screenshot

„Melodiile de care avem nevoie acum”. Kremlinul îi oferă 17 mln de ruble lui Gazmanov, pentru o platformă de cântece patriotice

Kremlinul a oferit 17 milioane de ruble (245.000 dolari) pentru realizarea Proiectului național „Rodniki”. Inițiativa prevede crearea unei platforme de distribuire audio online a cântecelor patriotice ruse. Ideologul proiectului, interpretul Oleg Gazmanov a declarat într-un interviu că o asemenea platformă este „necesară în aceste timpuri”.

Grantul pentru proiectul „Rodniki” a fost acordat de Fondul prezidențial pentru inițiative culturale, iar Oleg Gazmanov a fost prezentat ca ideolog și director artistic al proiectului Rodniki.

Potrivit interpretului, urmează să se desfășoară un concurs pentru selectarea pieselor patriotice care vor fi distribuite pe platformă.

„Nu avem nicio platformă media, niciun canal muzical sau post de radio care să aibă cântecele de care avem nevoie în acest moment… Există voci minunate, dar nu și cântece. De unde să le luăm? Nu pot să scriu pentru toți… Vreau să strâng un râu de cântece din acestea”, a declarat Gazmanov într-un interviu acordat postului de radio „Vesti FM”.

Potrivit site-ului proiectului, nominalizații pentru concurs vor fi anunțați în iunie, iar în august sau septembrie va avea loc un concert de gală.

Precizăm că Oleg Gazmanov și-a exprimat, în repetate rânduri, susținerea pentru războiul început de Vladimir Putin în Ucraina.

Amintim că procurorul general al Ucrainei Irina Venediktova a anunțat, pe 5 martie 2022, că pe numele celebrului interpret rus Oleg Gazmanov a fost pornită o cauză penală. În același timp, procurorii ucraineni au început procedura de dare în căutare internațională.

Cântărețul rus este suspectat că a încălcat integritatea teritorială a țării din cauza declarațiilor sale de susținere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Venediktova a spus că instanța ucraineană a permis procurorilor să-l rețină pe Gazmanov.

„Procurorii ucraineni sunt foarte conștienți de faptul că nu vă veți prezenta în mod voluntar într-o instanță ucraineană și cu greu ne veți vizita în turneu. Din acest motiv, suntem nevoiți să declanșăm procedura de dare a dumneavoastră pe lista de urmăriți internaționali”, a scris Venediktova pe Facebook.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate din Moldova”: Maia Sandu explică vizitele sale externe

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că i-ar fi mult mai ușor să meargă în localitățile din Republica Moldova decât în afara țării. Precizarea a fost făcută după ce a fost întrebată despre vizitele sale în afara R. Moldova, de ce acestea sunt necesare și de ce nu merge mai des în localitățile din interiorul țării. Potrivit șefei statului, oamenii din afară trebuie să cunoască mai bine Republica Moldova, iar țara să capete susținere „pentru ca atunci când va veni momentul – toată lumea să voteze pentru aderarea la UE”. În același timp, președinta a menționat că prerogativele sale principale țin de politica externă și de securitate. „Securitatea Republicii Moldova astăzi depinde, în cea mai mare parte, de politica externă”, a precizat Maia Sandu.

În cadrul podcastului „Jurnal Politic”, publicat pe 2 mai pe paginile instituției prezidențiale, șefa statului a fost întrebată despre recenta vizită în Ucraina. De asemenea, a fost solicitată să comenteze unele reacții din societate privind vizitele sale în afara Republicii Moldova, fiind întrebată de ce sunt necesare acestea și de ce nu merge mai des în localitățile din interiorul țării.

„Am mers la Kiev, în primul rând, pentru a transmite un semnal de susținere și cred că este foarte important. (…) Noi avem pacea astăzi, în Republica Moldova, în mare parte datorită rezistenței Ucrainei. Asta este puținul pe care îl putem noi face, dincolo de ceea ce fac moldovenii, susținând refugiații ucraineni. (…) Despre vizitele mele în alte state: da, e important de amintit de Republica Moldova de fiecare dată. Trebuie să înțelegem că nu suntem în centrul universului noi. Vrem, în primul rând, statele membre ale Uniunii Europene să ne susțină în continuare pentru parcursul nostru european. Iar asta înseamnă să mergem să discutăm”, a răspuns Maia Sandu.

Șefa statului a adăugat că, la unele evenimente internaționale, se întâlnește cu președinți de țări și de guverne, dar, atunci când merge într-o vizită oficială, se întâlnește și cu reprezentanți ai parlamentelor, ai guvernelor, ai președinției și ai societății civile.

„E nevoie, în primul rând, oamenii să ne cunoască mai bine și în al doilea rând să construim susținere pentru ca atunci când va veni momentul – toată lumea să voteze pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Mi-ar fi mult mai ușor să merg într-o localitate sau alta (nota red. din Republica Moldova), pentru că e mai simplu decât să schimbi avioane, să aștepți prin aeroport și multe alte lucruri. O să merg cu drag inclusiv în această săptămână să discut cu concetățenii noștri, dar prerogativele mele principale țin de politica externă și de securitate. Securitatea Republicii Moldova astăzi depinde, în cea mai mare parte, de politica externă. De asta, în continuare, voi merge, voi discuta și mă voi asigura că lumea înțelege rolul nostru și ne va susține în continuare”, a conchis Maia Sandu.

***

Menționăm, în acest context, că șefa statului efectuează o vizită la Erevan. Pe 4 mai, Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: