presedinte.md

Maia Sandu le-a mulțumit ambasadorilor țărilor UE pentru contribuția adusă la inițierea negocierilor de aderare a Moldovei

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit ambasadorilor țărilor UE pentru contribuția țărilor lor la inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mesajele au fost transmise în cadrul unui eveniment cultural organizat pe 15 decembrie, cu prilejul încheierii mandatului președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, care va fi urmată de către cea a Belgiei, anunță Președinția.

Instituția prezidențială anunță că președinta Maia Sandu a participat astăzi la expoziția de artă deschisă de Ambasada Spaniei, la Muzeul Național de Istorie din Chișinău, cu ocazia încheierii mandatului Președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, care va fi urmată de către cea a Belgiei.

„În discuția cu ambasadorii țărilor UE prezenți la eveniment,  șefa statului a salutat decizia istorică de ieri a Consiliului European de a deschide negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, anunță Președinția.

Potrivit sursei citate, șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru contribuția fiecărei țări „la această realizare importantă”.

Precizăm că Consiliul European a decis să dea aviz pozitiv deschiderii negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată, în seara de 14 decembrie, de președintele Consiliului European Charles Michel. Detalii – AICI.

Președinta Republicii Moldova a invitat, cu această ocazie, cetățenii, să sărbătorească decizia istorică a UE. Maia Sandu a chemat oamenii să se alăture sărbătorii „Moldova Europeană”, planificată pentru ziua de duminică, 17 decembrie, cu începere de la ora 14:00, în curtea Președinției. Detalii – AICI.

Amintim că Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE la 3 martie 2022. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la UE, iar la 23 iunie Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

hotnews.ro/foto simbol

Propunerea de modificare a Legii cetățeniei române. Ex-ambasadorul R. Moldova în România: „Nu faceți jocul dușmanilor noștri”

Fostul ambasador al Republicii Moldova în România, în prezent ambasador în Ucraina, Victor Chirilă, s-a adresat deputaților de la București în contextul propunerii legislative privind modificarea Legii cetățeniei române. Chirilă a declarat că dreptul de redobândire a cetățeniei române acordat românilor din Republica Moldova este „cea mai mare investiție pe care România a făcut-o vreodată”. „Nu ne luați acest drept. Nu faceți jocul dușmanilor noștri”, a adăugat Chirilă. Menționăm că o inițiativă a deputaților PSD prevede eliminarea posibilității ca descendenții foștilor cetățeni români să obțină cetățenia română în baza articolelor 10 și 11 ale legii.

Ce prevede inițiativa deputaților de la București

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române a fost inițiată de 13 deputați de la PSD. Pe 15 septembrie, proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere.

Aceștia propun ca articolul 10 al legii, care prevede că „cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”, să aibă următoarea formă: „Cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”.

Deputații mai propun ca articolul 11 al legii, care prevede că „persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate„, să aibă următoarea formă: „Persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate„.

În expunerea de motive, deputații au menționat că „în forma actuală, articolele 10 și 11 permit nu doar foștilor cetățeni români să redobândească cetățenia pierdută din motive neimputabile lor, ci și descendenților acestora până la gradul al II-lea, respectiv al III-lea”. „Această extindere a sferei beneficiarilor a determinat, în ultimele decenii, o creștere semnificativă a numărului de cereri de acordare sau redobândire a cetățeniei române formulate de persoane care nu au deținut niciodată cetățenia română și care, în numeroase situații, nu mai păstrează o legătură culturală, lingvistică sau socială reală cu România”, au adăugat deputații PSD.

Reacția fostului ambasador în România

Fostul ambasador al Republicii Moldova în România, în prezent ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, Victor Chirilă, s-a adresat deputaților de la București.

„Stimați parlamentari români, dreptul de redobândire a cetățeniei române acordat românilor din R. Moldova a fost și este cea mai mare investiție pe care România a făcut-o vreodată în R. Moldova, în viitorul nostru comun, în libertatea noastră, în identitatea noastră, în regăsirea noastră. Nu ne luați acest drept…, nu loviți în noi…, nu faceți jocul dușmanilor noștri…. Sper mult că rațiunea va învinge în Parlamentul Românilor”, a menționat Victor Chirilă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: