Maia Sandu

Maia Sandu nu va candida la alegerile prezidențiale din România: „Avem treburi foarte importante în Moldova”

Maia Sandu nu va candida la alegerile prezidențiale din România, de anul viitor. Declarația a fost făcută chiar de șefa statului în cadrul ediției, din 15 februarie, a emisiunii „Dincolo de alb și negru” de la postul de televiziune român TVR 1.

„Vreau să fie foarte clar, nu candidez la nicio funcție în România. Știu că sunt de cealaltă parte a Prutului români care urmăresc ce facem noi la Chișinău și apreciază ceea ce facem și le suntem tare recunoscători. Noi avem niște sarcini tare importante aici, noi trebuie să rezistăm și să ținem Republica Moldova de partea lumii libere și trebuie să reușim să ducem Republica Moldova în Uniunea Europeană. Sunt sarcini importante și complicate și noi contăm foarte mult pe sprijinul României. În continuare contăm pe sprijinul domnului președinte, pe sprijinul Guvernului și pe sprijinul tuturor românilor de pe partea dreaptă a Prutului”, a declarat șefa statului.

Precizăm că în ianuarie curent, preşedintele Partidului Social-Democrat din România Marcel Ciolacu a declarat că este unul dintre susţinătorii Maiei Sandu şi a unificării României Mari. Politicianul a răspuns în acest mod la întrebarea dacă PSD şi PNL ar susţine candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale din România din anul 2024.

Pe 26 ianuarie, fostul vicepremierul Andrei Spînu a fost întrebat de jurnaliștii români ce părere are despre informația vehiculată în ultimul timp că Maia Sandu ar putea să devină președintele României. Oficialul moldovean a menționat că Maia Sandu are un mandat puternic din partea cetățenilor Republicii Moldova și își dorește ca șefa statului să rămână în funcție „cel puțin 8 ani”.

„Eu cred că doamna președintă trebuie să răspundă în primul rând, dar ca cetățean al Republicii Moldova îmi doresc ca doamna președintă să rămână cel puțin 8 ani președintele Republicii Moldova, pentru că are un mandat puternic din partea cetățenilor, iar reformele pornite sunt de abia la început. Pentru mine asta este important acum”, a comunicat acesta.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Suspiciuni de corupție la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Șef de secție, suspendat din funcție

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august, conducerea spitalului afirmă că tratează cu „maximă seriozitate” orice suspiciune de corupție și își reafirmă politica de toleranță zero față de astfel de fapte.

„Faptele investigate vizează o situație individuală și nu pot fi atribuite activității instituției sau colectivului medical. Spitalul își desfășoară activitatea in conformitate cu prevederile legale, principiile transparenței, integrității și responsabilității față de pacienți”, se arată în comunicatul oficial.

Administrația spitalului precizează că nu va comenta circumstanțele unei anchete aflate în desfășurare și va coopera, în limitele competențelor sale, cu organele abilitate.

Totodată, conducerea spitalului afirmă că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta circumstanțele dosarului aflat în curs de investigare. Instituția susține că va coopera cu organele de anchetă în limitele competențelor sale.

„Spitalul își continuă activitatea în regim normal și rămâne angajat în asigurarea serviciilor medicale de calitate, într-un cadru bazat pe profesionalism, transparență și respect față de pacient”, se mai arată în reacție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: