Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești

De la cumpărăturile zilnice până la un premiu de până la 20 000 de lei sunt doar 5 plăți. Moldindconbank și Visa lansează campania „La Local îți faci cumpărăturile pentru Acasă!”, care se desfășoară în perioada 1octombrie 2026 – 31 ianuarie 2027.

În fiecare lună, cumpărăturile în rețeaua de magazine Local îți pot aduce premii de 1 000 sau 20 000 de lei. În plus, pentru plățile cu cardul Visa de la Moldindconbank primești 1% cashback garantat.

Cum participi

Ai nevoie doar de câteva lucruri simple:

  1. Fă cel puțin 5 cumpărături lunar de minimum 200 de lei la Local.
  2. Scanează aplicația My Local înainte de a plăti cumpărăturile.
  3. Achită cu cardul Visa de la Moldindconbank.

După ce ai făcut cele 5 plăți eligibile într-o lună, participi automat la extragerea din etapa respectivă. Fă-ți cumpărăturile ca de obicei — fiecare plată în plus poate însemna o nouă șansă la un premiu.

Ce poți câștiga

Premii speciale – 1 000 de lei

În fiecare lună, 125 de deținători ai carduriilor Visa de la Moldindconbank vor câștiga câte 1 000 de lei. Pe durata celor patru luni, vor fi acordate în total 500 de premii speciale.

Marele premiu – 20 000 de lei

În fiecare lună, un deținător de card Visa de la Moldindconbank va fi desemnat câștigător al marelui premiu în valoare de 20 000 de lei. Astfel, pe parcursul campaniei vor fi acordate 4 premii mari a câte 20 000 de lei, câte unul pentru fiecare etapă.

Cashback garantat – 1%

Pentru plățile efectuate cu cardul Visa de la Moldindconbank, primești 1% cashback garantat.

Patru luni, patru șanse la premii

Campania se desfășoară în patru etape:

  • 1–31 octombrie 2026
  • 1–30 noiembrie 2026
  • 1–31 decembrie 2026
  • 1–31 ianuarie 2027

În fiecare lună ai o nouă șansă să fii printre câștigători. Nu rata nicio șansă: scanează aplicația My Local înainte de fiecare plată și achită cu cardul Visa de la Moldindconbank. Poate chiar următoarea cumpărătură îți va aduce o surpriză frumoasă.

Mai multe detalii în regulamentul promoției.

Moldindconbank – mereu alături!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

„Partidul Nostru” solicită CEC să verifice cheltuielile PAS pentru convenția de la Milano: „Cerem reguli egale pentru toți”. Reacție

Deputatul „Partidului Nostru” Alexandr Berlinschii anunță că va solicita Comisiei Electorale Centrale (CEC) să verifice cheltuielile PAS pentru convenția organizată pe 17 octombrie la Milano, unde a fost aleasă conducerea organizației formațiunii din Italia. Parlamentarul cere explicații despre finanțarea deplasării și a evenimentului, dar și despre temeiul legal pentru constituirea organizațiilor teritoriale în străinătate.

Berlinschii susține că la convenție au participat cel puțin patru deputați PAS, ministra Muncii și secretarul general al formațiunii politice aflate la guvernare.

„Cine a plătit pentru această deplasare? Din ce bani au fost achitate transportul, cazarea și organizarea evenimentului? Din bugetul de stat, din fondurile PAS sau din banii personali ai participanților? (…) Vom transmite oficial CEC fotografii, înregistrări video și alte dovezi de la evenimentul din Milano și vom solicita verificarea cheltuielilor PAS”, a declarat Berlinschii.

Deputatul a pus sub semnul întrebării și constituirea organizației PAS în Italia. Potrivit lui, legea prevede ca structurile partidelor să aibă sediul în Republica Moldova.

„Cerem reguli egale pentru toți! CEC trebuie să demonstreze că legea se aplică la fel și opoziției, și partidului de guvernare. Vom urmări atent reacția CEC. Legea trebuie respectată de toți, inclusiv de PAS!”, a mai declarat Berlinschii.

Secretara CEC, Daniela Munteanu, a declarat pentru NM că, deocamdată, nu a văzut sesizarea anunțată de Alexandr Berlinschii. Referitor la constituirea organizației PAS în Italia, ea a precizat că „modul de organizare internă a unui partid este stabilit prin prevederile statutare ale acestuia”.

Întrebată despre urna electorală folosită la alegerea conducerii PAS Italia, Munteanu a explicat că, după achiziționarea de către CEC, echipamentele electorale trec în gestiunea autorităților publice locale sau a Ministerului Afacerilor Externe. Potrivit ei, acestea sunt utilizate și pentru exerciții electorale organizate de instituții educaționale, private și de stat.

NM a solicitat un comentariu și de la PAS, însă până la publicarea știrii nu am primit un răspuns.

Precizăm, într-o postare din 17 octombrie, liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că la Milano a fost aleasă conducerea organizației teritoriale a partidului din Italia. Ana Butucea a fost aleasă președintă, iar Constantin Ghenea și Larisa Stolearenco – vicepreședinți. „E o premieră pentru noi și ne propunem să avem 11 organizații PAS în diasporă”, a scris Grosu pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
gov.md

Ambasadorii Formatului Weimar, la Chișinău. Chiveri a atras atenția asupra încălcării dreptului la educație în școlile cu predare în română din Transnistria

Ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei acreditați pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), reuniți la Chișinău în cadrul Formatului Weimar, au reconfirmat sprijinul pentru reglementarea pașnică și cuprinzătoare a diferendului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele frontierelor sale recunoscute internațional. Informația a fost comunicată de către Biroul politici de reintegrare, în urma unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. În cadrul discuțiilor, a fost abordată și situația drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, în cadrul întrevederii cu Valeriu Chiveri, au fost discutate dinamica dialogului în platformele existente pentru reglementarea transnistreană, evoluțiile din regiune, precum și măsurile întreprinse de autoritățile naționale pentru soluționarea problemelor stringente cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. „În acest context, au fost prezentate progresele înregistrate în promovarea politicilor de reintegrare graduală a țării, cu accent pe demersurile guvernamentale privind integrarea treptată a operatorilor economici din raioanele de est ale țării în cadrul fiscal-vamal unic al Republicii Moldova. Totodată, a fost evidențiat rolul Fondului de convergență, mecanism conceput să ofere instrumente adiționale de suport pentru prestarea serviciilor publice cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliu în regiunea transnistreană”, a comunicat Biroul. 

Potrivit sursei citate, un alt subiect al întrevederii l-a constituit „situația îngrijorătoare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, fiind semnalate abuzurile ce se manifestă în regiune, inclusiv prin îngrădirea dreptului elevilor la educație în școlile cu predare în limba română, precum și obstacolele artificiale în calea liberei circulații”. 

„La rândul lor, ambasadorii celor trei state au reconfirmat sprijinul ferm pentru reglementarea pașnică și cuprinzătoare a diferendului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele frontierelor sale recunoscute internațional”, a relatat Biroul politici de reintegrare.

Cei trei ambasadori au avut o întrevedere și cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Potrivit Ministerului, la întrevedere s-a trecut în revistă o serie de aspecte ale activităților OSCE, cu accent pe cooperarea în domeniul securității regionale și internaționale. „În context, a fost pus în discuție stadiul actual al procesul de reglementare transnistreană, o atenție fiind acordată stării precare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în raioanele de est ale țării. Ministrul Mihai Popșoi a subliniat că autoritățile de la Chișinău își mențin poziția fermă de reglementare a diferendului transnistrean exclusiv pe cale pașnică, prin mijloace politico-diplomatice și cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional”, a relatat Ministerul. Potrivit sursei citate, la rândul lor, ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei au reconfirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru parcursul său european.

Formatul Weimar, cunoscut și sub denumirea de „Triunghiul de la Weimar”, este o platformă de coordonare regională între Germania, Franța și Polonia, lansată în 1991, în orașul german Weimar, de miniștrii de externe ai celor trei state, relatează Radio Moldova.

***

Ceremonii săptămânale în școli pentru promovarea mitului „identității transnistrene”, presiuni asupra tinerilor înscriși la studii superioare pentru a semna contracte militare pe termen lung și interes sporit pentru școlile cu predare în limba română însoțit de presiuni și intimidări. Acestea sunt câteva dintre constatările Asociației Promo-LEX, prezentate pe 19 octombrie într-un raport privind monitorizarea situației drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Detalii AICI.

screenshot

România: un elev de 13 ani și-a atacat profesoara și un coleg cu cuțitul în timpul lecției. Ce anunț a făcut pe TikTok

Un elev în vârstă de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară de matematică și un coleg, luni dimineață, 19 octombrie, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, România. Cele două victime au fost transportate la spital, iar băiatul se află în custodia poliției.

Incidentul s-a produs în jurul orei 08:40, în timpul primei ore de cursuri. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112, după ce elevul ar fi atacat o profesoară și un coleg.

Potrivit HotNews, băiatul ar fi intrat în școală înarmat cu un cuțit și ar fi căutat un coleg din clasa a VI-a, pe care intenționa să îl atace. Când profesoara de matematică a deschis ușa clasei, elevul ar fi agresat-o, lovind-o în zona capului.

Un alt elev ar fi intervenit pentru a-și apăra profesoara, însă a fost și el rănit.

Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, pentru investigații și îngrijiri medicale. Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile medicale, ambele victime erau conștiente și se aflau în stare stabilă.

Elevul suspectat de comiterea atacului a fost imobilizat de polițiști și se află în custodia acestora. La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției Municipiului Bistrița, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, inclusiv motivul atacului.

Potrivit HotNews, elevul ar fi publicat pe contul său de TikTok mesaje despre atac cu câteva zeci de minute înainte de incident. Conform aceleiași surse, băiatul ar fi afirmat că pregătea atacul de aproximativ opt luni.

Inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie a declarat că băiatul fusese transferat din Spania în 2019 și că nu figura în evidențele școlii cu probleme de comportament. Totodată, oficialul a afirmat că elevul ar prezenta „tendințe de radicalizare”.

Liceul Teoretic „L. S. Berg”, Bender

Tinerii din Transnistria, presați să încheie contracte militare? Raport Promo-LEX: situația drepturilor omului în stânga Nistrului trezește noi îngrijorări

Ceremonii săptămânale în școli pentru promovarea mitului „identității transnistrene”, presiuni asupra tinerilor înscriși la studii superioare pentru a semna contracte militare pe termen lung și interes sporit pentru școlile cu predare în limba română însoțit de presiuni și intimidări. Acestea sunt câteva dintre constatările Asociației Promo-LEX, prezentate într-un raport privind monitorizarea situației drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care analizează evoluțiile din perioada 1 iulie-30 septembrie 2026.

Ceremonii săptămânale în școli pentru promovarea mitului „identității transnistrene”

Potrivit asociației, înainte de începutul anului școlar 2026-2027, așa-numitul „minister al educației” de la Tiraspol a aprobat un ordin obligatoriu pentru toate instituțiile de învățământ aflate sub controlul structurilor transnistrene ilegale. Măsura vizează 157 de școli și 13 instituții de învățământ profesional secundar și prevede că fiecare săptămână școlară începe, din 1 septembrie, cu o ceremonie de arborare a drapelului regimului și de intonare a „imnului”. Drapelul este ridicat de elevi selectați în baza rezultatelor școlare, artistice sau sportive, iar ceremonia include deplasarea în pas și executarea unor comenzi de tip militar, toți elevii fiind obligați să adopte poziția „drepți” în timpul intonării „imnului”. Documentul indică în mod expres drept scop „formarea identității transnistrene” și cultivarea respectului față de „patrie” și „poporul transnistrean”.

Informațiile publicate pe canalele de Telegram ale instituțiilor de învățământ din regiune arată că ceremonia săptămânală de arborare a așa-numitului „drapel” și de intonare a „imnului” este organizată inclusiv în grădinițe.

Introducerea manualelor rusești de istorie în școlile ucrainene

Promo-LEX susține că manualele rusești de istorie elaborate sub conducerea și cu participarea lui Vladimir Medinski, consilier al lui Vladimir Putin, urmează să fie introduse în instituțiile cu predare în limba ucraineană din regiunea transnistreană, în cadrul noului program „Manual” pentru perioada 2027–2031, elaborat de așa-numitul „minister al educației”. La 23 septembrie 2026, noul program „Manual” a fost susținut în unanimitate de așa-numitul „soviet suprem” și transmis spre semnare lui Vadim Krasnoselski. Potrivit asociației, aceste manuale reproduc narațiunile propagandistice și revizioniste ale Federației Ruse despre războiul împotriva Ucrainei. Invazia la scară largă este denumită „operațiune militară specială”, teritoriile ucrainene ocupate sunt prezentate drept „noi regiuni”, iar unele secțiuni poartă titluri precum „Neonazismul ucrainean” și „Ucraina – stat neonazist”.

În anul de învățământ 2025–2026, 423 de elevi studiau în limba ucraineană în trei școli din Tiraspol, Râbnița și Bender.

Presiuni asupra tinerilor înscriși la studii superioare pentru semnarea contractelor militare pe termen lung

Potrivit asociației, tinerii sunt supuși unor presiuni tot mai mari pentru semnarea unor contracte de serviciu militar pe termen lung cu așa-numitul „minister al apărării”. O categorie deosebit de vulnerabilă o reprezintă absolvenții de studii superioare care au urmat, în paralel cu studiile, programul de pregătire a ofițerilor în rezervă. Acest program are o durată de doi ani. După absolvire, aceștia sunt trecuți în rezervă cu grad de ofițer și pot fi supuși recrutării obligatorii până la vârsta de 30 de ani, pentru o perioadă de 18 luni, comparativ cu 12 luni în cazul serviciului militar obișnuit. Mai mult, pe durata serviciului obligatoriu, așa-numita „legislație” locală le atribuie statutul militarilor care efectuează serviciul prin contract. Acest statut este ulterior utilizat pentru a exercita presiuni asupra tinerilor în vederea semnării unor contracte militare și a prelungirii înrolării lor în structurile paramilitare ilegale, dincolo de perioada obligatorie.

Presiunile încep însă încă din perioada studiilor, a comunicat Promo-LEX. Pentru majoritatea studenților, amânarea generală de la recrutare este acordată doar pentru primul an universitar, în timp ce studenții care urmează programul de pregătire a ofițerilor în rezervă beneficiază de amânare până la finalizarea studiilor. Astfel, pentru a-și putea continua studiile fără riscul recrutării dupăprimul an, mulți tineri sunt constrânși să urmeze programul de pregătire militară.

Neprezentarea la procedurile de recrutare după primirea personală a citației poate fi calificată drept eschivare de la așa-numitul „serviciu militar”, iar materialele sunt transmise așa-numitului „comitet de anchetă” în vederea examinării inițierii unei „cauze penale”, a comunicat sursa citată.

Blocarea accesului la resursele online

Începând cu luna mai 2026, mai multe pagini web ale structurilor transnistrene nu mai pot fi accesate din afara regiunii transnistrene. Printre acestea se numără site-urile așa-numitei „procuraturi”, „administrației penitenciarelor”, „guvernului”, precum și ale așa-numitelor „ministere” ale justiției, sănătății, muncii și protecției sociale. Platformele sunt accesibile doar utilizatorilor aflați în teritoriul temporar ocupat, conectați la rețeaua unicului furnizor de telefonie mobilă, Interdnestrcom, deținut de holdingul Sheriff. Aceste evoluții sunt similare cu măsurile adoptate în Federația Rusă, unde accesul din afara țării la anumite platforme oficiale și servicii publice a fost restricționat, inclusiv sub pretextul protecției împotriva atacurilor DDoS, a declarat Promo-LEX.

Creșterea interesului pentru școlile cu predare în limba română, însoțită de presiuni și intimidări

În anul de studii 2026–2027, peste 2.000 de elevi frecventează cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană, subordonate Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova. În ultimii cinci ani, numărul elevilor din aceste instituții a înregistrat o creștere constantă, inclusiv în rândul copiilor alolingvi. Potrivit informațiilor colectate de Promo-LEX, părinții care își înscriu copiii în școlile cu predare în limba română sunt supuși intimidărilor, în special cei angajați în structurile subordonate regimului de ocupație. Practici similare de urmărire și intimidare au fost semnalate și în cazul persoanelor înscrise în Programul național de studiere a limbii române, unii beneficiari retrăgându-se din program după ce ar fi fost monitorizați și supuși presiunilor de către reprezentanții structurilor transnistrene ilegale, a notat sursa citată.

Participarea copiilor și tinerilor din regiunea transnistreană la programe rusești de educație „patriotică”

Potrivit asociației, în perioada 23 iunie – 13 iulie 2026, un grup de elevi din regiunea transnistreană a participat la programul internațional „Cercul prietenilor”, organizat în cadrul Centrului pentru copii „Orlionok” din Federația Rusă, deplasarea fiind realizată cu implicarea așa-numitului „minister al educației” de la Tiraspol și a Ministerului Educației al Federației Ruse. Pe parcursul celor trei săptămâni, programul a inclus studierea limbii ruse și familiarizarea cu cultura, istoria și geografia Federației Ruse.

Tabere de pregătire militară pentru copii, organizate de cluburi paramilitare

În perioada 27–31 iulie 2026, la Grigoriopol au fost organizate competiții militar-sportive ale „Oastei Cazacilor de la Marea Neagră”, la care au participat peste 50 de copii cu vârste între 10 și 17 ani, a comunicat Promo-LEX. Copiii au fost organizați în trei „plutoane”, iar programul a inclus instruire în utilizarea dronelor, asamblarea și dezasamblarea automatului Kalașnikov, aruncarea grenadelor, tragerea cu arme pneumatice și orientarea în teren. În aceeași perioadă, în raionul Slobozia, a fost organizată cea de-a 21-a ediție a taberei militar-patriotice „Mars”, la care au participat 67 de adolescenți cu vârsta de cel puțin 14 ani. În plus, tinerii participă la activități de pregătire militară și în cadrul unor cluburi militar- sportive, precum „Scânteia”, care organizează instruiri atât în instituțiile de învățământ, cât și în afara acestora.

Acreditarea școlilor în Federația Rusă și emiterea actelor de studii rusești

Începând cu promoția anului școlar 2025–2026, absolvenții școlilor controlate de Tiraspol au început să primească, pe lângă actele de studii emise de structurile transnistrene ilegale, și acte de studii rusești, notează asociația. La 2 septembrie 2026, Vadim Krasnoselski, liderul regimului de ocupație, a anunțat că 142 din cele 157 de instituții de învățământ general din regiune au obținut acreditare în Federația Rusă, ceea ce permite eliberarea documentelor rusești de studii pentru absolvenți.

Propagandă și dezinformare

Potrivit Promo-LEX, măsurile de reintegrare promovate de autoritățile constituționale continuă să fie ținta unei campanii coordonate și sistematice de dezinformare, desfășurate prin presa scrisă și televiziunile controlate de regimul de ocupație și holdingul Sheriff, precum și prin canale de Telegram și alte rețele de socializare. Termenul „reintegrare” este utilizat între ghilimele și asociat cu noțiuni precum „blocadă”, „presiune”, „șantaj”, „agresiune economică” sau „jaf”, contribuind la construirea percepției că politicile Chișinăului reprezintă acțiuni ostile îndreptate împotriva populației regiunii.

Protecția victimelor persecuțiilor din regiunea transnistreană

Potrivit asociației, o evoluție pozitivă este adoptarea în prima lectură, la 24 septembrie 2026, a proiectului de lege privind reabilitarea victimelor infracțiunilor. Proiectul creează premise pentru un sprijin adaptat persoanelor persecutate de structurile transnistrene ilegale, inclusiv prin acces la servicii de asistență fără condiționarea de finalizarea dosarului penal și la asistență juridică garantată de stat, indiferent de venituri. Promo-LEX a semnalat însă aspecte care necesită clarificare înainte de examinarea în lectura a doua, între care accesul efectiv la compensații, tratament și recuperare medicală de durată, precum și acordarea asistenței psihologice în funcție de nevoile individuale ale victimelor.

În concluzie, Promo-LEX a constatat tendințe îngrijorătoare privind situația drepturilor omului în stânga Nistrului.

BBC/imagine simbol

Mai multe servicii de migrație vor fi suspendate, timp de două săptămâni, în Moldova. Ce trebuie să știe străinii

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) va suspenda temporar recepționarea unor cereri pentru eliberarea cărților de rezidență și a documentelor de călătorie, în contextul lansării unui nou sistem informațional. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, într-un comunicat.

Astfel, în zilele de 29 și 30 octombrie, nu vor fi primite cereri pentru eliberarea cărților de rezidență pentru ședere provizorie și permanentă, precum și a documentelor de călătorie. Totodată, vor fi sistate temporar serviciile de înregistrare și radiere a străinilor la domiciliu sau la reședința temporară.

De asemenea, în perioada 2–12 noiembrie, nu vor putea fi depuse cereri pentru eliberarea cărților de rezidență în regim de urgență, cu termene de prestare în ziua adresării, într-o zi lucrătoare sau în cinci zile lucrătoare.

În acest interval, cetățenii Uniunii Europene și cetățenii străini care dețin drept de ședere provizorie în scop de muncă vor putea obține cărțile de rezidență în termen de 10 zile lucrătoare.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru asigurarea tranziției la noul sistem informațional și pentru desfășurarea corespunzătoare a proceselor operaționale aferente implementării acestuia”, a menționat IGM.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: