moldnova.eu

Mai multe restricții pentru studenții care stau la cămin. Anunțul Ministerului Educației

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță că s-au luat măsuri suplimentare pentru prevenirea transmiterii infecției de coronavirus de tip nou în căminele instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic.

Într-un comunicat de presă publicat luni, 23 martie, reprezentanții instituției menționează că se interzice locatarilor care au părăsit căminul, după suspendarea procesului educațional, să revină în cămine până în momentul în care va fi reluat procesul educațional în incinta instituțiilor de învățământ. Ieșirile și intrările în cămine vor fi monitorizate într-un registru special.

De asemenea, va fi asigurată igienizarea sporită a tuturor încăperilor, conform normelor de profilaxie epidemiologică. Locatarii căminelor vor respecta cu strictețe măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecție COVID-19.

Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a fost emis ca urmare a înregistrării unor cazuri de coronavirus de tip nou în rândul studenților.

Amintim că, în prezent, în Republica Moldova sunt 94 de persoane infectate cu coronavirusul de tip nou. Opt dintre acestea sunt copii. Pe 20 martie, 20 de studenți de la Universitatea Tehnică au fost transportați la spital pentru investigații, după ce o colegă de-a lor, originară din Hîncești, a fost diagnosticată cu COVID-19. Din fericire, potrivit rezultatelor testelor, niciunul dintre studenți nu s-a molipsit.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Istratii îi cere lui Tănase să-și ceară scuze după declarațiile de la o emisiune: În caz contrar, îmi rezerv dreptul să-l consider un „mincinos ordinar”

Deputatul PAS Dorian Istrati îi cere fostului președinte al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, să-și retragă afirmațiile despre comentariul său privind hotărârea Curții referitoare la „legea von Hebel” și să prezinte scuze publice. Parlamentarul a catalogat drept „false” declarațiile pe care i le-a atribuit Tănase. Istrati a menționat că, în cazul în care fostul președinte al CC nu va dezminți afirmațiile, își rezervă dreptul de a-l considera „un mincinos ordinar”.

„Consider că un jurist, fost judecător la Curtea Constituțională, care se consideră respectat, nu ar trebui să afirme falsuri în spațiul public, denaturând intenționat cele spuse, astfel lezându-mi onoarea, demnitatea și responsabilitatea care o am față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii țării noastre în funcția care o dețin. Expresiile imputate mie – “nu mă interesează, mergem înainte, pe noi nu ne oprește nimeni” sunt false și nu mă caracterizează. Totodată presupusul comportament afirmat – “el a râs batjocoritor”, nu corespunde adevărului”, a transmis Dorian Istratii într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul i-a cerut lui Alexandru Tănase se prezinte scuze publice și să dezmintă afirmațiile.

„Dacă scuzele publice și dezmințirea nu vor fi oferite până la data de 25 octombrie 2026, îmi rezerv dreptul să-l consider pe Alexandru Tănase un mincinos ordinar. (…) De ședințe de judecată nu am timp. Am sarcini mai importante de realizat în perioada care urmează, să pun umărul la aderarea țării noastre la marea familie europeană”, a adăugat el.

Totodată, Istratii a solicitat dreptul la replică la N4, în aceeași zi a săptămânii și la aceeași oră la care a fost difuzată emisiunea în care Tănase a făcut declarațiile.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Alexandru Tănase, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Amintim că, pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative promovate și votate în martie de PAS, care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă. Modificările, numite în spațiul public „legea cu dedicație” sau „legea von Hebel”, au fost dur criticate de opoziție și societatea civilă, la acea vreme.

Președinta Înaltei Curți, Domnica Manole, a explicat pe 15 octombrie că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

În prima sa reacție după decizia Curții, Comisia de evaluare a procurorilor a anunțat că își continuă activitatea, „în conformitate cu cadrul normativ aplicabil”: „Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”.

Pe 15 octombrie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră de la TV8, deputatul PAS Dorian Istratii a comentat decizia CC.

„Chiar și amendamentul și proiectul de lege, erau pe domeniul justiției. Fiindcă proiectul de lege ținea de siguranța judecătorilor și procurorilor, dar amendamentul era despre Comisia care face evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Curtea Constituțională a făcut claritate că amendamentul trebuie să fie strict la siguranța procurorilor și judecătorilor. Adică nu s-a lipit bine acest amendament. Respectiv, chiar dacă era votat, trebuia să fie votat în două lecturi. Presupun că colegii din Comisia juridică au decis că este suficient ca amendamentul să fie aplicat acestui proiect de lege și din cauza aceasta nu s-a votat în trei lecturi. Trebuie să specific că hotărârea Curții Constituționale este executorie de astăzi înainte și nicidecum nu are efect retroactiv, ceea ce înseamnă că Comisia își va face munca în continuare”, a spus el.

Ulterior, pe 20 octombrie, la emisiunea „Puterea a patra” de la N4, Alexandru Tănasa a criticat comentariul deputatului.

„Reacția deputatului Dorian Istrati când doamna Rață l-a întrebat despre executarea hotărârii Curții Constituționale… El a râs batjocoritor, efectiv a scuipat într-o hotărâre a Curții Constituționale. (…) Este o chestie care depășește problema lui von Hebel. Asta depășește problema reformei judiciare. Noi intrăm într-o altă zonă, în zona în care o persoană care este obligată prin statutul său respecte principiul loialității față de Constituție spune: „Nu mă interesează, mergem înainte. Pe noi nu ne oprește nimeni”. Chestia asta este inadmisibilă”, a menționat ex-președintele CC.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: