Mai mulți deputați, în frunte cu Costiuc, au protestat la MAE în timp ce Popșoi îl primea pe ministrul norvegian de Externe

Un grup de deputați ai fracțiunii „Democrația Acasă” au protestat joi, 14 mai, la Ministerul Afacerilor Externe față de cazul bărbatului cu cetățenie moldovenească și ucraineană care ar fi reținut în Ucraina pentru a fi mobilizat. Parlamentarii au acuzat conducerea statului că nu ar interveni pentru a aduce moldoveanul înapoi în Republica Moldova.

Deputații Vasile Costiuc, Sergiu Stefanco, Ana Sîrbu și Alexandru Verșinin au protestat în fața sediului MAE în timp ce ministrul Mihai Popșoi întâmpina pe omologul său norvegian, Espen Barth Eide, venit la Chișinău pentru a participa la reuniunea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Politicienii au desfășurat o pancartă cu mesajul „Ucrainciuc – la libertate, Popșoi – la gunoi”.

Aceștia au acuzat autoritățile țării că nu ar întreprinde acțiuni pentru a-l aduce acasă pe bărbatul din Briceni care ar fi fost reținut la frontiera moldo-ucraineană pentru a fi trimis pe front.

Nu este războiul nostru, fiecare moldovean are dreptul să trăiască în pace și libertate la noi, în Republica Moldova”, a spus Vasile Costiuc.

NewsMaker a solicitat un comentariu privind manifestația și acuzațiile lansate de „Democrația Acasă” de la MAE, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

Amintim că, anterior, Vasile Costiuc a anunțat că un moldovean din Grimăncăuți ar fi fost reținut de autoritățile ucrainene la punctul de trecere a frontierei Rossoșanî–Briceni, urmând să fie încorporat în armată și trimis pe front. Potrivit politicianului, incidentul s-ar fi produs în timp ce bărbatul revenea în Republica Moldova, după ce își vizitase apropiații cu ocazia sărbătorilor pascale.

Bărbatul deține cetățenie moldovenească și ucraineană.

Potrivi lui Costiuc, acesta ar fi obținut cetățenia ucraineană în 2019, însă aceasta ar fi fost anulată în același an, întrucât legislația Ucrainei nu permitea la acel moment dubla cetățenie. La momentul reținerii, autoritățile ucrainene i-ar fi comunicat că, din 2023, ar fi fost adoptată o lege care prevede restabilirea cetățeniei pentru persoanele care au pierdut-o, chiar și în lipsa unei cereri. În aceste condiții, bărbatul este considerat cetățean al Ucrainei și ar putea fi mobilizat.

Ambasada Republicii Moldova la Kiev a confirmat cazul. Misiunea diplomatică a comunicat că bărbatul nu și-ar fi pierdut niciodată pașaportul ucrainean și că este tratat exclusiv ca cetățean al acestui stat, subliniind totodată că monitorizează cazul.

***

Ucraina se confruntă cu invazia Federației Ruse, care a fost declanșată pe 24 februarie 2022, la ordinul președintelui Vladimir Putin.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: