edilul.

Ion Ceban a amintit că petrecerile și evenimentele festive în toate unitățile de alimentare publice, precum și la locul de serviciu, au fost interzise. Acesta a îndemnat oamenii să fie vigilenţi şi să nu apeleze la serviciile ”Moș Crăciun și Alba ca Zăpada la domiciliu”.

❗️❗️❗️
Atunci când spunem stop „CORPORATIVELOR”

Situaţia epidemiologică prin Covid-19 în Chişinău este…

Publicată de Iv Ceban pe Luni, 28 decembrie 2020

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: