mai.gov.md

MAI va solicita măsuri de urgență în urma incendiilor de la Giurgiulești: „Pot fi afectate relațiile internaționale”

„MAI atrage atenția asupra pericolului iminent asupra infrastructurilor critice de importanță națională și strategică, care pot fi afectate, din cauza producerii repetate a unor evenimente cu grad de pericol ridicat, astăzi având loc cea de a 5-a intervenție a IGSU la incendiu, asupra unui siloz cu produse agricole”, comunică instituția.

Ministrul de Interne Ana Revenco, însoțit de o echipă de specialiști ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a efectuat o vizită în zona calamitată de incendii.

„Aceste incendii repetate se află într-o zonă sensibilă. Acolo este un nod strategic pentru economia și securitatea țării noastre, pentru că la Giurgiulești fac joncțiunea 3 state, unul dintre ele fiind în război. Din cauza riscului de explozie și a poluării, pot fi afectate relațiile internaționale”, a declarat Revenco.

Ea a mai spus că există un potențial crescut de risc, din cauză că structurile afectate de incendii pot distruge infrastructura de cale ferată, aflată lângă aceste depozite, lucru care ar bloc activitatea portuară.

„În plus, există un pericol iminent legat de transportul de materiale inflamabile pe calea ferată, deoarece în apropierea silozurilor se află depozite de combustibili, iar mișcarea acestor mărfuri se face pe calea ferată. Din această cauză există un risc crescut de explozie”, a declarat ministrul.

Se menționează că a fost creat un post permanent de supraveghere al IGSU, pentru evitarea extinderii incendiilor. În plus, Poliția a pornit un proces de cercetare și întreprinde acțiuni de acumulare a probatoriului sub controlul procurorului, în legătură cu acest caz.

„În funcție de concluziile preliminare ale cercetărilor, se va decide modul de acțiune sub aspect judiciar”, comunică MAI.

„Concluziile și măsurile identificate vor fi înaintate către Comisia Situații Excepționale, cu propunerea impunerii unor măsuri de urgență, pentru a proteja viața persoanelor, calitatea vieții acestora, cât și infrastructurile critice de importanță strategică, cum ar fi calea ferată situată în proximitate locațiilor unde au loc incendiile”, adaugă instituția.

mai.gov.md

Amintim că pe 20 ianuarie, pompierii au fost alertați despre un nou incendiu la Portul Giurgiulești.

Un incident similar a avut loc și pe 16 ianuarie 2023.  Din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1000 tone produs de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei. Atunci au intervenit 6 echipaje de salvatori și pompieri cu un efectiv de 20 de angajați IGSU, care mai multe zile au acționat pentru localizarea și lichidarea totală a arderii.

Întreprinderea „Trans-Oil Moldova” informa că incendiul din Portul Giurgiulești s-ar fi produs din cauza unei pene de curent. Întreprinderea mai preciza că incendiul s-a produs la silozul numărul 6 al elevatorului de păstrare a șrotului al uzinei de ulei „Danube Oil Company” din Portul Giurgiulești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

tportal.hr

Fără armistițiu de 9 mai? Moscova și Kievul se amenință reciproc și avertizează populația: „Părăsiți orașul la timp”

Federația Rusă a anunțat din nou, pe 7 mai, instituirea unui armistițiu de trei zile, în perioada celebrării paradei de 9 mai de la Moscova. Cu toate acestea, tensiunile dintre Kremlin și Kiev continuă. Moscova le cere repetat civililor și misiunilor diplomatice din Kiev să fie pregătiți să părăsească orașul „în timp util”, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia că a ignorat propunerea Ucrainei privind încetarea focului. Liderul ucrainean le recomandă public delegațiilor străine să nu participe la parada organizată de Kremlin.

„Ucraina a propus Rusiei încetarea focului și aceasta este deja departe de a fi prima propunere. De această dată – încetarea focului începând cu 6 mai. Ucraina era pregătită să asigure liniște deplină, însă ca răspuns la această propunere pașnică au urmat doar noi lovituri rusești și noi amenințări din partea Rusiei. Ei vor de la Ucraina permisiunea de a-și desfășura parada, pentru a ieși în piață în siguranță timp de o oră, o dată pe an, iar apoi să continue din nou să ucidă oamenii noștri și să poarte război. Deja rușii vorbesc despre lovituri după 9 mai”, a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat în seara zilei de 7 mai.

Liderul ucrainean a calificat poziția Moscovei drept „ciudată și cu siguranță inadecvată”.

„Avem și adresări din partea unor state apropiate Rusiei, potrivit cărora reprezentanții lor intenționează să fie la Moscova. O dorință ciudată… în aceste zile. Nu recomandăm”, a conchis Zelenski.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, la decizia președintelui Vladimir Putin, armistițiul va intra în vigoare la ora 00:00 a zilei de 8 mai și va dura până pe 10 mai. Potrivit Moscovei, toate grupările de trupe ruse din zona „operațiunii militare speciale” vor înceta complet acțiunile de luptă.

Kremlinul îndeamnă Kievul „să urmeze acest exemplu” și a avertizat că, în caz contrar, armata rusă va răspunde „adecvat” în cazul încălcării armistițiului de către Ucraina.

„În cazul tentativelor regimului de la Kiev de a perturba celebrarea celei de-a 81-a aniversări a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei la Moscova, Forțele Armate ale Federației Ruse vor lansa un atac masiv cu rachete asupra centrului Kievului. Încă o dată, avertizăm populația civilă a Kievului și angajații reprezentanțelor diplomatice străine asupra necesității de a părăsi orașul la timp”, mai transmite ministerul rus al Apărării.

Nu este pentru prima dată când Rusia formulează astfel de avertismente. Pe 5 mai, Moscova a anunțat unilateral un armistițiu cu ocazia Zilei Victoriei, pe fondul temerilor că Ucraina ar putea încerca atacuri în timpul paradei militare din Piața Roșie. O zi mai târziu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, le-a cerut cetățenilor și ambasadelor străine să părăsească Kievul.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova în legătură cu avertismentele adresate misiunilor diplomatice, însă până la publicarea știrii nu a primit un răspuns.

La rândul său, Zelenski a anunțat pe 5 mai un „regim de liniște” începând cu 6 mai. O zi mai târziu, liderul ucrainean a acuzat Rusia că nu a respectat încetarea focului. Potrivit lui, Ucraina a fost atacată de peste 1.800 de ori doar în primele ore ale armistițiului. Bombardamentele s-au soldat cu peste 20 de morți și zeci de răniți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: