Art of Alex Buretz

„Matreoşka rusească” vs „are șanse destule”. Reacții pe rețelele sociale la vestea despre MAN-ul lui Ceban

Anunțul primarului capitalei Ion Ceban despre creareaMișcării Alternativa Națională” care, potrivit edilului „va apăra interesele tuturor cetățenilor” a fost, probabil, cel mai discutat subiect pe rețelele de socializare, în prag de Revelion. Politicienii de dreapta au amintit despre faptul că Ion Ceban a „migrat” de la comuniști la socialiști, ca acum să se lanseze pe cont propriu. Alții au văzut în MAN doar un satelit al PSRM, sub umbrela Moscovei. La rândul lor, socialiștii au luat apă-n gură, abținându-se, în mare parte, de la comentarii. NM a făcut o sinteză a comentarii publicate pe rețelele de socializare.

Deputatul PAS Dumitru Alaiba nu a ratat ocazia de a face o retrospectivă a carierei politice a lui Ion Ceban. Acesta a amintit că, în trecut, edilul a fost membru al Partidului Comuniștilor, după care l-a urmat pe Igor Dodon la Partidul Socialiștilor. „Pentru Ion, socialiștii sunt Titanicul. Pentru socialiști, Ion e șobolanul care fuge. Dar ei nu zic asta pentru că speră la perspective. Istoria hoților se repetă. Ea e o istorie primitivă și plictisitoare”, a conchis Alaiba.

Caricaturistul Alex Buretz s-a exprimat și de această dată prin intermediul ilustrațiilor. El a publicat o imagine în care apare Ion Ceban în costum e super erou – „salvatorul națiunii”. În urmă rămâne un măturător, care îi amintește lui Ion Ceban de problemele capitalei.

Iar ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a propus crearea „Mișcării Alternativa pentru Chișinău”. Viceministrul a menționat că „Alternativa pentru Chișinău” se va ocupa de:

– Criza ambuteiajelor;
– Deszăpezirea străzilor;
– Lupta cu mafia imobiliară;
– Suport pentru asociațiile locative;
– și da, mai mult SmartCity

Activista civică Anetta Dabija, fondatoarea asociației „Salvați Chișinăul” și-a exprimat speranța că, într-o bună zi, municipiul va avea un primar „fără ambiții politice”. „În viața oricărui primar a unui oraș de tranziție vine un moment (sau mai multe) când trebuie să aleagă – sau acționează pentru dezvoltarea orașului sau pentru viitorul său politic? Ori politica mare ori administrarea Chișinăului. Deocamdată toți au ales sau au vrut să aleagă politica mare…”, a constatat aceasta.

Președintele Asociației WatchDog.MD Valeriu Pașa este de părere că inițiativa lui Ceban este sub umbrela Moscovei: „Slab cu naming-ul la specialiștii de la Moscova. Alternativa pentru Germania au, acum și-au tras încă una pentru Moldova. Dincolo de asta este incredibil ce carieră politică unică a avut Ion Ceban până acum!”, a scris acesta.

Fostul primar interimar al capitalei Ruslan Codreanu a remarcat că Ion Ceban a făcut anunțul despre noile sale ambiții politice de la tribuna Primăriei. „La tribuna din SALA Primăriei Chișinăului, politicianul Ion Ceban și-a anunțat astăzi solemn că își face partid politic. Adică din banii noștri. S-au terminat toate problemele orașului și a hotărât, amăgit fiind de niște sondaje socialiste, să se relanseze în politica mare. Omul care are sute de promisiuni făcute 2 ani în urmă și care niciuna nu a dus-o până la capăt, vorbește azi la tribuna (repet – a primăriei) că doar un partid nou va rezolva”, a argumentat Codreanu.

Iar fostul președinte al PUN și deputat al Platformei DA Octavian Țîcu susține că Ion Ceban s-ar fi prefăcut un susținător al valorilor românești, beneficiind în acest mod de finanțare de peste Prut, pentru ca, într-un final să se dovedească o cu totul altă persoană. „Ne-a vrăjit cu limba română şi modernizarea Chişinăului, pentru ca în cele din urmă să ne arate că nu-i altceva decât o altă matreoşkă rusească, menită să asigure Kremlinului continuitatea intereselor sale în R. Moldova”, a scris istoricul care a renunțat recent la cariera politică.

Antreprenorul Vitalie Eșanu a izorinizat pe tema denumirii alese pentru proiectul lui Ceban.

Iar directorul centrului de cercetări sociologice IMAS Doru Petruți consideră că Ion Ceban are „șanse destule” pentru un succes politic. Totuși, sociologul consideră că denumirea nu este cea mai potrivită. „Mișcarea Alternativă Națională – ca denumire, o consider o greșeală. “Alternativa” este un element de poziționare, nu un element ideologic. Poate pe termen scurt, dat fiind contextul în care ne aflăm, sună bine. Dar, să zicem, după ce un partid cu astfel de denumire ajunge la putere, el e alternativă la ce anume!? Și apoi, alăturarea Alternativă + Națională, ar însemna ce anume!?”, a argumentat Petruți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

A permis unui bărbat de 69 de ani să întrețină acte sexuale cu fiica sa de 6 ani… pentru 100 de lei? O mamă, condamnată

O femeie în vârstă de 46 de ani a fost condamnată la 15 ani de închisoare, după ce i-ar fi permis unui bărbat în vârstă de 69 de ani, consătean de al său, să abuzeze sexual de fiica sa minoră, în vârstă de șase ani, contra bani. Pentru acțiunile sale, pensionarul a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Ambii își vor ispăși pedeapsa în penitenciare de tip închis, anunță Procuratura Generală.

Potrivit probelor, cei doi inculpați se cunoșteau de mai mulți ani, fiind consăteni. PG precizează că ntre aceștia existau relații de prietenie, iar bărbatul mergea „frecvent” în vizită la domiciliul inculpatei. Astfel, în vara anului 2020, bărbatul s-ar fi aflat la domiciliul inculpatei, unde, în timp  ce consumau băuturi alcoolice, femeia  i-ar fi  permis acestuia să intre în camera în care se afla minora, în vârstă de 6 ani. Pentru a-și satisface poftele sexuale, bărbatul ar fi profitat de vârsta fragedă a copilei, de vulnerabilitatea acesteia și de imposibilitatea de a se apăra și ar fi determinat-o să participe la un act de natură sexuală.  

Ulterior, minora ar fi părăsit domiciliul și s-ar fi adăpostit într-o casă părăsită din apropiere. Aceasta fost identificată de mama sa, care, folosind amenințări cu violența fizică, ar fi determinat-o să revină acasă. Aici, minora ar fi fost din nou constrânsă să participe la astfel de fapte.

Potrivit PG, femeia ar fi permis ca minora să fie abuzată sexual pentru obținerea unor foloase financiare. Aceasta ar fi primit ulterior de la bărbat suma de 100 de lei.

În instanță, inculpații  nu și-au  recunoscut vina și au respins acuzațiile aduse. Bărbatul  susține că acuzațiile sunt false și că ar fi fost provocate de un conflict personal cu tatăl minorei, iar femeia a negat că și-ar fi exploatat copilul sau că ar fi primit bani în acest scop.

Potrivit PG, bărbatul nu este la prima abatere de lege, fiind condamnat anterior.

Sentința este cu drept de atac.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: