Alexei Tulbure, directorul Institutului de istorie orală, și-a expus opinia, într-un interviu pentru buletinul „Sinteze și Dezbateri de Politică Externă”, despre principalele evenimente politice din anul 2021, primele realizări și eșecuri ale guvernării Maiei Sandu și ale PAS în politica internă și cea externă, reforma justiției și perspectivele opoziției din Moldova. Interviul a fost publicat pentru prima dată pe site-ul Fundației Friedrich Ebert.
Cum ați caracteriza acest an 2021 și ce trebuie să reținem cu referire la momente politice importante dacă ar fi să facem o retrospectivă politică?
E prea devreme să tragem concluzii, așa cum a spus Mao Zedong, când a fost întrebat despre aniversarea a 150 de ani de la Revoluția Franceză. În cazul nostru, este prea devreme ade a concluziona, pe termen lung, cu privire la consecințele evenimentelor politice din acest an care devine deja istorie. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, câteva repere ale lui 2021 sunt destul de evidente.
Am fost cu toții martori ai schimbării puterii în țara noastră ca urmare a mobilizării și eforturilor fără precedent ale unui număr impunător de oameni, inclusiv persoane cu preferințe politice diferite în trecut. Oamenii au votat pentru reforme, pentru rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă statul și societatea. Geopolitica a făcut loc politicii. În sfârșit, bunul simț, cu al cărui deficit teribil ne-am tot confruntat, a câștigat în Moldova.
De asemenea, am urmărit — și e important să menționăm — că poziția fermă și consecventă a politicienilor și, în primul rând, a șefului statului (chiar și fără prea multe împuterniciri), poate genera schimbări și transformări importante în țară. Schimbări în bine. Acest lucru este esențial și pentru conștientizarea a ceea ce s-a întâmplat cu noi toți și cu țara în ultimii 10-12 ani, când lașitatea și coruptibilitatea clasei politice, inclusiv a câtorva șefi de stat și a altor înalți oficiali ai țării, au dus la acapararea progresivă a Republicii Moldova de către mafie.
La momentul de față mai suntem încă departe de deoligarhizarea și demafiotizarea completă a țării, dar putem spune, pe bună dreptate, că Moldova a început să revină la ceea ce se numește normalitate.
Am revenit la firescul procesului politic: au fost restabilite mecanismele transparente de luare a deciziilor de către structurile guvernamentale (mai există probleme, dar progresul este evident), se poartă discuții în spațiul public pe teme întradevăr importante (nu fake-uri) pentru țară, a dispărut frica de pedeapsă pentru disidență, a demarat procesul de curățare a instituțiilor statului de persoane compromise.
Axându-se pe reforma justiției, autoritățile nu încearcă doar să pornească procesul de construire a unui stat de drept în Moldova, ci în această etapă inițială transmite deja un semnal clar și evident către întreaga societate: perioada permisivității, a criminalilor și impunitatea pentru crime s-a încheiat! Se promovează o corectare foarte necesară a fundamentelor etice care stau la baza vieții sociale moldovenești.
Acum este important să nu se producă abateri de la declarațiile și planurile enunțate întregii societăți. Cuvintele trebuie confirmate prin fapte.
Cum vedeți concentrarea puterii politice în mâinile unei singure forțe politice? Care ar fi avantajele și dezavantajele pentru Republica Moldova?
Avantajele ar fi că partidul de la guvernare are toate oportunitățile de a-și pune în aplicare programul politic pentru care au votat alegătorii. Guvernul are sprijinul deplin al majorității parlamentare și nu există riscul blocării procesului decizional.
Dezavantajele ar ține de faptul că monopolul puterii duce adesea la apariția tentației pentru guvernul majorității parlamentare de a reduce sau a ignora procedurile de consultare a societății, de discutare a deciziilor, inclusiv în parlament. Am văzut acest lucru de-a lungul anilor în practicile politicii moldovenești — opiniile opoziției parlamentare și extraparlamentare, ale societății civile nu au fost luate în considerare, iar majoritatea de guvernământ din parlament s-a transformat într-o mașină de vot. Respectiva stare de lucruri afectează în mod inevitabil calitatea deciziilor luate. Acesta ar fi cel mai bun scenariu. În cel mai rău caz, ar provoca degradarea puterii și subminarea democrației.
Situația actuală are în prezent un specific interesant: domină în societate ideea că victoria PAS ține, în primul rând, de meritul alegătorilor, iar în al doilea rând, ar fi cel al președintelui și al partidului ei. Dacă PAS gândește altfel, dacă nu percepe aceste repere ale opiniei publice, dacă partidul nu extinde participarea cetățenilor la guvernarea țării, ci doar își întărește monopolul asupra puterii, consecințele ar putea fi grave și atât pentru respectiva formațiune politică de la guvernare, cât și pentru țară.
Cum ați caracteriza primele 100 de zile ale Guvernului Gavriliță? Care ar fi cele mai importante realizări și evident restanțele sau lucrurile care vi s-au părut ca fiind făcute greșit?
Primele 100 de zile ale guvernului Gavrilita nu sunt la fel de impresionante ca primele 100 de zile ale administrației lui Franklin Delano Roosevelt, de la care a și început această tradiție nescrisă a unei prime perioade de totalizare a activității. În primele 100 de zile ale președintelui Roosevelt, cetățenii Statelor Unite au crezut în faptul că vor ieși din Marea Depresiune. Cele 100 de zile ale guvernului Gavriliță nu au erodat foarte mult așteptările și încrederea moldovenilor în disponibilitatea noului guvern de a lupta împotriva corupției și de a deoligarhiza statul.
Realizări pozitive au fost remarcate atât de către autorități, cât și de experți: deblocarea finanțării externe, începerea curățării structurilor de stat de așa-zisele persoane compromise, adoptarea de măsuri de protecție socială a populației (creșterea pensiilor, a salariilor și a indemnizațiilor) și, în general, identificarea unei soluții pozitive la «criza gazelor». Trebuie de remarcat mai ales măsurile guvernului de a găsi surse alternative de aprovizionare cu gaze a țării. A fost, în general, o experiență foarte utilă.
Din ceea ce-a fost negativ, am putea enumera, evident, numirile extrem de controversate ale judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție (Dorel Musteață și Ghenadie Plămădeală) și cea a fostului procuror Eugen Rurac într-o funcție înaltă la SIS. Numirea unui nou Avocat al Poporului, care a și fost deja revocat din funcție de parlament, poate fi pusă și ea pe seama eșecurilor. Greșelile sunt inevitabile, s-au spus multe despre asta, totuși, este important să le recunoaștem și să nu le mai repetăm în viitor.
Există multe dubii și cu privire la arestarea procurorului general Stoianoglo. Președintele a cerut deschidere maximă în această chestiune, cu toate astea însă nu avem încă răspunsuri la întrebările existente și transparență în chestiunea respectivă. Demisiile și numirile în curs de desfășurare la procuratură seamănă mai degrabă cu un război de clanuri decât cu o curățare a sistemului.
Se atestă multă opacitate în activitățile multor ministere și departamente. Una dintre problemele fundamentale ale noului guvern este comunicarea, informarea societății despre planuri, intenții, realizări reale etc. Multe întrebări ar fi dispărut odată cu o interacțiune informațională și comunicare mai eficiente între reprezentanții autorităților, presă și societate.
Cum vi se pare că a debutat reforma justiției odată cu noua guvernare? Unii au vorbit despre «show-uri cu mascați», iar alții că trebuie să se «taie în carne vie» când vine vorba de corupție. Dvs cum apreciați situația?
«Show-uri cu mascați» nu înseamnă încă o reformă a justiției. Adevărata reformă, potrivit ministrului Justiției, va începe cu o «evaluare externă» a judecătorilor și procurorilor în 2022. Între timp, avem același Consiliu Suprem al Magistraturii, aceiași judecători, aceiași procurori care au servit «statul capturat» și «capii» lui un an, doi sau cinci în urmă.
Și asistăm la o simbioză nefirească, o interacțiune involuntară între noul guvern, care a promis că va lupta împotriva corupției, și judecătorii și procurorii completamente corupți. Pentru cei din urmă, aceasta este o încercare de adaptare la un nou mediu politic, mimetism, o chestiune de supraviețuire. Pentru autorități, sper, aceasta este o situație forțată și temporară.
Arestarea și detenția infractorilor sunt elemente inalienabile ale justiției unui stat de drept, în care principiul «pedeapsa trebuie inevitabil să urmeze unei infracțiuni». Reținerea și arestarea funcționarilor, judecătorilor și procurorilor corupți etc. nu pot să nu ne bucure, însă, totuși, trebuie să fim siguri că aceste rețineri și arestări reprezintă un triumf al justițieid și nu o încercare a vechiului sistem de a se adapta la timpurile noi, încercând să facă pe plac noului guvern și astfel a supraviețui eventualelor răsturnări de situație și a rămâne «în pâine».
Va fi necesar să vedem câte cauze vor ajunge în instanță și ce se va întâmpla cu ele acolo.
Reforma justiției este un proces foarte complex și abia urmează să înceapă.
V-aș mai ruga să ne spuneți dacă evaluarea externă va fi într-adevăr pilonul central al reformei justiției și dacă mecanismul propus de actuala guvernare este unul viabil sau nu, și de ce anume?
Principala lecție pe care ne-o oferă primele luni de activitate ale noului guvern e că nu vor exista reforme rapide în justiție, fiindcă pare a fi imposibil sau arhicomplicat de făcut acest lucru. În Moldova s-a vorbit mult despre justiția tranzițională.
În iunie 2019, Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la statul capturat, care a și făcut posibilă introducerea unor elemente ale acestei justiții tranziționale: concedierea în masă de personal și evaluarea accelerată a ofițerilor de poliție, a procurorilor, a unei părți de judecători, a celor din sistemul anticorupție, crearea tribunalului anticorupție și a echipelor speciale de procurori etc. Nu s-a întâmplat asta nici în 2019 și nu se întâmplă nici în 2021. Ministerul Justiției a luat calea organizării unei «evaluări externe» a judecătorilor și procurorilor, care va începe abia anul viitor.
Nu suntem primii care urmează această cale. Există experiența Albaniei, a Ucrainei și a altor țări. Experiența respectivă nu este însă una clară și univocă, cu aceleași rezultate. S-au discutat multe despre asta în spațiul public al Republicii Moldova și nu are sens să ne oprim în detaliu la respectivul subiect în acest interviu.
Pentru ca reforma să dea rezultate pozitive avem nevoie de «evaluatori» profesioniști onești și bine pregătiți. Avem nevoie de oameni care să fie acceptați de societate și de corporațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor ca arbitri. Cu alte cuvinte, e nevoie de încredere în reformă, în ceea ce fac autoritățile.În acest sens, actualele numiri în funcții publice ale unor persoane nu tocmai demne subminează credibilitatea autorităților și afectează grav viitoarea reformă.
Avem nevoie de o bază factologică și de dovezi de foarte înaltă calitate atunci când luăm anumite decizii, în special cu privire la concediere, deschiderea dosarelor penale etc. În caz contrar, judecătorii și procurorii vor fi restabiliți în funcție prin decizii de instanțe de nivel național și prin deciziile CEDO.
Întrebarea rămâne deschisă: cine în instanțele naționale care nu au trecut de «evaluarea externă» va judeca cauzele și dosarele colegilor-judecători? Ce decizii vor lua? Judecând după ceea ce se întâmplă astăzi, judecătorii iau aproape întotdeauna decizii în favoarea colegilor lor judecători. Un exemplu izbitor în acest sens este cel al lui Oleg Melniciuc, care continuă să lucreze în instanță după ce a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru îmbogățire ilegală.
Există, de asemenea, întrebări cu privire la durata «evaluării externe întrucât aproximativ 1.000 de persoane trebuie evaluate. Respectiva evaluare s-ar putea să nu se încheie nici măcar cu sfârșitul mandatului actualului parlament. Și ce se va întâmpla în justiția moldovenească în toți acești ani?
Reforma justiției nu ține doar de integritatea judecătorilor și a procurorilor, ci și de îmbunătățirea și creșterea nivelului profesional al acestora etc. Avem puțini specialiști capabili să investigheze și să judece eficient cazuri complexe privind drepturile omului, violența domestică, conflicte de proprietate, infracțiuni transnaționale cu participarea cetățenilor moldoveni etc.
Pe scurt, există mai multe întrebări decât răspunsuri la ziua de azi privitor la reforma justiției.
Cum vedeți prestația opoziției după alegerile din 11 iulie? Este nevoie poate de o forță mai coagulată pe palierul de stânga din Republica Moldova? Există permise pentru o forță de stânga progresivă și pro-europeană?
Opoziția este un element indispensabil al unui sistem politic democratic funcțional, iar Moldova are nevoie de o opoziție puternică, activă și inteligentă. Aceștia sunt oamenii care, posibil, vor veni la putere mâine sau poimâine. În acest sens, și e vorba de propria mea viziune, e inimaginabilă revenirea la putere a PSRM, a Partidului Șor, de exemplu, așa cum am văzut aceste formațiuni de-a lungul anilor.
În 2021, pentru prima dată după mulți ani, am reușit să evităm să discutăm subiecte geopolitice în alegeri, și chiar în dezbaterile publice. Alegătorii moldoveni au votat masiv pentru formațiunea care promovează agenda anticorupție, agenda reformelor. PSRM, care a încercat încă o dată să folosească o ținută retorică geopolitică, pentru a transpune lupta politică într-un spațiu simbolic (păstrarea valorilor tradiționale, familia tradițională, sprijinirea ortodoxiei etc.), a pierdut masiv alegerile.
Acesta este un semnal clar din partea societății noastre că moldovenii își doresc o altă situație politică și alți politicieni în țara lor, fie ei la putere sau în opoziție.
În acest context, opoziția de care are nevoie sistemul nostru politic, țara noastră, este o opoziție care promovează o agendă politică reală pentru societatea moldovenească. Aceasta este o opoziție democratică, pentru că democrația este alegerea civilizațională a țării noastre. Exercițiile electorale ar trebui să devină o alegere între opțiunile de dezvoltare democratică a țării, și nu între democrație și diverse manifestări de nondemocrație — autoritarism, oligarhie etc.
Dacă vorbim de «puterea de stânga proeuropeană» (prin nume și doctrină), atunci aceasta este o forță a cărei absență în Moldova deformează, denaturează sistemul politic al țării. Țara are foarte mult nevoie de o astfel de putere politică.
Lupta de lungă durată a PCU(b) — PCUS (Partidul Comunist Unional al bolșevicilor, mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) și a întregii mișcări comuniste internaționale de decenii împotriva partidelor social-democrate, stigmatizarea acestora nu a trecut fără consecințe și impact de viitor. Partidele puternice proeuropene de stânga nu au apărut în nici o țară din spațiul post-sovietic.
Însă problema noastră nu este nici măcar asta, ci că nu avem nici «dreapta», nici «stânga» în sensul european al acestor termeni. Oamenii noștri se numesc astfel, cumva, plătind tribut tradiției, dar asta nu are nimic de-a face cu doctrinele. Socialiștii și comuniștii din Moldova sunt formațiuni foarte conservatoare, cu elemente de radicalism de dreapta. Iar PAS, după ceea ce spune și face, ar fi mai mult un partid de stânga, deși se autointitulează «de dreapta».
Cum apreciați dezghețarea relațiilor externe de către Maia Sandu? Credeți că ar fi necesară de asemenea și așezarea relației cu estul, poate o vizita a doamnei președinte la Moscova?
Relațiile cu partenerii noștri internaționali au fost dintotdeauna (cu rare excepții) indicatori ai stării de lucruri în interiorul Republicii Moldova. Degradarea democrației, acapararea statului de către oligarhi, impunitatea pentru sustragerea banilor publici, lipsa reformelor democratice etc. au dus la încetarea relațiilor cu partenerii noștri tradiționali de dezvoltare, la blocarea finanțării externe și la izolarea internațională a Republicii Moldova.
O cale de ieșire din această izolare, o creștere a finanțării externe (foarte favorabile) din partea partenerilor internaționali este, cu siguranță, o evoluție foarte pozitivă pentru țara noastră. Motivul pentru această stare vine din schimbarea puterii, dar și din activitatea prodigioasă, bine intenționată a șefului statului și echipei sale.
Această deblocare a relațiilor cu partenerii externi este una dintre realizările importante ale primelor luni ale noului guvern. «Vesti bune de la Bruxelles» este, fără doar și poate, unul dintre strigătele de victorie a noului guvern. Citind respectivele titluri, oamenii înțeleg că Republica Moldova a primit din nou sprijin din partea partenerilor și faptul este extrem de benefic și important în acest început de schimbare spre bine.
Reformele ar trebui să creeze condiții pentru ca noi înșine să câștigăm mai mult, să producem și să exportăm produse și servicii de calitate, să creștem veniturile populației prin mecanisme economice, să creștem veniturile bugetare etc. Acest moment nu exclude împrumuturile și împrumuturile externe. Totuși, în noile condiții, nu vom acționa ca solicitanți, ci ca parteneri egali, ceea ce prezintă o stare normală a lucrurilor.
Cum vedeți recentul acord de livrare de gaze cu Rusia? A fost el unul avantajos sau nu pentru Republica Moldova? Vă rugăm să ne explicați și de ce?
Mi-au plăcut mai mult etapele procesului de căutare a surselor alternative de aprovizionare cu gaz. Chiar dacă toată lumea înțelege astăzi limitele opțiunilor alternative de aprovizionare, experiența a fost una excelentă și mișcarea se face într-o direcție bună.
În ceea ce privește prețul gazului de 450 de dolari americani per mia de metri cubi, aceasta este, cel mai probabil, o opțiune bună. Îmi este greu să o evaluez cumva, pe moment. Cred că în acest caz este prea devreme să tragem concluzii. Să vedem cum ne vom descurca cu plata și cum se vor schimba prețul și tarifele pe măsură ce se va schimba situația de pe piață.
Înțeleg că am intrat într-o perioadă lungă de prețuri mari la resursele energetice importate și strategia corectă constă în a consolida puterea economică a statului, bunăstarea economică a populației, ceea ce va permite atât țării, cât și oamenilor să acopere costuri mai mari pentru resursele energetice consumate.
