Andrei Mardari / NewsMaker

„Mișcarea pentru popor” anunță un nou protest la Chișinău. Tauber: „Vom fi mulți, și mai mulți”

Deputata Marina Tauber anunță că „Mișcarea pentru popor”, din care face parte Partidul ȘOR, PACE, dar și activiști civici precum Maia Laguta, va ieși pe 12 martie la un nou protest. „Vom fi mulți, și mai mulți”, spune Tauber. 

„Anunțăm o nouă întâlnire a susținătorilor noștri! 12 martie, ora 13.00, la Parlament, Mișcarea Pentru Popor, împreună cu poporul, va cere încă o dată guvernării achitarea facturilor la căldură, electricitate și gazele naturale”, se arată într-o declarație a deputatei Partidului „ȘOR”.

Ea spune că pe 12 martie vor fi mai mulți manifestanți.

„Vom fi mulți, și mai mulți decât în data de 19 și 28 februarie. Acest lucru este necesar pentru ca guvernul să nu-și bată joc de proprii cetățeni. Vă îndemn să nu fiți indiferenți. Să demonstrăm regimului numărul și puterea noastră reală, pentru că atunci când vom fi și mai mulți, îi vom putea speria pe cei „lipiți” de scaunele lor”, mai spune Tauber.

Deputata menționează că protestatarii acționează „strict în limitele legii”. „Dar ce face acest regim care este departe de oameni? Încalcă drepturile constituționale ale cetățenilor. Vă amintiți cum au blocat coloana noastră, cum au oprit transportul în drum spre Chișinău”, a conchis Tauber.

Amintim că ultimul protest al Mișcării a fost pe 28 februarie. Manifestația a transformat centrul capitalei într-un focar de tensiuni. În același timp, la intrarea în oraș au fost oprite mai multe autocare și microbuze care transportau persoane doritoare de a se alătura manifestației. Poliția declara că multe dintre mijloacele auto nu întruneau condițiile tehnice și reprezentau un pericol pentru pasageri. De cealaltă parte, organizatorii mitingului acuzau poliția și implicit guvernarea că ar fi blocat intenționat accesul.

***

În februarie 2023, președinta Maia Sandu declara că în Republica Moldova s-ar pregăti destabilizări, menite să schimbe puterea de la Chișinău. Sandu menționa că „în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne în special pe grupări criminale cum ar fi formațiunea ȘOR și toate derivatele ei, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute în legăturile lor cu Plahotniuc”.

După ce Maia Sandu a anunțat că în Moldova s-ar pregăti destabilizări, deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber a chemat toate partidele din țară la protest.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: