justice.gov.md

Ministerul Justiției nu vrea să-i achite Domnicăi Manole 800 mii de lei. Vor contesta decizia instanței

Ministerul Justiției va contesta la Curtea de Apel Chișinău decizia Judecătoriei Chișinău, care a dispus încasarea în beneficiul fostei magistrate Domnica Manole a unui prejudiciu moral în sumă de 800 de mii de lei pentru că a fost învinuită pe nedrept pentru pronunțarea unei hotărâri care ar fi fost contrare legii, în „dosarul referendumului”. 

„Ministerului Justiției consideră că prejudiciul moral dispus de a fi încasat este exagerat prin raportare la jurisprudența instanțelor naționale”, au declarat pentru TV8 reprezentanții Ministerului de Justiție.

Amintim că, Republica Moldova va achita actualei președinte a Curții Constituționale Domnica Manole suma de 800.000 lei. Este vorba despre prejudicii morale, în urma atragerii ilegale la răspundere penală în anul 2017 pentru „pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărîri contrare legii”. Hotărârea a fost pronunțată, pe 8 februarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 30 de zile.

Domnica Manole a fost judecată pentru faptul că în anul 2016, fiind judecător la Curtea de Apel, a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale prin care a fost interzisă organizarea unui referendum ce ține de modificarea Constituției și revenirea la alegerea președintelui Republicii Moldova prin vot direct. Ca urmare, Manole a fost demisă din postul de judecător, pe numele său fiind pornit un dosar penal.

În anul 2019, Domnica Manole a fost achitată după ce procurorii au renunțat la acuzații.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Europa Liberă

NM Espresso: Apa din Nistru scade la un nivel critic, fermierii cer sprijin, iar Evghenia Guțul rămâne deocamdată bașcan?

Verificarea salariilor mari din sectorul public 

Guvernul va verifica cele mai mari 100 de salarii din sectorul public, iar pentru angajații care câștigă peste 52,2 mii de lei pe lună vor fi suspendate temporar primele și sporurile salariale, a anunțat premierul Vasile Tofan. Totodată, acesta a subliniat că un salariu mare nu înseamnă automat un abuz și că, în anumite domenii, astfel de remunerații sunt justificate.

Ambasadoarea UE: Găgăuzia și scandalurile din jurul PAS 

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, a refuzat să comenteze scandalurile în care sunt implicați verișoara Președintei Maia Sandu, Anastasia Taburceanu, și fostul deputat PAS Alexandru Trubca, precizând că evaluarea unor cazuri individuale nu intră în atribuțiile Uniunii Europene.

Referindu-se la criza electorală din Găgăuzia, diplomata a declarat că în autonomie trebuie organizate alegeri autentice, transparente și lipsite de influențe externe, iar decizia Curții Constituționale deschide calea pentru desfășurarea acestora.

Găgăuzia: #рилток 

Deputații PAS au aprobat deja, în prima lectură, proiectul de lege care modifică regulile privind organizarea alegerilor în Găgăuzia, ghidându-se după hotărârea Curții Constituționale. Comratul a solicitat însă amânarea examinării proiectului. Despre blocajul dialogului dintre Chișinău și Comrat și despre modul în care modificările propuse ar putea influența viitoarele alegeri din autonomie aflați în noua ediție a emisiunii #рилток, intitulată „Criza din Găgăuzia, rezolvată fără Găgăuzia?”.

Între timp, Adunarea Populară a Găgăuziei nu a reușit să declare vacantă funcția de bașcan, deoarece ședința nu a avut cvorum. Inițiativa vizează eliberarea din funcție a Evgheniei Guțul, după ce Curtea de Apel a condamnat-o în dosarul privind finanțarea ilegală a unui partid politic.

Fermierii cer măsuri urgente

Asociația „Forța Fermierilor” a declarat că agricultura traversează o criză profundă și a solicitat Guvernului măsuri urgente de sprijin. Potrivit agricultorilor, în ultimele luni motorina s-a scumpit cu aproximativ 70%, îngrășămintele cu 35–40%, în timp ce prețurile de achiziție la grâu continuă să scadă. În aceste condiții, fermierii afirmă că nu își mai pot acoperi costurile de producție. 

Republica Moldova și Ucraina: Nistru și transportul cerealelor 

Chișinăul și Kievul au convenit ca, din cauza secetei, Ucraina să reducă timp de două săptămâni debitul evacuat din lacul de acumulare Nistrean în râul Nistru, de la 100 la 85 de metri cubi pe secundă. Nivelul apei în Nistru a coborât deja până la un prag critic. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că principala prioritate a autorităților rămâne asigurarea populației cu apă potabilă.

Situația de pe Nistru s-a numărat printre subiectele discutate de premierul Vasile Tofan cu prim-ministrul Ucrainei, Serghei Korețki. Cei doi au abordat, de asemenea, subiectul construcției podului Cosăuți–Iampol și transportului feroviar al cerealelor ucrainene către portul Constanța. 

Comasarea primăriilor

Autoritățile au oferit primăriilor care au inițiat procesul de comasare voluntară încă o lună, până la sfârșitul lunii august, pentru finalizarea procedurilor, a anunțat Președinta Maia Sandu. Potrivit acesteia, administrațiile locale au timp ”să negocieze și să identifice o soluție”.

Piața imobiliară 

În trimestrul al doilea al acestui an, vânzările de locuințe din Chișinău au scăzut cu doar 9,5%. Diferența semnificativă față de datele publicate anterior, care indicau un declin mult mai accentuat, se explică prin corectarea metodologiei utilizate. Despre evoluția pieței și prognozele experților puteți citi în materialul „Tendințele pieței imobiliare și prognozele experților”.

Pe scurt 

În weekend, carburanții se vor scumpi din nou în Republica Moldova: benzina A-95 va costa 30,77 lei per litru (+5 bani), iar motorina  -32,54 lei per litru (+28 de bani).

Linia electrică Vulcănești-Chișinău urmează să fie dată în exploatare pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova. 

Aproximativ 4 000 de elevi și studenți din regiunea transnistreană își fac studiile în școlile, colegiile și universitățile din Republica Moldova, au anunțat autoritățile.

Procuratura Anticorupție a trimis în instanță dosarul privind sustragerea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii de către Ilan Șor. 

Vlad Plahotniuc este deținut într-o celulă separată, dotată cu televizor, frigider și fierbător electric, însă fără acces la telefon sau internet.

Poliția a respins acuzațiile privind mușamalizarea unui atac în care ar fi fost implicat fratele unui deputat PAS și a precizat că acesta a fost deja tras la răspundere.

Vremea 

În perioada 1-3 august, în Republica Moldova este în vigoare cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge local până la +36 grade, iar meteorologii avertizează și asupra nivelului scăzut al apei din râurile țării. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: