gov.md

„M-am referit în glumă la toată chestiunea”. Daniel Ioniță, despre declarațiile sale cu referire la „moldovenismul primitiv”

Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, a venit cu o reacție după ce deputatul Partidului Socialiștilor, Grigore Novac, a spus că diplomatul ar trebui să ofere scuze pentru declarațiile sale cu referire la „moldovenismul primitiv”. Fiind întrebat, în cadrul unui dialog online, ce a avut în vedere prin această sintagmă, ambasadorul României la Chișinău a vorbit despre două aspecte ale declarației sale anterioare, informează portalul infoprut.ro.

„Majoritatea a mers după titlul de ziar, foarte puțini s-au uitat la emisiune și au văzut contextul în care m-am referit la acele chestiuni și aici sunt două aspecte. În primul rând, vă rog, încadrați în context declarația respectivă și menționați că m-am referit în glumă la toată chestiunea. În al doilea rând, prin „moldovenism primitiv” am în vedere moldovenismul susținut de către unii în Republica Moldova doar din considerente de natură ideologică, care nu au legătură absolut deloc cu adevărul științific”, a spus Daniel Ioniță.

„Un exemplu în acest sens ar fi că sunt unii, care consideră că limba moldovenească este diferită de limba română. Respingem cu tărie toate aceste chestiuni și considerăm că, de fapt, aceasta este o expresie a unei moșteniri de natură istorică, care vine dintr-o perioadă sovietică. Nu trebuie să uităm că Republica Moldova este în continuare un spațiu post-sovietic și astfel de chestiuni sunt prezente”, a mai spus Daniel Ioniță.

De asemenea, diplomatul a declarat că respectă pe deplin dreptul cetățenilor de a se autoidentifica așa cum consideră necesar, dar în același timp consideră că nu „există o așa-zisă limbă moldovenească, care să fie diferită de limba română”.

„Există, desigur, grai moldovenesc, fiecare poate să spună că vorbește moldovenește, graiul moldovenesc este absolut fabulos și îmbogățește semnificativ frumusețea limbii noastre comune. Însă, deranjează uneori că această sintagmă este folosită în interese politice. Aspectele de natură istorică și lingvistică trebuie să fie lăsate pe seama specialiștilor și nu trebuie utilizate în scopuri politice de către politicieni pentru a-și promova agenda”, a precizat Daniel Ioniță.

Amintim că pe 12 aprilie, deputatul socialist, Grigore Novac, a criticat declarațiile ambasadorului României la Chișinău, catalogându-le drept „deloc diplomatice” și „batjocoritoare”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu a discutat cu Péter Magyar: a mulțumit Ungariei pentru sprijinul acordat R. Moldova în parcursul european

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 11 septembrie o discuție telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar. Cei doi oficiali au vorbit despre relațiile bilaterale, cooperarea economică, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune, anunță Președinția.

Potrivit sursei citate, Maia Sandu a reafirmat, în cadrul discuțiilor, interesul Chișinăului pentru dezvoltarea parteneriatului strategic cu Ungaria, inițiat în 2020. De asemenea, au fost abordate posibilitățile de extindere a schimburilor comerciale și de atragere a investițiilor ungare în Republica Moldova.

În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, președinta a mulțumit Ungariei, potrivit comunicatului citat, „pentru sprijinul acordat parcursului european al țării noastre”. Totodată, șefa statului a reiterat angajamentul pentru reforme, modernizarea statului și alinierea la standardele europene.

Discuția a vizat și situația de securitate din regiune, afectată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Președinția precizează că cei doi oficiali au agreat să continue dialogul la nivel înalt.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, împreună cu Ucraina, iar negocierile au fost lansate oficial în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis primul cluster de negocieri, „Valori fundamentale”, care vizează statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și combaterea corupției. Ulterior, pe 14 iulie, Chișinăul și Bruxelles-ul au deschis Clusterul 6, „Relații externe”.

Presa ucraineană a scris, pe la mijlocul lunii iulie, că deschiderea clusterelor 2 și 3 pentru Republica Moldova și Ucraina ar fi fost amânată din cauza poziției Ungariei. Potrivit sursei citate, Budapesta ar fi refuzat să aprobe rezultatele evaluării celor două clustere. Anterior, Ungaria ar fi acceptat deschiderea Clusterului 3 pentru Republica Moldova, dar nu și pentru Ucraina, variantă care nu a fost susținută de majoritatea statelor membre.

În reacție, Biroul pentru Integrare Europeană de la Chișinău a declarat că deschiderea fiecărui grup de capitole presupune „un proces firesc de consultări” și și-a exprimat încrederea că deciziile privind următoarele clustere vor fi adoptate în perioada următoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: