Igor Cecan/NM

Moldova ar putea fi obligată de CtEDO să plătească peste €3 mln unei companii din România. Jurist: Un judecător a falsificat dosarul civil

Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat una din cele mai dure hotărâri, susține directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova Vladislav Gribincea. Cel din urmă spune că CtEDO a constatat că un judecător moldovean a falsificat materialele unui dosar civil, pronunțând o hotărâre „arbitrară”. Astfel, Guvernul moldovenesc ar putea fi obligat să achite peste 3 milioane de euro daune materiale unei firme de construcții din România.

„Deși toate argumentele prezentate la CtEDO au fost invocate și la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), CSJ a menținut soluția arbitrară”, precizează Gribincea.

Directorul Centrului a comunicat și unele detalii despre cauză. El spune că totul a început în 2007, când o companie românească s-a asociat cu o companie moldovenească controlată de politicianul Victor Șelin, cu scopul de a construi drumuri în Republica Moldova.

Prin urmare, potrivit lui Gribincea, compania românească i-a transmis celei moldovenești echipament pentru construcția drumurilor în valoare de peste 1,000,000 euro.

„Ulterior, compania moldovenească a obținut un contract pentru construcția de drumuri de peste 20,000,000 euro. Echipamentul transmis de compania românească a fost pus în gaj la o bancă pentru a obține lichidități pentru construcția de drumuri. De asemenea, fondatorul companiei românești a garantat creditele luate de compania moldovenească, punând în gaj casa sa, evaluată la 400,000 euro”, susține juristul.

În 2010, între asociații companiei moldovenești a apărut o ceartă din cauza scoaterii banilor din companie în favoarea companiilor controlate de la Șelin, comunică directorul Centrului de Resurse Juridice.

„În final, Victor Șelin a obținut în instanța de judecată din Moldova anularea acordului de asociere din 2007 și repunerea părților în situația de până la încheierea acestuia. Motivul – echipamentul adus în 2007 nu a fost văzut în persoană de către evaluatori la momentul importului”, comunică Gribincea.

„Judecătorul însă a menționat că contractele de gaj pe casă și pe echipament rămân valabile. Cu alte cuvinte, compania românească a rămas fără echipament, fără cotă în companie și fără vreo compensație, iar fondatorul companiei românești – fără casă”, a subliniat juristul.

Directorul Centrului a mai spus că hotărârea arbitrară a fost pronunțată de președintele Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău – „cel care și-a distribuit el sie dosarul”.

„Acesta a examinat cauza în lipsa companiei românești. Cauza a fost fixată pentru examinare pe 02.03, însă a fost examinată pe 02.02, falsificându-se (parțial doar) materialele cu privire la fixarea cauzei pentru 02.03”, menționează Gribincea. El mai declară că judecătorul a dispus executarea imediată a hotărârii fără vreo motivare.

„Judecătorii au admis acțiunea chiar dacă toate termenele de prescripție erau expirate. În registrul întreprinderilor, radierea companiei românești din asociație a fost efectuată de către soția vicepreședintelui partidului condus de dl Șelin”, se arată în postare de pe Facebook al lui Gribincea.

Se mai menționează că ulterior, compania românească a solicitat să i se restituie echipamentul și să fie scos gajul de pe casă – „CSJ a refuzat însă, deși era evident că refuzul este ilogic”, comunică directorul Centrului. „În această cauză statul va plăti (este cert că compensația nu poate fi mai mică de valoarea echipamentului) milioane de euro”, a conchis el.

De menționat că societatea reclamantă a pretins 3.027.923 euro, plus o dobândă zilnică de 544 EUR calculată între data depunerii cererilor sale și data adoptării hotărârii Curții, cu titlu de prejudiciu material. De asemenea, a pretins 35.000 euro și, respectiv, 11.307 euro pentru prejudiciu moral și, respectiv, costuri și cheltuieli, scrie replicamedia.md.

Ulterior, Guvernul a susținut că cererea reclamantului este neîntemeiată și a cerut Curții să o respingă.

În concluzie, CtEDO nu a luat o decizie finală și a menționat că așteaptă o eventuală împăcare a Guvernului Moldovei cu compania românească.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: