Maia Sandu a anunțat că PAS va semna astăzi moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu
Full Article 2 minutes read

Maia Sandu a anunțat că PAS va semna astăzi moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu

Partidul Acțiune și Solidaritate va semna pe 16 iulie moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă. 

Maia Sandu a precizat că a discutat ieri cu liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, ca să încerce să îl convingă ca deputații PDM să participe la demisia guvernului, însă aceștia au refuzat.

Liderul PAS și-a exprimat speranța că PDM se va răzgândi și va susține moțiunea de cenzură.

„Înțelegem că PSRM își dorește încheierea acestei sesiuni parlamentare înainte de termen. Dodon vrea să închidă parlamentul din nou. Fracțiunea PAS va semna astăzi moțiunea Platformei DA împotriva guvernului, în speranța că PD își va revedea poziția și va sprijini demiterea acestui guvern, față de care, la fel, are pretenții. Dar indiferent care va fi soarta acestei moțiuni, noi o să ne apărăm dreptul la o conducere normală în folosul oamenilor, dreptul la alegeri libere și corecte, chiar și în stradă, dacă va fi nevoie”, a precizat Maia Sandu.

Amintim că Platforma Demnitate și Adevăr a inițiat o moțiune de cenzură contra guvernului Chicu. Anterior, reprezentanții PAS au declarat că este nevoie de certitudinea că vor fi identificate voturi pentru demiterea guvernului și pentru învestirea unui nou executiv.

Potrivit legislației, pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, iar guvernul să fie demis este nevoie de votul majorităţii deputaţilor aleşi, adică cel puțin 51 de voturi.

În prezent, coaliția de guvernare foarmată din PSRM și PDM dispune de 50 de voturi, însă este susținută de obicei și de deputatul independent Alexandru Oleinic.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: