Colaj NM

Mitropolia Moldovei, prima reacție la îmbrâncelile dintre preoți și poliție, cu implicarea unui copil. Ce spune despre „îngrijorările” MAI

Ioan Moșneguțu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei – subordonată Patriarhiei Ruse, a criticat modul în care sunt reflectate acțiunile bisericii și ale slujitorilor acesteia, susținând că aceștia sunt tot mai frecvent acuzați și percepuți drept instigatori. Declarația a fost făcută pentru NewsMaker, în contextul declarației Ministerului Afacerilor Interne (MAI) privind acțiunile credincioșilor și preoților din centrul capitalei, din 15 iunie. Referitor la îmbrâncelile în care a fost implicat și un minor, Ioan Moșneguțu a afirmat că faptul că bărbatul a ieșit cu copilul său în stradă este „o expresie a prețuirii familiei”.

„Regretăm faptul că în ultima perioadă slujitorii noștri și biserica, de fapt, mai mult suntem acuzați, instituțiile vizate care se exprimă cu referință la biserică sau slujitori constată o stare de îngrijorare. Tot mai puțină lume își arată prețuirea față de slujitorii bisericii și de sfânta noastră biserică ortodoxă din Moldova. Suntem considerați niște instigatori, tot timpul venim cu ingerințe în instituțiile de oricare gen și tot ceea ce fac slujitorii stârnesc semne de întrebare și îngrijorare. De altfel, a fost o acțiune de îngrijorare din partea slujitorilor care au participat, pentru că ei și-au exprimat convingerea lor religioasă, s-au expus pentru familia noastră cea constituită din bărbat și femeie”, a comunicat Ioan Moșneguțu cu referire la declarația MAI.

Despre cazul îmbrâncelilor în care a fost implicat un copil, Ioan Moșneguțu a menționat: „Este vorba de manifestarea unor emoții. Omul a ieșit la acel protest pentru a manifesta, pentru a-și exprima poziția sa fermă, ortodoxă cu referire la asemenea acțiuni. Faptul că a ieșit cu copilul său este o expresie a prețuirii familiei, pentru că la marșul Familiei, care la fel a fost organizat ieri, au ieșit adulți, părinți cu copiii lor și acest bărbat a ieșit împreună cu copilul său la protest sau la manifestarea pentru susținerea familiei noastre creștin-ortodoxe. Într-adevăr, sunt reacții diferite și polarizate”.

***

Amintim că pe 15 iunie, la Chișinău, a avut loc Marșul Pride, organizat în susținerea drepturilor persoanelor LGBTQ+. În reacție, reprezentanții PSRM au organizat „Marșul Familiei”. În același timp, mai mulți credincioși și preoți au ieșit la protest, în centrul capitalei, în contextul evenimentului în sprijinul comunității LGBTQ+.

După mai bine de o oră de protest în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, manifestanții s-au deplasat spre locația unde se desfășura Marșul Pride. Acolo s-au înregistrat îmbrânceli între, pe de o parte, preoți și credincioși ortodocși și, pe de altă parte, forțele de ordine. Tensiunile au izbucnit în momentul în care primii au încercat să treacă de cordonul poliției pentru a ajunge la participanții marșului. În altercații a fost implicat și un bărbat care ținea un copil în brațe. 

Pentru NewsMaker, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat că integritatea fizică a minorului a fost pusă în pericol în contextul îmbrâncelilor. Astfel, reprezentanta poliției a precizat că bărbatul a fost imobilizat pentru a preveni posibile consecințe mai grave. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a anunțat că va solicita organelor de drept investigarea cazului, iar autorității tutelare – evaluarea situației copilului și a familiei acestuia.

În seara zilei de 15 iunie, MAI a declarat că peste 10 polițiști și carabinieri au fost agresați în timpul îmbrâncelilor. Instituția a adăugat că astfel de comportamente nu pot fi tolerate și vor fi sancționate conform legii. Potrivit MAI, grupuri de enoriași care au încercat să forțeze cordonul poliției la Marșul Pride au fost mobilizate în mod organizat. Ministerul s-a referit și la implicarea unor slujitori ai bisericii „în acțiuni de instigare la confruntare”, menționând că privește acest fapt „cu îngrijorare”. „Informațiile deținute indică o mobilizare dirijată și influențe externe menite să alimenteze tensiuni sociale și să slăbească încrederea în instituțiile statului”, au comunicat reprezentanții ministerului. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: