presedinte.md

Mai mulți bugetari, oameni de afaceri, sportivi și victime ale deportărilor s-au ales cu distincții de stat, la sfârșit de an. Pentru ce merite i-a premiat Sandu

Președinta Maia Sandu a conferit, la sfârșit de an, mai multe distincții de stat pentru angajați din domeniul educației, a sănătății, a administrației publice locale și centrale. La fel, cu distincții s-au ales, potrivit Președinției, mai mulți sportivi, oameni de afaceri, dar și victimele ale deportărilor.

Potrivit Președinției, distincțiile au fost conferite „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de statul Republica Moldova și a înaltei măiestriei profesionale”.  Sursa citată precizează că președinta Maia Sandu le-a mulțumit celor prezenți că, prin activitatea lor și prin rezultatele obținute, „aduc un aport considerabil pentru dezvoltarea țării”.

„Mă bucur că, în toate regiunile, există oameni care contribuie la binele comun ca să construim o țară în care se trăiește mai bine, o țară în care există siguranță pentru cetățeni”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a mai adăugat, potrivit comunicatului citat, că toți cei prezenți la ceremonia de înmânare a distincțiilor „demonstrează cât de mult talent avem, dedicație, cât de multă omenie avem în societatea noastră, or este important să recunoaștem și să apreciem această dedicație, această contribuție la binele comun”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: