Două femei, în vârstă de 27 și 28 de ani, originare din Ucraina, au fost reținute de oamenii legii pentru 72 de ore. Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că acestea sunt suspectate că ar fi pus în aplicare schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Potrivit oamenilor legii, victimele au fost apelate de suspecte la telefonul fix.
IGP anunță că în capcana celor două tinere ar fi căzut o femeie în vârstă de 67 de ani, din orașul Ungheni. Fiul ei ar fi fost cel care a alertat poliția. Acesta le-a spus oamenilor legii că, pe 8 decembrie, escrocii ar fi sunat-o pe mama sa și, sub pretextul că fiica ei ar fi fost implicată într-un accident rutier, ar fi solicitat 150 de mii de lei pentru a restitui paguba părții vătămate. Mai mult, potrivit IGP, bănuitele au mers la domiciliul femeii pentru a ridica banii, dar ghinion, ar fi fost oprite de către fecior, care a sesizat poliția din Ungheni.
În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectele, pe 7 decembrie, sub aceeași schemă, ar fi sustras de la un bărbat în vârstă de 82 de ani, din același oraș, 30 de mii lei și 1 000 de euro.
Femeile sunt cercetate penal pentru escrocherie. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă până la 5 ani.
Poliția cheamă repetat populația la prudență și menționează că ținta infractorilor sunt în mare parte persoanele vârstnice.
„Îndemnăm oamenii să discute cu părinții sau rudele în etate despre acest gen de înșelătorie, iar pentru a nu deveni victima infractorilor să sesizeze imediat Poliția la numărul unic de urgență 112” – este apelul IGP.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Reuniunea a avut loc pe 13 octombrie, la Luxemburg. NewsMaker transmite în direct declarațiile comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, ministrului de stat irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare, Thomas Byrne, și viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Cele două grupuri cuprind 17 capitole de negociere. După deschiderea grupului „Valori fundamentale”, pe 15 iunie, și a celui privind relațiile externe, pe 14 iulie, numărul capitolelor deschise ajunge, astfel, la 24 din cele 33.
Chișinăul intră „într-o cursă contra cronometru”? Reacții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a fost primul oficial de la Chișinău care a anunțat deschiderea celor 17 capitole. Oficialul spune că evenimentul este un pas important, dar avertizează că urmează o etapă și mai solicitantă. Potrivit lui, acum Moldova este „într-o cursă contra cronometru” pentru a încheia negocierile de aderare până în 2028.
„Hotărârea noastră de a merge în UE este mai puternică decât obstacolele care ne stau în față. Vrem ca cetățenii și antreprenorii din Moldova să beneficieze de aceleași drepturi și oportunități ca în orice stat membru. Mulțumesc tuturor colegilor implicați în acest proces și felicitări nouă, tuturor, pentru acest progres. Continuăm drumul spre Uniunea Europeană!”, a scris Tofan pe rețele.
Și președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a salutat decizia celor 27 de state membre și le-a mulțumit celor implicați în pregătirea aderării.
„Decizia celor 27 de state membre arată că progresele noastre sunt recunoscute și că putem înainta atunci când ne facem bine temele. Vă mulțumesc, dragi prieteni europeni, pentru sprijin și pentru că munca moldovenilor este răsplătită. Noi vom munci în continuare, cu mai multă determinare, pentru a pregăti țara de aderare. Să avem încredere în Moldova și în oamenii ei. Să fim generația care duce Moldova în marea familie europeană!”, a scris Grosu pe rețele.
Ce beneficii vor aduce cetățenilor cele două capitole
Grupul „Piața internă” cuprinde nouă capitole și vizează libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor. Moldova trebuie să-și alinieze legislația și standardele la cele europene în domenii precum siguranța produselor, protecția consumatorilor, concurența, serviciile financiare și sănătatea publică.
Printre beneficiile urmărite se numără mai multe oportunități de muncă și afaceri în UE, recunoașterea calificărilor profesionale în condițiile normelor europene, protejarea drepturilor sociale și accesul companiilor moldovenești la o piață de peste 450 de milioane de consumatori.
Grupul „Competitivitate și creștere incluzivă” cuprinde opt capitole. Acesta include transformarea digitală, fiscalitatea, politica economică și monetară, ocuparea forței de muncă, industria, cercetarea, educația, cultura și domeniul vamal.
Reformele asumate urmăresc modernizarea economiei, consolidarea drepturilor angajaților, dezvoltarea serviciilor digitale, îmbunătățirea educației și alinierea politicilor fiscale și vamale la cele ale UE.
Ce urmează după deschiderea capitolelor
Deschiderea negocierilor nu înseamnă încheierea reformelor, precizează Biroul de reintegrare. Republica Moldova va trebui să îndeplinească angajamentele asumate, reflectate în Programul Național de Aderare, iar UE va evalua progresele înregistrate și respectarea condițiilor pentru închiderea negocierilor.
În paralel, vor fi negociate perioadele de tranziție solicitate de Guvern. Acestea ar permite aplicarea treptată a unor reguli europene după aderare, în domenii justificate și pentru intervale limitate.
Moldova urmărește și accesul la anumite oportunități înainte de aderare. Printre obiective se numără recunoașterea semnăturilor electronice moldovenești în cadrul mecanismului european relevant, obținerea statutului de țară asociată la Erasmus+ și participarea mai strânsă la sistemele europene de protecție a consumatorilor, securitate socială și supraveghere financiară.
***
Reamintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, alături de Ucraina. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024.
Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare.
Pe 14 iulie, Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles.
Chișinăul speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.
În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.