Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu: „Nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne divizeze pe criterii etnice sau lingvistice”

Președinta Maia Sandu consideră că retorica cu privire la discriminarea vorbitorilor de limbă rusă în Republica Moldova este folosită pentru a diviza cetățenii, ca să-i împiedice să vadă că au scopuri comune. Șefa statului a subliniat că reprezentanții minorităților lingvistice, inclusiv vorbitorii de rusă, pot să vorbească în limba lor maternă în țara noastră. Precizările au fost făcute într-un interviu pentru presa națională din 1 noiembrie. 

Maia Sandu a fost întrebată dacă consideră că există premise pentru instaurarea unui „apartheid moldovenesc” în țară, în contextul în care oponenții săi politici folosesc adesea tema limbii ruse, invocând discriminare pe criterii naționale și lingvistice.

În ultimii doi ani, 17 000 de cetățeni ai Rusiei au scris cereri pentru a primi cetățenia Republicii Moldova. (…) Asta vorbește despre faptul că acești oameni consideră că în această țară se poate trăi liber, că în această țară se poate trăi în pace și că ei vor nu doar să vină aici, ci și să aibă cetățenia Republicii Moldova. În toți acești ani, în special în ultimii patru ani, am vorbit doar cu respect și le-am cerut tuturor să ne respectăm unii pe alții. Știți că la noi fiecare poate să vorbească în limba sa maternă. Da, eu consider că trebuie să cunoaștem limba de stat, trebuie să cunoaștem limba română, de aceea am propus acest program. Dar nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne divizeze pe criterii etnice sau lingvistice”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că divizarea pe criteriu lingvistic este folosită pentru a împiedica cetățenii să vadă că au scopuri comune.

Am fost foarte bucuroasă pentru unitatea pe care am arătat-o în timpul pandemiei și când au început să vină refugiați în Moldva, pentru că, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent de unde locuim, toți împreună am putut să ajutăm și, uite așa, toți împreună trebuie să ajutăm țara noastră. Și cei care vorbesc în rusă, și cei care vorbesc în găgăuza, și cei vorbesc bulgara, și ucraineana suntem toți moldoveni și trebuie să avem doar interesul Moldovei”, a precizat ea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni”: Ceban, întrebat despre incidentul din vacanță

Solicitat să spună ce i s-a întâmplat în vacanță, în luna august, primarul municipiului Chișinău i-a spus unui jurnalist că nu consideră necesar să intre în detalii și că a menționat anterior că a fost vorba despre un incident. „Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați”, a adăugat Ceban, revenind ulterior cu un comentariu pe rețelele de socializare în care și-a explicat declarațiile. Menționăm că, anterior, Ceban a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol, însă a refuzat să comunice în ce țară a fost.

„V-am spus că a fost un incident. Nu cred că trebuie să intru în detalii. Nu știu, data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni. Nu vă supărați, dar chiar îi… Pot să vă arăt dacă…”, a răspuns Ion Ceban.

Ulterior, primarul a revenit cu un comentariu pe rețelele de socializare. „Scuzați, dar, cum a fost întrebarea așa și am răspuns. Deși era despre faptul că pot arăta și picioarele. De o lună am tot spus și am răspuns la întrebarea: Ce am pățit în vacanță. Totuși, intenționat, de fiecare dată, sunt întrebat același lucru, pentru ca să se facă titluri. Astăzi nu vor fi reflectate evenimentele de inițiere a lucrărilor de reparație a străzilor Ismail și Sihastrului, dar va fi difuzat doar acest răspuns și filmările cum vine și pleacă primarul”, a menționat Ceban.

Amintim că, pe 15 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu oferise detalii despre cele întâmplate, dar preciza că va fi operat la picioare.

Pe 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el. În seara zilei de 18 august, Ceban a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore.

Pe 10 septembrie, Ion Ceban a povestit, pentru prima dată, cum s-a accidentat în vacanță. El a spus că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța după ce a alunecat în gol. Primarul a dat vina pe „infrastructura degradantă” din țara în care s-a petrecut incidentul. Deși nu a comunicat despre ce țară este vorba, Ceban a spus că aceasta „este mai ieftină decât Turcia, decât Bulgaria și decât Grecia”, iar „situația economică acolo e mai proastă de trei ori decât în Republica Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: