Андрей Мардарь / NewsMaker

Pavel Postica a fost ales vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale

Pavel Postică a fost ales în calitate de vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), iar Alexandr Berlinschii a fost ales în funcția de Secretar al instituției. Decizia a fost luată la ședința CEC-ului ,din 1 octombrie.

Amintim că pe 16 septembrie curent, Parlamentul Republicii Moldova a confirmat 6 membri ai Comisiei, care ulterior au ales-o pe Angelica Caraman în funcție de președintă a instituției. La 28 septembrie 2021, membrii confirmați au adresat un apel Parlamentului în care au atras atenția la necesitatea respectării termenului de cel mult 15 zile pentru alegerea conducerii instituției, iar în consecință necesitatea suplinirii numărului de 3 membri CEC care așa și nu au mai fost confirmați.

Menționăm, că potrivit Codului electoral, alegerea președintelui, vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale urmează să aibă loc nu mai târziu de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de confirmare a noii componente a CEC, termen care a expirat azi.  Persoanele alese în funcție de conducere a CEC activează permanent, ceilalți membri fiind convocați de președintele Comisiei după caz. Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: