Guvernul Republicii Moldova

Mai mulți turiști și studenți moldoveni în Luxemburg? Premierul luxemburghez, la Chișinău: Trebuie să descoperiți cum trăim

Premierul Luxemburgului, Luc Frieden, a declarat că țara sa poate ajuta Republica Moldova în parcursul său european prin oferirea asistenței tehnice în domeniile statului de drept și legislației serviciilor financiare. Înaltul oficial consideră, de asemenea, că Uniunea Europeană este și despre modul de trai al oamenilor, de aceea moldovenii ar să descopere acest aspect. Astfel, Luc Frieden a menționat că a propus identificarea soluțiilor pentru a aduce mai mulți turiști și studenți din Republica Moldova în Luxemburg – aspect asupra căruia guvernele celor două țări vor lucra. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă cu prim-ministrul Dorin Recean pe 13 septembrie, la Chișinău. 

Luc Frieden a fost întrebat cum va susține Luxemburgul parcursul european al Republicii Moldova și care sunt domeniile pe care vrea să pună accent.

Cred că noi putem să sprijinim Moldova prin a face schimb de bune practici. Noi suntem membri ai Uniunii Europene de la începutul ei, suntem membru fondator al UE, deci putem să oferim, la solicitarea Moldovei, asistență tehnică către echipele prim-ministrului și Guvernului său pentru implementarea anumitor legi. Noi putem să împărtășim cele mai bune practici când vine vorba despre statul de drept sau legislația din serviciile financiare. Avem experiență în acest domeniu”, a răspuns oficialul.

Premierul luxemburghez a mai declarat că cetățenii țării noastre ar trebui să cunoască cum trăiesc europenii, întrucât Europa nu este doar despre implementarea legilor, ci și despre viețile oamenilor. Astfel, el a adăugat că echipele guvernamentale ale celor două țări vor coopera pentru a mări fluxul de turiști și studenți din Republica Moldova în Luxemburg.

Credem că trebuie să aducem oamenii împreună. Iată de ce eu am propus că noi trebuie să găsim modalități să aducem studenți din Moldova în Universitatea din Luxemburg. Nu este vorba doar despre aspecte tehnice de a elabora legi: Europa este despre oameni, viețile oamenilor. Voi trebuie să descoperiți cum noi trăim, cum trăim împreună, într-un mod armonios. Și de aceea este important ca oamenii să se întâlnească, să găsim modalități de creștere a fluxului de turiști între două țări, să aducem studenții voștri la noi. Și noi am vorbit despre modalități prin care putem să îmbunătățim acest lucru, în următorii ani. (…) În baza declarației pe care am semnat-o acum (Declarația comună în sprijinul aderării Moldovei la UE – n. r.), vom găsi modalități de a aprofunda acest lucru. Echipele noastre se cunosc mai bine și vom lucra împreună, în următoarele luni, pentru a aprofunda această relație”, a menționat el.

Precizăm că Republica Moldova este țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană din iunie 2022. Țara noastră a început negocierile de aderare în data de 25 iunie 2024.

***

Prim-ministrul Luxembrugului, Luc Frieden, întreprinde o vizită de lucru la Chișinău în perioada 12-13 septembrie. Acesta a avut deja o întrevedere cu omologul său din Republica Moldova, Dorin Recean, urmată de o ședință extinsă a delegațiilor celor două țări. Înaltul oficial se va întâlni și cu președinta țării, Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Criza economică din regiunea transnistreană: Victor Gușan a donat €1,8 mln Primăriei Tiraspol

Cel mai mare om de afaceri din regiunea transnistreană, proprietarul holding-ului Sheriff, Victor Gușan, a transferat din contul său personal 35 de milioane de „ruble transnistrene” (aproape 1,8 milioane de euro) către primăria orașului Tiraspolului, în calitate de „ajutor caritabil”. Informația a fost raportată pe 1 iulie de postul local de televiziune TSV, care a mai menționat că, din cauza crizei energetice, orașul se confruntă cu dificultăți financiare serioase.

Televiziunea, citând primarul Tiraspolului, Ilona Turiaeva, a transmis că „banii vor fi folosiți în primul rând pentru rezolvarea problemelor gospodărești”.

Amintim că, anterior, autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene au recunoscut că situația economică este critică și nu au exclus un „colaps financiar și social” în regiune. Problema rămâne aceeași — volumele insuficente de gaz, care a dus la o scădere bruscă a producției și a bugetului local. NewsMaker a relatat ce se știe despre criza din regiune și care sunt prognozele pentru viitor (detalii – aici).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: