NewsMaker

Maia Sandu și Dorin Recean au formulat sarcinile noului ministru al Economiei: „Dumitru Alaiba a pregătit ingredientele”

Pe 14 martie, Doina Nistor a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Nistor va deține și funcția de viceprim-ministru. Președinta Maia Sandu i-a transmis noii ministre că „dezvoltarea economică este foarte importantă, inclusiv pentru consolidarea democrației” și că „una fără alta nu poate să existe”. Premierul Dorin Recean i-a spus că, împreună cu Guvernul, are sarcina de a transforma „creșterea economică în bunăstare pentru fiecare, locuri de muncă bine plătite și venituri pentru întreprinzători”. Atât Maia Sandu, cât și Dorin Recean, i-au mulțumit lui Dumitru Alaiba pentru activitatea sa în Guvern.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”, a menționat Doina Nistor la ceremonia de investire.

„În primul rând vreau să-i mulțumesc domnului Dumitru Alaiba pentru efort, pentru muncă, pentru faptul că a schimbat paradigma relațiilor dintre stat și mediul de afaceri. Astăzi, statul este deschis, prietenos în raport cu mediul de afaceri. Domnul Alaiba, împreună cu echipa, a pornit multe reforme importante”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, președinta s-a referit la activitatea Doinei Nistor.

„Doamna viceprim-ministră bine ați venit în echipă, vă mulțumim pentru că ați acceptat această provocare. Dezvoltarea economică este tare importantă inclusiv pentru ca să consolidăm democrația, una fără alta nu poate să existe. Republica Moldova trece printr-o perioadă complicată, economia noastră este afectată de războiul din vecinătate de aceea e nevoie de eforturi duble pentru ca să creștem competitivitatea agenților economici, pentru ca să reușim să atragem investiții și pentru ca să punem bazele unei economii durabile. Planul de creștere economică susținut de Uniunea Europeană, anunțat de curând, este un program important. Dumneavoastră și echipei vă revine această sarcină de a implementa acest plan cât mai bine, așa încât să putem să susținem dezvoltarea economică și să putem să creștem standardele de viață pentru cât mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Premierul Dorin Recean a menționat că „odată cu aprobarea Planului de creștere economică, cu finanțarea fără precedent din partea prietenilor noștri – din partea Uniunii Europene, Moldova trece la o nouă etapă, etapa de creștere economică accelerată”.

„Dumitru Alaiba, cu echipa de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a pregătit ingredientele necesare și a construit fundamentul pentru ca această creștere economică să aibă loc. Vreau să-i mulțumesc lui Dumitru pe această cale. Doamna vicepremier avem sarcina să transformăm creșterea economică în bunăstare pentru fiecare, locuri de muncă bine plătite și venituri pentru întreprinzători”, a declarat Recean.

***

În dimineața zilei de 13 martie, Dumitru Alaiba și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. 

În seara zilei de 13 martie, premierul Dorin Recean a anunțat că a transmis președintei Maia Sandu propunerea de numire a Doinei Nistor în funcția de ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării. Prim-ministrul a adăugat că Doina Nistor are peste 20 de ani de experiență în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova, a condus proiecte majore în sectoare-cheie, precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative. 

Doina Nistor este directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie. Are un doctorat în Economie și Management la Universitatea Tehnică a Moldovei și studii avansate în Leadership și Management de la Arizona State University.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Gazul se va scumpi în acest an? Prognoza șefului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban

Directorul interimar al Moldovagaz, companie responsabilă în prezent de livrarea gazelor în regiunea transnistreană, Vadim Ceban, estimează că tariful la gaz în Republica Moldova ar putea crește în acest an. Într-o emisiune la N4, el și-a explicat prognoza prin prețurile ridicate de pe piața europeană, criza din Orientul Mijlociu și ritmul lent de constituire a stocurilor de gaze înainte de iarnă.

„Prețurile la gaz nu scad. Dacă anul trecut achizițiile erau la 27, 28 sau 30 de euro pentru un MWh, acum prețul spot este de 45 de euro pentru un MWh. (…) Asta înseamnă 500 de euro pentru o mie de metri cubi”, a declarat directorul interimar al Moldovagaz.

Vadim Ceban a adăugat că prețurile forward și futures pentru lunile de iarnă rămân aproximativ la același nivel. Din acest motiv, în opinia sa, traderii nu au în prezent suficiente motive să stocheze gaze în depozite, deoarece nu știu care va fi prețul în timpul iernii.

„Nu văd niciun anunț din partea Energocom despre cum injectează gaze naturale în depozite, dacă le cumpără sau nu. Cred că încă așteaptă. Iar pentru iarnă prețurile sunt aceleași și nu există niciun stimulent sau motivație să injectezi gaze la un asemenea preț, fără să știi care va fi prețul în timpul iernii”, a spus Vadim Ceban.

Totodată, el a precizat că problema nu ține doar de acțiunile Energocom. Potrivit lui, compania poate cumpăra și stoca gaze în România, Ucraina sau în alte state din regiune, însă volume mari pot fi asigurate doar de marii traderi și producători.

„Dacă vorbim despre achiziția gazelor, este nevoie de un echilibru rezonabil pentru Republica Moldova și pentru Energocom – atât contracte pe termen lung, cât și achiziții de pe piața spot. Acesta ar trebui să fie modelul”, a conchis Vadim Ceban.

Amintim că, după sistarea livrărilor de gaze rusești către Republica Moldova, țara își asigură necesarul de gaze prin achiziții de pe piețele europene. În prezent, Energocom este responsabilă de procurarea gazelor și constituirea stocurilor pentru sezonul rece, iar orice modificare a tarifului pentru consumatori este aprobată de ANRE.

În iunie, curent, Guvernul Munteanu a aprobat majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova. Volumul minim obligatoriu a crescut, astfel cu aproape 6,5 milioane m³, de la 50 milioane m³ la 56,3 milioane m³ pentru sezonul rece 2026-2027. Noul volum urmează să fie constituit de SA „Energocom” până la 1 octombrie 2026. 

Menționăm că Republica Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, iar rezervele strategice sunt păstrate în depozite din România, Ucraina și alte state din Uniunea Europeană și Comunitatea Energetică. Aceste stocuri reprezintă o rezervă de siguranță echivalentă cu aproximativ 10 zile de consum în perioada de iarnă.

Stocurile de securitate sunt diferite de stocurile comerciale și pot fi utilizate doar în situații excepționale, prin decizia autorităților competente. În sezonul rece 2025-2026, stocurile comerciale au fost folosite pentru acoperirea vârfurilor de consum, fără a fi necesară utilizarea rezervelor de securitate.

În prezent, consumatorii casnici plătesc 14,42 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful este în vigoare din 3 februarie, curent, când ANRE a aprobat reducerea prețului cu peste 2 lei pentru un metru cub.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: