parlament, deputații
Максим Андреев, NewsMaker

Prestatorii de servicii medicale și farmaceutice, obligați să publice informații despre banii proveniți din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală

Prestatorii de servicii medicale și farmaceutice vor fi obligați să publice pe paginile lor web oficiale informațiile privind distribuția și cheltuielile pentru prestarea serviciilor medicale și farmaceutice din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, în ședința plenară de joi, 6 februarie, un proiect de modificare a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și a Codului contravențional, se arată într-un comunicat al legislativului.

Potrivit proiectului, informația urmează a fi făcută publică în termen de 15 zile lucrătoare. Este vorba despre contractele de acordare a asistenței medicale, anexele la acestea și acordurile adiționale, precum și contractele privind eliberarea medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală cu informația despre achitarea sumelor compensate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru anul precedent.

De asemenea, vor fi publicate și deciziile integrale ale Consiliului de administrație al prestatorilor publici de servicii medicale și farmaceutice, rapoartele anuale despre volumul de asistență medicală și farmaceutică acordat pe fiecare spectru și tip de servicii contractate cu CNAM și despre cheltuirea mijloacelor financiare obținute de la CNAM pentru prestarea acestora.

În cazul încălcării regulilor de gestionare și asigurare a transparenței mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală de către prestatorii de servicii medicale și farmaceutice persoanele cu funcție de răspundere vor fi sancționate cu amenzi de până la 3 600 de lei, iar persoanele juridice – cu amenzi de până la 4 500 de lei.

Autorii proiectului sunt un grup de deputați ai Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează a fi votat în lectura a doua.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: