Maia Sandu, despre candidații la alegerile din Găgăuzia: Foarte mulți sunt mai degrabă agenți ai Rusiei

Președinta Maia Sandu a declarat că foarte mulți candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei sunt „mai degrabă agenți ai Federației Ruse decât politicieni care își doresc să lucreze pentru cetățenii din Autonomia Găgăuză”. Potrivit șefei statului, Găgăuzia este „dominată probabil total de propaganda rusă”, fiindcă oamenii din această regiune nu înțeleg limba română. În acest sens, Maia Sandu a menționat că insistă de foarte mult timp pe programul de studiere al limbii române pentru ca locuitorii regiunii „să se integreze în societate”. 

Președinta a comentat la „Secretele Puterii” de la Jurnal TV încercarea recentă de a intra în Moldova a liderului Tatarstanului.

Ceea ce am văzut în cadrul acestei vizite este imixtiune într-un proces de alegeri din Republica Moldova cu influența Federației Ruse și din păcate cu foarte mulți dintre candidații de acolo, mai degrabă agenți ai Federației Ruse decât politicieni care își doresc să lucreze pentru cetățenii din Autonomia Găgăuză”, a spus Maia Sandu.

Întrebată de ce în campania electorală din Găgăuzia „se merge pe sperietori” vizând Uniunea Europeană și guvernarea de la Chișinău, dar și unde greșesc autoritățile în raport cu locuitorii regiunii, președinta a răspuns: „Lumea lor este lumea dominată probabil total de propaganda rusă, pentru că noi ne confruntăm cu această problemă și în alte regiuni ale țării, dar să nu uităm că în Autonomia Găgăuză oamenii nu vorbesc limba română. Cei mai mulți dintre ei nu înțeleg limba română, respectiv nu pot auzi un alt punct de vedere. Nu există conținut în limba găgăuză și cu limba găgăuză este o problemă acolo și atunci singurele surse de informații sunt cele de la Moscova”.

„Eu insist de foarte mult timp pe programul de studiere al limbii române și sper că în sfârșit Ministerul Educației va lansa acest program. (…) Eu nu văd cum altfel oamenii se pot integra în societate dacă ei nu ne înțeleg, nu pot urmări emisiunile de la dumneavoastră sau emisiunile de la alte televiziuni”, a adăugat Maia Sandu.

***

Alegerea bașcanului Găgăuziei va avea loc pe 30 aprilie. Actuala bașcană Irina Vlah a ocupat această funcție două mandate la rând și, în consecință, nu va putea candida. Opt pretendenți vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: Serghei Cimpoeș, Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, Victor Petrov, Mihail Formuzal, Dmitri Croitor, Serghei Cernev și Evghenia Guțul. 

În aprilie 2023, Maia Sandu declara că își dorește ca alegerile bașcanului Găgăuziei să fie libere și corecte. Potrivit șefei statului, „în trecut au fost mai multe probleme la acest subiect”. Astfel, Sandu a spus că vrea ca noul bașcan să lucreze pentru Republica Moldova „nu pentru alte țări, Federația Rusă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: