Moldindconbank și Visa acordă suport informațional viitoarelor mămici

Din grjia pentru viitoarea generație, Moldindconbank și Visa au organizat un seminar gratuit pentru 100 de graviduțe, astfel încât acestea să pornească cu încredere în minunatul drum care îi așteaptă. Evenimentul a fost susținut de către Maxim Calaraș, medic obstetrician-ginecolog, care a împărtășit din experiența sa profesională de peste 16 ani.

Specialistul a explicat participantelor, pas cu pas, tot ce trebuie să facă viitoarele mămici, de la primele semne de sarcină și până la perioada de după naștere. Totodată, femeile însărcinate au avut posibilitatea să afle mai multe despre importanța alimentației echilibrate și a stilului de viață sănătos, precum și ce trebuie să facă în primele luni din misiunea lor de mămică.

La finalul seminarului, organizat de Moldindconbank și Visa în vederea susținerii viitoarelor mămici, medicul Maxim Calaraș a oferit câteva sfaturi pentru o sarcină liniștită:

• Nu amânați vizita la ginecolog odată ce ați sesizat că sunteți însărcinată pentru că ar putea fi o sarcină extrauterină, pe care testele de sarcină nu o pot «demasca»;
• Efectuați cel puțin șase vizite la medic în perioada sarcinii;
• E normal ca în timpul sarcinii femeia să adauge 8-16 kg. Adăugarea în masa corporală nu trebuie să determine o gravidă să țină diete. Nici o cură de slăbire nu este acceptabilă pentru că are de suferit fătul;
• Viitoarea mămică va simți o stare de oboseală, de aceea trebuie să doarmă 8 ore pe zi sau ori de câte ori simte necesitatea;
• Fumatul pasiv și cel activ trebuie exclus pentru că îi provocați fătului dependența de nicotină, iar intoxicarea cu monoxid de carbon scade calitatea sângelui dumneavoastră. Ca urmare, fătul primește o cantitate mică de oxigen;
• Nu consumați alcool, care distruge celulele nervoase din creierul bebelușului dumneavoastră (neuronii);
• Nu utilizați ierburi sau alte metode naturiste;
• Evitați inhalarea de acetonă. Vopsirea unghiilor se permite doar în încăperi bine aerisite;
• În primele săptămâni de sarcină evitați contactul cu pisicile de la care poate fi contactată taxoplasmoza;
• Exercițiile fizice sunt benefice, în special înotul și plimbările.


Seminarul a fost organizat la 19 august în cadrul campaniei «Cardul social Visa de la Moldindconbank — soluție specială pentru mămici în concediul de maternitate și pensionari».

Moldindconbank — mereu alături!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

screenshot

VIDEO Conflict într-o piață din Strășeni: un bărbat ar fi amenințat o femeie cu un pistol cu gaz. A fost reținut

Un bărbat ar fi amenințat o femeie într-o piață din orașul Strășeni cu un pistol cu gaz. Incidentul a avut loc pe 2 august, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției.

Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 11:00.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că incidentul s-a produs în timpul unui conflict între un bărbat de 52 de ani și o femeie de 70 de ani, bărbatul îndreptând spre femeie un obiect asemănător unui pistol. În cadrul documentării cazului, de la bărbat a fost ridicat un pistol cu gaz. Totodată, verificările au stabilit că acesta nu figurează în evidențele autorităților în calitate de posesor legal de arme.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Telegram/Кишинёв в теме

Incendiu pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău: ce spun pompierii

Un incendiu de vegetație a izbucnit în după-amiaza zilei de 2 august, pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău. La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să lichideze focarele de ardere. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de către ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Tatiana Muntean.

Serviciile de urgență au fost alertate la ora 14:15, iar la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

Potrivit ofițerului de presă, angajații IGSU au reușit, în scurt timp, să lichideze focarele de ardere.

În urma incendiului au ars 50 m² de vegetație uscată și 6 m² de gunoi.

Facebook/Vasile Tofan

Chișinăul, pregătiri pentru o eventuală criză de apă: ce plan are Ceban și ce ajutor oferă Guvernul

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că municipiul este pregătit pentru o eventuală criză a apei, fiind stabilite peste 200 de puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei. El a spus că sursele alternative includ sonde arteziene, zone de securizare la stația de captare și precontracte cu agenți economici pentru furnizarea apei. Între timp, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va oferi municipiului cinci motopompe de mare capacitate pentru lucrările de la stația de captare din Vadul lui Vodă și a cerut instituțiilor centrale și municipale să colaboreze pentru a asigura cu apă locuitorii Chișinăului în cazul unei crize pe Nistru.

Ce a declarat primarul

Pe 2 august, primarul capitalei, Ion Ceban, a dat asigurări că „Chișinăul va avea apă”. „Ținând cont de toate circumstanțele, facem tot posibilul și ceea ce ne stă în puteri și posibilitate, de a fi pregătiți din toate punctele de vedere. Pe lângă lucrările complexe din ultimele 2 săptămâni de la stația de captare, care continuă, am pregătit protocoalele de intervenție, dar și tehnica necesară”, a menționat Ceban.

Potrivit edilului, la ziua de astăzi, conform protocoalelor, sunt pregătite și stabilite 213 puncte pentru amplasarea rezervoarelor și distribuirea apei în toate sectoarele capitalei. Printre acestea se numără 75 de locații publice, 108 grădinițe, precum și 30 de instituții medicale.

Totodată, Ceban a spus că municipiul dispune de 253 de eurocuburi, 20 de cisterne și 45 de autospeciale. Potrivit acestuia, au fost stabilite și punctele pentru preluarea apei: priza de apă Petricani, priza de apă Balișevsk, priza de apă Ghidighici, priza de apă Ialoveni, cele 26 de sonde și „Mina Chișinău”.

„Resursele disponibile permit organizarea transportării și distribuirii apei către populație, grădinițe, spitale și alte instituții de importanță socială”, a adăugat Ceban.

Întrebat de jurnaliști de unde va fi adusă apa în cazul unei crize, Ceban a răspuns:” Există patru zone de securizare în aria stației de captare. (…) Sunt sondele arteziene, unde este un debit total de 32 de mii de metri cubi. (…) Sunt precontractele pe care le-am încheiat cu agenții economici pentru furnizarea apei – sute de tone disponibile pentru o zi”.

Ce a declarat premierul

Vasile Tofan a declarat că Primăria capitalei a solicitat, zilele trecute, ajutorul Guvernului. „Mai exact, furnizarea unor motopompe, în scopul desfășurării unor lucrări de capacitare a stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, aflată în gestiunea municipiului Chișinău. Asigurarea cu apă a cetățenilor nu trebuie să fie un subiect de dezbatere și nu voi accepta politizarea acestuia. Am dispus eliberarea din stocurile Agenției Rezerve Materiale (MAI) a unor motopompe care să vină în sprijinul lucrărilor realizate de Primăria Chișinău. O motopompă, cu capacitatea de 1200 m³/h, este deja la Vadul lui Vodă și a fost pusă astăzi în funcțiune”, a adăugat Tofan.

Potrivit lui Tofan, pe 3 august, vor fi eliberate suplimentar 4 motopompe de mare capacitate. „În total, Guvernul va furniza 5 unități, cu o capacitate totală de 5200 m³/h cu posibilitatea transportării apei la distanță mare, astfel încât Primăria Capitalei să fie pe deplin pregătită în eventualitatea unei crize”, a menționat Tofan.

În continuare, premierul a solicitat „tuturor părților implicate, atât instituțiilor subordonate Guvernului, cât și celor subordonate Primăriei Capitalei, să colaboreze pentru identificarea celor mai bune soluții, astfel încât, în eventualitatea unei crize pe Nistru, locuitorii municipiului Chișinău să fie asigurați cu apă”.

***

Amintim că, pe 17 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, avertiza că municipiul Chișinău și unele suburbii riscă să rămână fără apă dacă nivelul Nistrului va continua să scadă, menționând că apa din lacul de acumulare de la Novodnestrovsk a ajuns la un minim istoric din cauza secetei și a temperaturilor ridicate. Tot atunci, Hajder i-a cerut primarului Ion Ceban să prezinte starea sondelor arteziene și sursele alternative de apă ale capitalei. În replică, Ceban a declarat că nu există „nicio problemă pe Nistru” și a acuzat guvernarea că ar crea „artificial” o criză. Detalii AICI

Pe 20 iulie, Hajder declara că Chișinăul nu are suficiente surse alternative de apă în cazul unei întreruperi prelungite a alimentării din Nistru. Potrivit lui, sursele de rezervă ale Apă-Canal Chișinău pot asigura doar circa 1 000 de metri cubi de apă pe zi, față de necesarul municipiului de aproximativ 30 000 de metri cubi. Detalii AICI.

Pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul hidrologic. Premierul Vasile Tofan a explicat că măsura a fost luată din cauza secetei prelungite și a scăderii la un nivel istoric a apei din lacurile de acumulare de pe Nistru, pe fondul lipsei precipitațiilor în Munții Carpați. Potrivit acestuia, starea de alertă va permite autorităților să reacționeze mai eficient în cazul agravării crizei hidrologice. Detalii AICI.

Pe 31 iulie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că Ucraina reduce deversările în Nistru pentru două săptămâni, cu 15 metri cubi pe secundă mai puțin decât în prezent. Hajder a precizat, totodată, că autoritățile analizează posibilitatea introducerii unor restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, „în funcție de evoluția situației și de debitul râului”. Detalii AICI.

Pe 1 august, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a prezentat un video cu lucrări despre care a spus că au fost efectuate la stația de captare de la Vadul lui Vodă în ultimele săptămâni, inclusiv săpături și instalarea unor țevi. Detalii AICI.

screenshot

Slusari califică drept fals un audio în care ar discuta cu șeful interimar al Energocom despre un „câștig” din majorarea tarifelor la gaz

O înregistrare audio publicată pe TikTok, despre care se afirmă că surprinde o discuție între directorul general interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, și Alexandru Slusari, care în iulie și-a anunțat demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al companiei, a fost calificată drept falsă de Slusari. Acesta susține că înregistrarea, în care se vorbește despre majorarea tarifelor la gaz, a fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Pagina de TikTok care a publicat înregistrarea audio, în care discuțiile sunt în limba rusă, a menționat că aceasta „explică de ce Slusari a plecat din companie”. În înregistrare, persoana despre care se afirmă că ar fi Slusari spune că este „o exagerare” majorarea tarifelor la un asemenea nivel. Cealaltă persoană afirmă că și Slusari ar avea de câștigat din această situație. Ca răspuns, persoana despre care se susține că ar fi Slusari spune: „Dacă ar fi cumva mai cu acuratețe, desigur (…), însă trebuie știută măsura”.

În reacție, Alexandru Slusari a declarat că nu a avut o asemenea discuție cu directorul interimar al Energocom și a susținut că înregistrarea audio a fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale. „Timp de 3 ani de activitate la Energocom eu niciodată nu am discutat acolo cu nimeni în limbă rusă. Acest lucru poate confirma orice persoană din Consiliu și din angajații companiei. Nu a fost nicio persoana de acolo, care ar fi adresată la mine per tu”, a adăugat Slusari.

El a recunoscut că, de-a lungul anului, a avut discuții telefonice cu directorul interimar al Energocom, însă înregistrarea difuzată pe rețelele de socializare „nu conține niciun cuvânt de adevăr”.

„În ziua de 15 iulie eu am avut câteva discuții telefonice cu domnul Buzatu și am vorbit public despre ele. Prima a fost la 14.01 și noi am discutat subiectul, legat de atacuri false în adresa companiei, inclusiv despre salarii. (…) De la 17.04 am avut trei discuții telefonice cu directorul interimar, în care am aflat despre intenția majorării tarifelor și am încercat să opresc acest dezmăț, anticipând foarte bine ce urmează. Apropo, am încercat și prin mesaje către mai mulți politicieni. Evident că aberația de 27 secunde, difuzată azi pe rețelele sociale, nu conține nici un cuvânt de adevăr. (…) Tot ce auziți în această așa zisă discuția telefonică este minciună”, a conchis Slusari.

În contextul înregistrării audio, NewsMaker a solicitat o reacție din partea reprezentanților Energocom.

***

Amintim că, în seara zilei de 15 iulie, compania Energocom a anunțat că a depus la ANRE o cerere prin care solicită majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali. Compania a propus o creștere de peste 6,5 lei pentru un metru cub. Detalii AICI.

Pe 16 iulie, Alexandru Slusari a anunțat că își va depune demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al Energocom, din partea societății civile. El a precizat că a luat această decizie în semn de dezacord cu solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gaze. Detalii AICI.

În contextul tarifului la gaz, amintim că, pe 22 iulie, ANRE a propus spre consultări propriul proiect de decizie. Agenția a redus cu doar câțiva bani solicitarea Energocom și a propus o majorare de 5,88 lei pentru un metru cub, față de tariful actual. Dacă proiectul va fi aprobat, cetățenii ar putea achita 20,30 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumat. În prezent, consumatorii achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: