ZdG

(VIDEO) Mesajul ministrului Culturii, cu prilejul Zilei naționale a lecturii: Trebuie să luptăm pentru a aduce cititul la nivel de necesitate organică

Ministrul Culturii Sergiu Prodan a venit cu un mesaj video pentru moldoveni, în contextul Zilei naționale a lecturii. Oficialul a declarat că trăind în era tehnologiilor trebuie să luptăm pentru a aduce cititul la nivel de necesitate organică. 

Ministrul a remarcat că a avea o zi dedicată lecturii, nicidecum nu înseamnă că trebuie să citim doar odată pe an.

„Curiozitatea care duce spre cunoaștere este un a din necesitățile firești ale creierului uman, iar lectura este pentru creier la fel cum e aratul și semănatul pentru sol. Un sol bine prelucrat va da roadele așteptate. O minte bine afânată cu lecturi nu se va împotmoli niciodată, pentru că cea mai bună investiție în viitor este să le asigurăm copiilor drumul spre carte”, a menționat ministrul.

În mesajul său, Sergiu Prodan s-a adresat părinților, îndemnându-i să le citească cărți copiilor, chiar din primii ani de viață.

„Poveștile le vor dezvolta imaginația copiilor voștri, le vor descoperi noi lumi și le vor provoca emoții. Citți împreună cu copiii când aceștia cresc mai mari, astfel îi veți ajuta să-și dezvolte propria exprimare, să-ți formeze vocabularul, dar și modul de șândire și înțelegere. Trezind interesul copiilor și tinerul pentru carte vom forma personalități autonome, capabile de gândire critică și creativă”, a spus acesta.

Ministrul a spus că prin imstituirea Zilei naționale a lecturii autoritățile vor să sporească pofta moldovenilor pentru citit.

„Ministerul Culturii organizează pe întreg teritoriul Republicii Moldova campania națională de lectură, care prevede evenimente importante nu doar în această săptămână, ci pe durata întregului an. Uniunea Editorilor și Uniunea Scriitorilor, cu susținerea ministerului Culturii au pregătit lecturi publice, prezentări de carte, întâlniri și mese rotunde, cu participarea personalităților de primă valoare scriitoricească, de pe ambele maluri ale Prutului. Iar Muzeul Național al Limbii Române, sub înaltul patronaj al președintei Republicii Moldova Maia Sandu, lansează proiectul național de promovare a lecturii – „Cartea Deschisă”, a precizat Sergiu Prodan.

Amintim că, pe 14 februarie, președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj video de ziua poetului Grigore Vieru, atunci când marcăm și Ziua națională a lecturii, prin care anunță lansarea Campaniei națională de promovare a lecturii „Cartea Deschisă“.

Cu această ocazie, șefa statului a venit și cu o provocare pentru iubitorii de lectură, de orice vârstă.

„Dragi copii, adolescenți, tineri, bibliotecari sau profesori pasionați de carte, vă îndemn și vă încurajez să creați în școli, biblioteci sau centre culturale Cluburi de Lectură! Cititorii sunt lideri – vreau să creștem în țara noastră noi generații de lideri – inteligenți, creativi, liberi în gândire, capabili să se adapteze în orice circumstanțe și să devină competitivi oriunde în lume”, a spus Președinta Maia Sandu.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Suspiciuni de corupție la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Șef de secție, suspendat din funcție

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august, conducerea spitalului afirmă că tratează cu „maximă seriozitate” orice suspiciune de corupție și își reafirmă politica de toleranță zero față de astfel de fapte.

„Faptele investigate vizează o situație individuală și nu pot fi atribuite activității instituției sau colectivului medical. Spitalul își desfășoară activitatea in conformitate cu prevederile legale, principiile transparenței, integrității și responsabilității față de pacienți”, se arată în comunicatul oficial.

Administrația spitalului precizează că nu va comenta circumstanțele unei anchete aflate în desfășurare și va coopera, în limitele competențelor sale, cu organele abilitate.

Totodată, conducerea spitalului afirmă că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta circumstanțele dosarului aflat în curs de investigare. Instituția susține că va coopera cu organele de anchetă în limitele competențelor sale.

„Spitalul își continuă activitatea în regim normal și rămâne angajat în asigurarea serviciilor medicale de calitate, într-un cadru bazat pe profesionalism, transparență și respect față de pacient”, se mai arată în reacție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: