customs.gov.md

Lot de produse pentru medicina estetică, ascuns într-un microbuz din Rusia, depistat la Leușeni

Funcționarii vamali de la Leușeni, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au depistat un lot comercial de produse utilizate în medicina estetică, ascuns într-un microbuz care venea din Federația Rusă. Bunurile au fost ridicate pentru confiscare, iar șoferul – documentat.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, pentru verificări suplimentare a fost selectat un microbuz de model Mercedes-Benz Sprinter, care transporta pasageri, bagaje personale și colete neînsoțite.

În timpul controlului, șoferul și pasagerii au declarat că au asupra lor doar bunuri de uz personal. Cu toate acestea, în urma verificării amănunțite a mijlocului de transport, inspectorii au descoperit, în compartimentul pentru bagaje, o geantă ce conținea un lot comercial de medicamente și produse injectabile destinate procedurilor de medicină estetică.

Pe caz este documentat șoferul microbuzului, un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 42 de ani.

Produsele au fost ridicate în vederea confiscării, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

customs.gov.md

customs.gov.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь/ NewsMaker/imagine simbol

Mai mulți studenți, fără loc în cămin cu câteva zile înainte de facultate. Consiliul Național al Tineretului, apel către Ministerul Educației

Mai mulți studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) ar fi aflat că nu vor beneficia de locuri în cămine cu doar câteva zile înainte de începerea anului de studii. Într-o declarație emisă pe 31 august, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a solicitat USM și Ministerului Educației și Cercetării să identifice soluții pentru studenții afectați.

Potrivit CNTM, mai mulți studenți și viitori studenți ai USM ar fi fost informați pe 28 august că nu au primit un loc în cămin. Unii dintre aceștia susțin că problema se repetă de mai mulți ani.

Pentru foarte mulți tineri, în special cei care vin din raioane și locuiesc la zeci sau sute de kilometri de Chișinău, accesul la un loc în cămin poate fi un factor decisiv în alegerea universității și chiar în posibilitatea de a continua studiile. Unii dintre studenții care au semnalat problema menționează distanțe de 100–190 km și imposibilitatea de a suporta costurile unei chirii private în Chișinău. Faptul că un tânăr află cu două-trei zile înainte de începerea studiilor că nu are unde locui reprezintă o problemă serioasă de predictibilitate și comunicare”, a menționat organizația.

Astfel, CNTM a solicitat Universității de Stat din Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și altor instituții responsabile să identifice soluții temporare de cazare pentru studenții afectați și să revizuiască procedura de repartizare a locurilor în cămine, astfel încât tinerii să fie informați din timp despre situația lor.

Problema nu trebuie privită doar prin prisma numărului de paturi disponibile în cămine. Este vorba despre accesul tinerilor la educație, despre costurile pe care familiile trebuie să le suporte și despre încrederea studenților în instituțiile de învățământ”, a spus Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: