Dojdi

Ministerul Justiției din Rusia a inclus postul de televiziune „Dojdi” în lista „agenților străini”

Postul de televiziune „Dojdi” (Дождь) din Rusia, cunoscut pentru criticile aduse Kremlinului, a fost inclus în lista „agenților străini”. Tot pe 20 august, Ministerul rus al Justiției a inclus în lista respectivă portalul „Vajnîi istorii” («Важные истории»), precum și cinci nume de jurnaliști.

Președintele Comisiei „cu privire la ancheta factorilor de implicare a statelor străine în treburile interne ale Rusiei” Vasilii Piskarev a declarat că Dojdi „în repetate rânduri a intrat în vizorul Comisiei”, iar materialele ar fi parvenit din partea „diferitor organizații și cetățeni”.

„Acum o lună, am examinat și direcționat către organele competente o sesizare depusă de una dintre ONG-urile rusești. După cum vedeți, a urmat reacția”, a declarat oficialul.

În primăvară, Ministerul rus al Justiției a inclus în lista „agenților străini” portalul independent Meduza. După această decizie, majoritatea sponsorilor a refuzat colaborările cu instituția de presă, iar redacția a fost nevoită să reducă salariile angajaților și să solicite donații din partea susținătorilor. Peste câteva săptămâni, în lista respectivă a fost inclusă publicația VTimes. În scurt timp, aceasta și-a sistat activitatea.

Pe 15 iulie, Procuratura Generală a Rusiei a declarat drept „organizații nedorite” compania americană Project Media, Inc., despre care presa a scris că ar fi avut legătură cu portalul de investigații „Proekt” («Проект») În aceeași zi, au fost incluși în lista „ageților străini” mai mulți jurnaliști, inclusiv redactorul-șef al Open Media («Открытых медиа»), precum și redactorul șef adjunct al instituției de presă, dar și un corespondent al Radio Europa Liberă din Rusia.

O săptămână mai târziu, Ministerul rus al Justiției a inclus în lista „agenților străini” portalul The Insider și alți cinci jurnaliști.

La începutul lui august, Roskomnadzor a blocat trei proiecte care ar fi avut legături cu Mihail Hororkovski (fost președinte al grupului petrolier Iukos), din cauza legăturii cu „organizațiile nedorite”. În curând, toate trei și-au sistat activitatea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Un militar, trimis în judecată după ce și-ar fi împușcat un coleg la Bălți. Riscă până la 7 ani de închisoare

Un militar care și-ar fi împușcat accidental un coleg într-o unitate militară din Bălți a fost trimis pe banca acuzaților, anunță Procuratura Generală. Acesta este acuzat că ar fi încălcat regulile de mânuire a armei, provocând victimei leziuni care i-au pus viața în pericol. Învinuitul și-a recunoscut integral vina și riscă până la șapte ani de închisoare.

Incidentul s-a produs în iunie 2026, în camera destinată păstrării armamentului. Potrivit procurorilor, în timp ce verifica un pistol Glock 19 Gen. IV, militarul ar fi cuplat un încărcător cu 15 cartușe, ar fi introdus fără necesitate un cartuș în cameră și ar fi îndreptat arma spre un camarad aflat în aceeași încăpere.

A urmat o împușcătură, iar glonțul i-a provocat celuilalt militar leziuni la nivelul toracelui și abdomenului, afectând mai multe organe interne, inclusiv ficatul, stomacul, splina și diafragma. Expertiza medico-legală a stabilit că rănile au pus în pericol viața victimei și constituie vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

În timpul urmăririi penale, învinuitul a confirmat circumstanțele incidentului și a declarat că regretă cele întâmplate. Dosarul a fost trimis în instanță pentru examinare în fond. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Reamintim, pe 16 iunie, un militar în termen a fost rănit accidental de un coleg cu un pistol Glock 19, la Bălți. Tânărul a fost operat în aceeași seară la Spitalul Clinic Bălți. Incidentul a avut loc la mai puțin de o lună după un alt caz grav, produs într-o unitate militară din Cahul. Atunci, un militar prin contract de 20 de ani ar fi folosit necorespunzător un pistol Glock, rănind un militar în termen de 18 ani. Un adolescent de 16 ani, venit în vizită la un militar din unitate, a murit după ce a fost lovit de glonț.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: