Andrei Mardari / NewsMaker

Moldovagaz a făcut publice noile tarife la gaz, înaintate ANRE pentru aprobare

SA „Moldovagaz” a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2021 de la 4128 la 9396 lei pentru o mie de metri cubi. Prin urmare, consumatorii casnici ar urma să achite 10,26 bani pentru 1m3, în loc de 4,29 de bani.

„Astfel, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie ridicat de la 4298 la 10260 lei pentru o mie de metri cubi, de presiune medie de la 4018 la 8649 de lei, de presiune înaltă de la 3910 la 8331 de lei pentru o mie de metri cubi”, se arată în comunicat.

Prin urmare, consumatorii casnici ar urma să achite 10,26 bani pentru 1m3, în loc de 4,29 de bani.

În cazul rețelelor de transport gaze, tariful urmează să fie crescut de la 2613 la 7834 de lei pentru o mie de metri cubi în punctele de intrare, și de la 2895 la 8115 de lei în punctele de ieșire.

„Principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție”, se arată în comunicat.

Tariful final nou pentru gazele naturale la prețuri reglementate se aprobă de ANRE într-o ședință deschisă.

Știrea se actualizează

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

„Casa rusă” se mută la Tiraspol, după ce a fost forțată să se închidă la Chișinău? Reacția Biroului de reintegrare

Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în regiunea transnistreană după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Anunțul a fost făcut pe 2 iunie de pretinsul ministru de „externe” al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev. Potrivit acestuia, inițiativa este un răspuns la ceea ce a numit „limitarea prezenței Rusiei” în Moldova.

„Conducerea Republicii Moldova a luat decizia de a rupe legăturile cultural-umanitare cu Rusia. Considerăm oportun să soluționăm definitiv problema deschiderii pe teritoriul Transnistriei a unui centru rus cu funcționalitate deplină pentru cooperarea culturală și umanitară multilaterală dintre Rusia și Transnistria. Această decizie ne va ajuta să contracarăm tentativele distructive de limitare a prezenței Rusiei”, a declarat Vitali Ignatiev, citat de presa locală.

Solicitat pentru o reacție de NewsMaker, Biroul politici de reintegrare a precizat că reprezentanții de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a decide deschiderea unor asemenea centre pe teritoriul Republicii Moldova.

„Aprobarea procedurilor de resort, reglementarea modului de funcționare, a statutului și domeniilor de activitate a unor asemenea centre poate fi aprobată exclusiv prin instrumente juridice bilaterale, la nivelul autorităților competente ale statelor respective. Regiunea transnistreană este partea inalienabilă a Republicii Moldova, corespunzător, factorii de la Tiraspol care nu reprezintă sistemul instituțional național nu dețin competențe legale în acest sens”, a declarat Biroul într-o reacție pentru NewsMaker.

NM a solicitat o reacție și de la Ministerul de Externe, însă până în momentul publicării știrii, nu am primit un răspuns.

Reamintim că Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău funcționează din 2009, în baza unui acord semnat la Moscova în 1998.

În noiembrie 2025, Guvernul Republicii Moldova a aprobat denunțarea acordului. La scurt timp, și Parlamentul a votat denunțarea documentului. Decizia a fost motivată de încălcarea repetată a spațiului aerian al țării de către drone rusești, inclusiv incidentul din februarie 2025.

Pe 5 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a notificat oficial partea rusă despre încetarea acordului. Conform prevederilor documentului, denunțarea produce efecte după șase luni de la notificare, ceea ce înseamnă că acordul care stă la baza activității Centrului Rus de Știință și Cultură își va înceta valabilitatea la 4 iulie 2026.

Ambasada Federației Ruse în Moldova a criticat anterior decizia autorităților de la Chișinău, calificând-o drept „greșită”. Totodată, misiunea diplomatică a susținut că instituția și-a desfășurat activitatea în conformitate cu legislația Republicii Moldova și a avertizat că, după închiderea centrului, va extinde „gama de activități culturale desfășurate direct de către Ambasada Rusiei”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: