Андрей Мардарь / NewsMaker

Lucrătorii medicali din Moldova ar putea fi vaccinați cu a treia doză de vaccin anti-COVID

Lucrătorii medicali din Republica Moldova ar putea fi nevoiți să se vaccineze și cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19.  Acest lucru ar fi determinat de numărul mare de infectări cu Covid-19, înregistrate în ultimele săptămâni. O declarație la acest subiect a fost făcută de secretara de stat al Ministerului Sănătății Svetlana Nicolaescu pe 6 octombrie.

„La moment trebuie să vedem raționamentul recomandării dozei a treia pentru lucrătorii medicali și acest lucru este determinat de faptul că în ultimele săptămâni numărul de cazuri în rândul lucrătorilor medicali este în creștere. Acest lucru este determinat și de faptul că ei fac parte din acea categorie care se află într-un contact mult mai intens. La moment căutăm raționamentul pentru medici și nu pentru populație”, a spus Svetlana Nicolaescu.

Secretara de stat a explicat că rapelul trei este cel mai eficient atunci când în populație s-a atins o rată de vaccinare destul de înaltă. Ea a făcut referire la țările care au inițiat această procedură, menționând că, acestea au reușit să  aibă acoperire vaccinală de peste 60-70 la sută.

Totodată, Svetlana Nicolaescu a menționat că în ultima săptămâna în Republica Moldova, numărul cazurilor de Covid-19 a crescut cu peste 12% iar în medie sunt înregistrate peste 20 de decese, toate fiind în rândul persoanelor nevaccinate si cu comorbidități.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: