Măcinate și îngropate. Ce se întâmplă în Moldova cu medicamentele expirate

În Moldova există Secția Nimicire a Medicamentelor din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, care se deplasează la apelurile întreprinderilor, farmaciilor și spitalelor. Într-un răspuns la solicitarea adresată prin intermediul platformei VreauInfo.md, Agenția Medicamentului ne-a comunicat, ce medicamente sunt nimicite de secția respectivă și cum decurge acest proces.

Secția Nimicire a Medicamentelor ne-a comunicat, cum are loc nimicirea medicamentelor expirate, medicamentele fără documente însoțitoare sau pastilele confrafăcute. De serviciile acestei secții pot beneficia agenții economici, farmaciile, spitalele private și cele publice și policlinicile.

Înainte de nimicirea medicamentelor, este verificată cantitatea acestora, denumirea, dozele. Ulterior, acestea sunt despachetate și măcinate. Medicamentele măcinate sunt amestecate cu o soluție specială în care se adaugă 65% de medicamente măcinate, 15% de var, 15% de ciment și 5% de apă. Compoziția obținută este ambalată în containere din plastic sau de metal și se îngroapă la depozitul pentru deșeuri.

În prezent, Secția Nimicire a Medicamentelor nu colectează deșeurile medicinale de la cetățenii de rând. Specialiștii au motivat această situație prin faptul că în Moldova lipsește un cadru legal care ar reglementa acest lucru.

 

Acest material este realizat în cadrul campaniei de promovare organizată de către A.O. «Juriștii pentru Drepturile Omului» și este parte a proiectului «Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova» (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Britanică și implementat de Internews în Moldova și Freedom House, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.

Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar viziunea Ambasadei Britanice, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Material de parteneriat

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Platforma eDemocrație și-a reluat activitatea, după verificările de securitate cibernetică. Ce servicii pot accesa din nou cetățenii

Platforma guvernamentală eDemocrație și-a reluat activitatea, după ce a fost suspendată temporar pentru verificări de securitate cibernetică. Astfel, cetățenii pot din nou să depună petiții către instituțiile publice, să reclame comercianții și să solicite informații de interes public. Anunțul a fost făcut de Agenția de Guvernare Electronică (AGE), marți, 3 noiembrie.

Potrivit AGE, platforma edemocratie.gov.md a devenit din nou accesibilă după finalizarea verificărilor de securitate. Serviciul le permite cetățenilor să comunice online cu instituțiile statului și să își apere drepturile în calitate de consumatori.

Prin intermediul platformei eDemocrație, utilizatorii pot:

  • depune petiții individuale sau colective către autoritățile publice, pentru a semnala probleme, a înainta propuneri sau a solicita intervenția instituțiilor responsabile;
  • depune reclamații direct către comercianți, atunci când întâmpină probleme cu un produs neconform sau un serviciu achiziționat;
  • transmite petiții către instituțiile competente în domeniul protecției consumatorilor, dacă problema semnalată comerciantului nu a fost soluționată;
  • solicita informații de interes public de la autorități;
  • participa la sondaje și exprima opinii asupra subiectelor de interes public.

Platforma reunește într-un singur serviciu posibilitatea de a depune și soluționa online solicitări, facilitând comunicarea dintre cetățeni, instituțiile statului și mediul de afaceri.

AGE a precizat că depunerea unei petiții necesită semnătură electronică. Potrivit Codului administrativ, petițiile transmise fără aceasta nu sunt considerate valabile.

În schimb, reclamațiile adresate direct comercianților și solicitările de informații de interes public pot fi depuse fără semnătură electronică.

„AGE continuă activitățile de verificare și consolidare a securității infrastructurii digitale guvernamentale, pentru a asigura disponibilitatea și funcționarea serviciilor publice digitale în condiții de securitate”, a meționat instituția.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Chiorici, a declarat că informațiile privind o presupusă compromitere a semnăturilor electronice din Republica Moldova sunt false. Acesta a invocat rezultatele preliminare ale investigației desfășurate de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Subiectul a apărut după ce un cetățean a scris că a descoperit un transfer de bani între conturile bancare ale organizației pe care o reprezintă. Potrivit acestuia, tranzacția ar fi fost autorizată cu ajutorul semnăturii sale mobile, deși nu el ar fi efectuat-o. Ulterior, bărbatul și-a șters postarea, însă informația fusese deja distribuită de mai multe persoane publice, inclusiv de deputați. Cazul a fost comentat și de deputatul Ion Chicu, precum și de reprezentanții STISC.

Amintim că, în luna octombrie, Republica Moldova a fost ținta unui atac cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale. Hackerii au furat date cu caracter personal asociate unui număr de aproximativ 750.000 de IDNP-uri. Autoritățile au avertizat că aceste informații ar putea ajunge în posesia escrocilor și ar putea fi folosite în scopuri frauduloase.

Pe 2 noiembrie, Banca Națională a Moldovei a dat asigurări că banii din conturile bancare ale cetățenilor sunt în siguranță și a îndemnat populația să nu intre în panică din cauza informațiilor false care circulă pe internet.

„It’s a Girl!”: cinci scurtmetraje moldovenești, cinci istorii feminine, la Cinema Odeon

Chișinău, 2 noiembrie 2026 Între 7 și 10 noiembrie 2026, la Cinema Odeon din Chișinău va fi prezentată antologia It’s a Girl!, un program de cinci scurtmetraje moldovenești în care o femeie se află în centrul poveștii. Unele dintre filme sunt regizate de femei, iar toate au în rolurile principale actrițe din Moldova.

Antologia reunește filme realizate între 2016 și 2026, cu eroine de vârste și destine diferite: de la o fată de 12 ani care trebuie să se maturizeze peste noapte, până la o mamă care străbate un oraș în căutarea fiicei dispărute. Două dintre filme, nocturna și Mama, regizate de Dima Stoianov, vor avea premiera națională în cadrul acestui program.

Programul filmelor

În ordinea proiecției.

nocturna (2022), regia Dima Stoianov, premieră națională. Rol principal: Ana Tkacenko. O femeie pornește într-o odisee nocturnă printr-un oraș aglomerat, încercând să refacă ultimele întâlniri ale fiicei sale dispărute.

Paparuda (2016), regia Lucia Lupu. Rol principal: Eugenia Pasat. Într-un sat lovit de secetă, Dumitru pornește în căutare de apă. Ioana, fata care îl însoțește, devine martora tăcută a josniciei oamenilor întâlniți în drum.

Practica (2019), regia Igor Cobileanski. Rol principal: Olga Anghelici. Povestea Martei, o fată naivă care pleacă în capitală ca să-și împlinească visul.

Prima ultima lună (2024), regia Elena Vatamanu-Mărgineanu. Rol principal: Daniela Inculeț. Doina, în vârstă de 12 ani, are prima menstruație chiar în ziua în care bunica ei suferă un atac cerebral. Din acel moment rolurile se inversează, iar Doina trebuie să învețe să facă față provocărilor lumii adulte.

Mama (2026), regia Dima Stoianov, premieră națională. Rol principal: Daniela Cioclu. În timp ce încearcă să întrerupă o sarcină, o tânără se confruntă cu prima ei experiență cu adevărat adultă.

Proiecția de deschidere, cu Q&A

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 19:00, proiecția va fi urmată de o discuție cu protagonistele și realizatorii filmelor.

Proiecții suplimentare:

Duminică, 8 noiembrie 2026, ora 19:00

Luni, 9 noiembrie 2026, ora 19:00

Marți, 10 noiembrie 2026, ora 19:00

Proiecțiile It’s a Girl! fac parte din European Award Season (Sezonul european al premiilor), care se desfășoară în noiembrie 2026 – ianuarie 2027 în mai multe țări europene. În Moldova, sezonul s-a deschis pe 1 noiembrie, cu proiecția în premieră a filmului Minotaur de Andrey Zvyagintsev. Evenimentul este organizat de Legur Films.

Locul: Cinema Odeon, Chișinău

Prețul biletului: 50 de lei

Bilete: Cumpără bilete

socialistii.md

PSRM solicită Primăriei Chișinău deblocarea a 80 mln lei pentru ajutorul la încălzire: „Nu trebuie să uităm de oamenii care au nevoie de ajutor”

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău cere Primăriei să lanseze programul de sprijin financiar pentru locuitorii capitalei care întâmpină dificultăți în achitarea facturilor la încălzire. Potrivit socialiștilor, în bugetul municipal pentru anul 2026 au fost prevăzute 80 de milioane de lei în acest scop. De asemenea, socialiștii propun ca persoanele care nu își pot achita facturile să aibă posibilitatea de a plăti în rate datoriile acumulate pentru sezonul de încălzire 2026–2027, până în toamna anului 2027. Solicitările au fost lansate în cadrul unui briefing de presă din 3 noiembrie.

Potrivit lui Odințov, majorarea tarifelor la resursele energetice afectează în mod deosebit locuitorii capitalei. Acesta a menționat că tariful la gaz a ajuns la 26 de lei, în timp ce tariful la energia termică a crescut cu 62%.

Odințov a amintit că alocarea celor 80 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor în perioada rece a anului a fost una dintre condițiile în care socialiștii au acceptat să voteze bugetul municipal pentru 2026.

„Da, orașul trebuie dezvoltat, iar pentru aceasta sunt necesare resurse financiare, un buget. Dar nu trebuie să uităm de oamenii care au nevoie de ajutor, care nu își pot achita facturile pentru încălzire. Nu avem dreptul moral să-i uităm. Suntem obligați să-i ajutăm pe acești oameni”, a spus acesta.

Socialiștii îi solicită primarului general, Ion Ceban, și reprezentanților Primăriei să informeze locuitorii despre condițiile în care va fi acordat ajutorul, categoriile de beneficiari și procedura de depunere a actelor. Odințov a precizat că este vorba despre un sprijin financiar din bugetul municipal, separat de compensațiile acordate de Guvern.

La rândul său, consilierul municipal Vlad Melnic, fost pretor al sectorului Rîșcani, a declarat că fracțiunea PSRM a elaborat și a transmis spre avizare documentele necesare, inclusiv proiectul de decizie privind aprobarea regulamentului de acordare a ajutorului financiar. Potrivit acestuia, documentele se află de două luni la avizare în cadrul Primăriei.

Melnic a cerut includerea proiectului pe ordinea de zi a ședinței CMC din 5 noiembrie, pentru ca acesta să poată fi supus votului consilierilor municipali.

Totodată, PSRM solicită Guvernului și conducerii întreprinderii „Termoelectrica” să nu inițieze acțiuni în instanță pentru recuperarea datoriilor la încălzire de la locuitorii care se confruntă cu dificultăți financiare. Socialiștii propun ca aceștia să poată achita în rate facturile pentru sezonul de încălzire 2026–2027, pe parcursul verii, până în toamna anului 2027.

Amintim că, anterior, Ion Ceban a acuzat autoritățile centrale că transferă responsabilitatea către administrația locală în ceea ce privește înregistrarea cererilor pentru compensațiile la încălzire. Totodată, edilul a avertizat că unii locatari sau chiar blocuri întregi riscă să rămână fără căldură din cauza datoriilor acumulate.

În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a anunțat că autoritățile pregătesc modificări legislative prin care beneficiarii de compensații să nu poată fi deconectați de la sursa de încălzire, cu condiția să își onoreze obligațiile de plată și să achite cel puțin 50% din valoarea facturii.

La rândul său, Termoelectrica a precizat că datoriile acumulate nu reprezintă un motiv pentru refuzul conectării la încălzire. Restanțele sunt recuperate separat, în condițiile și în ordinea prevăzute de lege.

Mini-podcast „Generații în dialog”: Viața planificată de sistem sau libertatea de a-ți alege singur drumul? / VIDEO

NewsMaker aduce în atenția cititorilor săi materiale realizate de partenerii din presa regională, pentru ca poveștile și vocile comunităților Moldovei să ajungă la un public mai larg. De această dată, vă propunem un material al colegilor de la „Observatorul de Nord”, din Soroca.

Cât de liber era, de fapt, un tânăr acum 40–50 de ani și cât de ușor este pentru un tânăr de astăzi să-și construiască singur drumul?  Într-un nou mini-podcast din seria „Generații în dialog”, Anastasia Halupneac și Mihai Rusnac pun față în față două realități diferite: o perioadă în care traseul profesional și, uneori, chiar locul în care urma să trăiești erau stabilite de sistem și prezentul, în care tinerii au mult mai multe posibilități de alegere, dar și responsabilitatea de a decide singuri.

Repartizarea obligatorie putea însemna o limitare a libertății personale, dar oferea, în același timp, siguranța unui loc de muncă și un traseu relativ clar. Astăzi, tinerii pot alege unde să studieze, unde să lucreze, dacă rămân acasă sau pleacă peste hotare și chiar dacă vor să-și schimbe complet profesia.

Dar mai multe opțiuni înseamnă automat mai multă libertate? Sau, uneori, libertatea de a alege vine la pachet cu nesiguranță, presiune și frica de a lua o decizie greșită? Firul roșu al discuției este întrebarea: „Ce este mai greu: să decidă statul pentru tine sau să fii obligat să decizi singur totul?”

Vezi AICI și alte ediții ale mini-podcastului „Generații în dialog”.

gorod.lv

„A fost vocea Moscovei”: șeful Termoelectrica explică de ce unele blocuri din Chișinău încă nu au căldură (VIDEO)

Toți consumatorii care solicită conectarea la încălzire vor primi căldură, chiar dacă au datorii, a dar asigurări directorul Termoelectrica, Iurie Razlovan, pe 3 noiembrie. Acesta și-a început mesajul public cu un banc despre „vocea Moscovei”, fără să precizeze cui îi era adresată aluzia, ca mai târziu să anunțe că echipele continuă lucrările de pregătire a sistemului pentru iarnă.

„Făcând similitudine cu un vechi banc de pe vremea Odiosului din România despre regimul auster de atunci, iată că în Chișinău se naște un banc nou, care sună în felul următor: „tronc-tronc-tronc! A fost vocea Moscovei!”. Dincolo de glume, Termoelectrica muncește și vreau să reiterez: noi conectăm toți consumatorii care solicită, ca să nu se creeze impresia că întreprinderea forțează conectarea cuiva, care nu doresc”, a explicat șeful Termoelectrica.

Potrivit lui Razlovan, echipele întreprinderii lucrează la ajustarea sistemului hidraulic pentru regimul de iarnă. El a dat asigurări că toți consumatorii care au contract cu Termoelectrica vor beneficia de energie termică, chiar dacă au datorii.

Amintim, primarul capitalei, Ion Ceban, a scris pe 2 noiembrie că mai multe persoane s-ar fi plâns că nu pornesc încălzirea pentru că nu își permit sau că nu sunt conectate din cauza datoriilor. Primarul le-a cerut angajaților municipalității să verifice aceste situații.

Termoelectrica a respins public declarațiile. Întreprinderea a dat asigurări că „existența datoriilor pentru energia termică consumată NU constituie un impediment pentru conectarea blocurilor locative la sistemul centralizat de încălzire”: „Prin urmare, informațiile potrivit cărora blocurile locative nu ar fi conectate la agentul termic din cauza restanțelor financiare sunt false și induc cetățenii în eroare”, mai precizat sursa citată.

Reamintim în acest context că, pe 19 octombrie, Ceban a anunțat că școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile sociale din Chișinău vor primi căldură, fără să anunțe, însă, tradițional, startul sezonului de încălzire în acest sezon rece.

Potrivit datelor publicate de Termoelectrica pe 2 noiembrie, încălzirea fusese pornită, în baza solicitărilor primite, în 446 de edificii, dintre care 104 blocuri locative, 135 de grădinițe, 49 de școli și licee și 25 de instituții medicale.

***

Și în acest an, moldovenii se pot înscrie pentru compensații la energie pe platforma compensatii.gov.md. Înregistrarea pentru sezonul de încălzire 2026–2027 a început pe 2 noiembrie. Autoritățile au modificat unele condiții de acordare a sprijinului, iar compensația maximă va fi de 1.000 de lei.

NewsMaker a explicat cum poți să depui cererea pe platforma guvernamentală, ce reguli se schimbă în acest an, cine poate beneficia de compensații și ce date sunt necesare pentru înregistrare – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: