Președinție

Maia Sandu, impresionată de un sat al Moldovei: „Am găsit un bun exemplu local de a aduce Europa la noi acasă”

Președinta Maia Sandu a efectuat, pe 11 iulie, o vizită de lucru în satul Vălcineț, una dintre cele mai mari localități din raionul Călărași, așezată la poalele rezervației Plaiul Fagului. În cadrul vizitei, șefa statului a declarat că comunitatea din acest sat este un exemplu când vine vorba de dezideratul de a „aduce Europa acasă”.

Maia Sandu s-a întâlnit cu peste 250 de localnici din Vălcineț, cu care a discutat despre problemele lor, dar și despre transformările care au loc în sat.

„Aici, prin Programul național „Satul European”, a fost amenajat terenul din preajma Casei de Cultură, iar prin inițiativa recentă „Satul European Expres” va fi renovată rețeaua de iluminat stradal”, a spus președinta.

Șefa statului a menționat că Vălcinețul este un bun exemplu de mobilizare și dezvoltare a localității prin conlucrarea mediului privat cu societatea civilă și primăria (Grupul de Acțiune Locală). În sat, cu eforturi comune, a fost instalat iluminatul stradal pe o porțiune de 2 kilometri, a fost construit un stadion, amenajat un teren de joacă cu echipament sportiv și au fost procurate un tractor și echipament multifuncțional.

Aici am găsit și un bun exemplu local de a aduce Europa la noi acasă – localnicii din diasporă au contribuit cu bani pentru construcția a 11 zone de colectare a plasticului. Oamenii de aici mi-au spus și despre faptul că vor drumuri bune la ei în zonă. În ultimii doi ani, în țară au fost date în exploatare peste 350 kilometri de drumuri, dintre care 50 au fost construite de la zero. Acesta este doar începutul, drumurile calitative trebuie sa ajungă în toate localitățile din țară”, a menționat Maia Sandu.

La final, șefa statului le-a mulțumit gospodarilor din localitate pentru unitate și rezistență, menționând că doar așa Moldova poate reuși: „Așa cum a zis azi doamna Natalia, care lucrează la grădinița din sat: „chiar dacă au fost ani grei, cu război la hotar, la noi a fost cald în grădiniță, am avut lumină, copiii au fost alimentați bine și au fost în siguranță”. Acest lucru este cel mai important și vom continua să construim un stat care protejează viața fiecărui om și are grijă de cetățenii săi”, a adăugat aceasta.

Președinție
Președinție
Președinție
Președinție
Președinție

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: