msmps.md

Ministerul Sănătății: Urmează a fi modificat modul în care sunt monitorizate persoanele aflate în regim de autoizolare

Modul în care sunt monitorizate persoanele aflate în regim de autoizolare urmează a fi modificat. Subiectul a fost abordat în cadrul unei ședințe de lucru de ministra Sănătății, Ala Nemerenco cu membrii grupului intersectorial privind gestionarea și controlul pandemiei de COVID-19.

„Urmează să fie revăzute metodele de monitorizare, inclusiv digitalizarea procesului de control, prin intermediul unei aplicații mobile”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Sănătății.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost abordată problema fluidizării traficului de persoane în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, pe sensul de intrare, prin crearea coridoarelor conform codurilor de alertă din țările de unde revin cetățenii Republicii Moldova și revizuirea formatului Fișei epidemiologice, dar și asigurarea accesibilității acesteia în format electronic.

Menționăm că, grupul de lucru urmează să se întrunească săptămânal, pentru a stabili acțiunile care necesită a fi întreprinse pentru gestionarea eficientă a pandemiei de COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: