Tudor Mardei | NewsMaker

Malul drept NU va mai cumpăra energie electrică de la MGRES, chiar dacă Gazprom reia livrările? Declarația lui Recean VIDEO

În cazul în care vor fi reluate livrările de gaze către regiunea transnistreană, malul drept al Nistrului ar putea cumpăra energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES) doar în cazul unor garanții. „Garanții ferme că nu vor fi întreruperi de aceste gaze naturale, ceea ce nu văd posibil”, a menționat premierul Dorin Recean. Potrivit oficialului, Chișinăul nu vede cine ar putea oferi astfel de garanții. „Noi am observat că dacă nu există astfel de garanții atunci pe cetățean îl costă mai scump”, a comunicat Recean. 

Dorin Recean a fost întrebat dacă Chișinăul, în cazul în care se reiau livrările de gaze către regiunea transnistreană, va mai cumpăra energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la un preț mai mic.

„Noi trebuie să urmărim, în primul rând, stabilitatea livrărilor. Reluarea livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului, indiferent în ce volum, asta nu înseamnă că ele nu pot fi stopate peste o lună sau peste două, sau peste trei, sau la fiecare două sau trei săptămâni. După cum am observat, asta ne costă mult mai mult. Este important acum să ne ajustăm cu toții, să finalizăm construcția liniei electrice Vulcănești-Chișinău și în felul acesta să asigurăm întâi securitatea livrărilor și după asta și un cost optim pentru cetățenii din Republica Moldova”, a comunicat Recean, pe 16 ianuarie, la emisiunea În Profunzime de la ProTV Chișinău.

Întrebat din nou dacă Chișinăul va cumpăra energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan în cazul în care vor fi reluate livrările de gaze în regiune, Recean a răspuns: „Doar dacă avem garanții ferme că nu vor fi întreruperi de aceste gaze naturale, ceea ce nu văd posibil”.

La precizarea „cine ar trebui să ofere acele garanții”, Recean a comunicat: „Nu văd cine ar putea să ofere astfel de garanții și noi am observat că dacă nu există astfel de garanții atunci pe cetățeanul Republicii Moldova îl costă mai scump”.

Asta înseamnă că nu mai luăm curent de acolo – a concluzionat prezentatoarea. Premierul nu a contrazis afirmația.

Pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse.

Înainte de aceasta, pe 28 decembrie 2024, concernul rusesc Gazprom a expediat către Moldovagaz – companie fiică pe care o controlează – o notificare în care a informat că nu va mai livra gaze naturale în Republica Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană. Chișinăul a purtat discuții cu conducerea companiei despre continuarea furnizării gazului pe ruta transbalcanică, însă aceasta a refuzat. Într-un final, în pofida angajamentelor contractuale, Gazprom a oprit livrările destinate regiunii transnistrene din 1 ianuarie 2025, invocând neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efectuării unui audit internațional.

Din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.

Până pe 31 decembrie 2024, Centrala de la Cuciurgan livra peste 50% din necesarul de energie electrică al malului drept, ceea ce permitea acoperirea deplină a consumului. În prezent, acoperirea volumului necesar include importuri din România și producția internă.

***

Recent, liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a efectuat o vizită la Moscova. Informația, apărută inițial pe rețelele de socializare, a fost confirmată de președinta Maia Sandu pe 14 ianuarie, care a declarat că știe despre această vizită și că autoritățile încurajează soluționarea problemei din regiune, astfel încât locuitorii să aibă cât mai curând căldură, curent electric și apă. Detalii AICI. Potrivit surselor IPN, Krasnoselski a călătorit la Moscova pe cale aeriană, via Istanabul, de pe Aeroportul Internațional Chișinău în dimineața zilei de 10 ianuarie, în jurul orei 08:00. A revenit în Republica Moldova pe 14 ianuarie.

Tot pe 15 ianuarie, Krasnoselski a organizat o conferință de presă, la Tiraspol, consacrată vizitei sale la Moscova. Potrivit acestuia, principalul rezultat al vizitei este că gazele rusești vor ajunge în Transnistria. Totuși, Krasnoselski nu a precizat cum va fi livrat gazul în regiune. El a subliniat că gazele rusești vor fi suficiente pentru populația și întreprinderile din Transnistria. Detalii AICI.

Pe 16 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitrii Peskov a spus că autoritățile de la Moscova sunt pregătite să ajute regiunea transnistreană în privința alimentării cu gaz, însă Chișinăul trebuie să asigure livrarea resursei energetice în stânga Nistrului și încheierea contractelor. Detalii AICI.

Tot pe 16 ianuarie, premierul Dorin Recean a declarat că a vorbit cu liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski, după ce acesta a revenit de la Moscova. Potrivit lui Recean, Krasnoselski s-a întors de la Moscova „cu impresia că Moscova a hotărât problema și a oferit o soluție reală pentru gaz, or Moscova nu i-a oferit o soluție pe gaze naturale”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Procurorul general interimar a trecut Vettingul. Raportul, aprobat de CSP

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat, în cadrul ședinței din 16 aprilie, raportul Comisiei Vetting care constată că procurorul general interimar, Alexandru Machidon, a promovat cu succes evaluarea eticii profesionale și integrității. Comisia a identificat câteva neconcordanțe, însă acestea au fost considerate necritice.

În urma verificării detaliate a averii și veniturilor procurorului, inițiată încă din mai 2024, Comisia a identificat trei aspecte problematice care au necesitat clarificări suplimentare. În primul rând, în declarațiile anuale pentru perioada 2016–2018, procurorul nu a inclus o parte din economiile sale. El a explicat această omisiune prin modificările frecvente ale cadrului normativ din acea vreme și prin lipsa unei practici unitare de declarare. Având în vedere că au trecut mai bine de cinci ani de la aceste abateri, Comisia nu le-a mai analizat pe fond, limitându-se la a constata prescrierea lor.

De asemenea, în declarațiile pentru anii 2017–2018, procurorul a indicat că a primit o moștenire de 55 000 de euro în numerar, bani folosiți pentru cumpărarea unui apartament. Comisia nu a identificat documente oficiale care să confirme această sumă. Analizând veniturile părinților — activitatea tatălui peste hotare din 2002, salariul mamei (profesoară) și veniturile din afacerea de familie — Comisia a realizat propriile estimări. Potrivit experților, tatăl ar fi putut economisi aproximativ 66 000 de dolari, iar partea care i-ar fi revenit în mod realist procurorului ar fi fost de circa 34 900 de euro, nu 55 000 de euro.

A treia observație vizează o posibilă subevaluare a apartamentului cumpărat de procuror în 2018 pentru 34 000 de euro. După ce a solicitat informații de la agenții imobiliare, Comisia a primit date contradictorii: o agenție a estimat că o locuință similară, renovată, ar costa în jur de 45 000 de euro, în timp ce alta a oferit valori mai apropiate de prețul declarat. În aceste condiții, Comisia a precizat că nu poate stabili cu certitudine valoarea reală de piață a apartamentului la momentul achiziției, din lipsa unor date concludente. Totuși, experții au considerat explicațiile procurorului plauzibile, subliniind că acesta dispunea de resurse financiare suficiente pentru a face achiziția. Chiar dacă ar fi existat o subevaluare, aceasta nu este suficient de gravă pentru a duce la nepromovarea evaluării de integritate.

Astfel, Comisia Vetting a stabilit că neconcordanțele nu sunt de natură critică și a recomandat recunoașterea lui Alexandru Machidon ca fiind promovat în evaluarea eticii profesionale și a integrității.

Amintim că Consiliul Superior al Procurorilor l-a desemnat pe Alexandru Machidon procuror general interimar pe 28 mai 2025, după ce Ion Munteanu a părăsit postul în urma numirii sale în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Conform legii, Machidon va putea exercita pe deplin funcția de procuror general doar după promovarea evaluării Comisiei Vetting. În cazul unui aviz favorabil, președintele va semna decretul de numire.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: