OMS/Dinu Bubulici

Ministerul Sănătății: În Republica Moldova lipsesc peste 5 mii de asistenți medicali

Republica Moldova se confruntă cu un deficit de peste 5 mii de asistenți medicali. Mai mult, în jur de 17% din asistenții medicali și moașe au ajuns la vârsta pensionării, dar continuă să activeze, deoarece sistemul de sănătate are nevoie de serviciile acestora. Datele au fost prezentate de către Ministerul Sănății, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, marcată în fiecare an pe 7 aprilie. Sloganul din acest an este „Susține asistenții medicali și moașele”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, din cauza pandemiei de coronavirus, se înregistrează un deficit de 5,9 mln de asistente medicale. Cea mai gravă este situația din Africa, sud-vestul Asiei și într-un șir de state din America Latină.

Potrivit unui raport publicat de OMS, la nivel global există un deficit de aproape 18 milioane de lucrători în domeniul sănătății, pentru a atinge indicatorii de acoperire universală cu servicii de sănătate (AUS) până în anul 2030. Aproximativ jumătate din această deficiență  sunt asistenți medicali și moașe.

Fiecare al optulea asistent medical lucrează nu în țara unde s-a născut sau a învățat.

Mai mult, potrivit estimărilor OMS, deficitul de personal în acest domeniu este condiționat și de îmbătrânire: fiecare a șasea asistentă medicală se va pensiona în următorii 10 ani. Pentru a combate acest fenomen, experții susțin că este nevoie de mărit cu circa 8%, anual, numărul de absolvenți care devin asistenți medicali, iar în paralel este nevoie de asigurarea acestora cu locuri de muncă și a condițiilor necesare pentru ca aceștia să continue să activeze în domeniul sănătății.

În Republica Moldova activează peste 23 de mii de asistenți medicali. Numărul constituie aproape 2/3 dintre lucrătorii medicali din țară. Potrivit Ministerului Sănătății, Ziua Mondială a Sănătății este un motiv în plus pentru a exprima recunoștința față de asistenții medicali, în special în prezent, când aceștia se află „în prima linie” în lupta cu pandemia de COVID-19.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: