NewsMaker

Moldoveni din Rusia sunt transportați organizat la vot în Belarus? Muzică, dans și pahare pline (VIDEO)

Poliția a anunțat că a fost sesizată cu privire la transportarea organizată a alegătorilor din Federația Rusă spre Belarus, acțiune care contravine legislației naționale și care este calificată drept tentativă de influențare ilegală a procesului electoral.

Într-un video publicat de poliție se observă că persoanele sunt transportate cu autobuzul, cu muzică și dansuri și pahare pline.

În acest context, oamenii legii întreprind măsuri de verificare și investigare a circumstanțelor, pentru a identifica persoanele implicate și pentru a împiedica desfășurarea unor astfel de acțiuni.

Amintim că la două secții de votare din Republica Moldova, cel puțin 80 de persoane au fost transportate organizat. Mașinile cu care au ajuns, cu numere de înmatriculare transnistrene, au circulat în coloană. Pe telefoanele unora dintre alegători era deschis un canal de Telegram cu mesaje ce păreau a conține instrucțiuni. Informațiile au fost comunicate de Asociația Promo-LEX, care a raportat incidentele constatate de observatori. Potrivit asociației, printre alte incidente se numără votarea în grup, folosirea documentelor neconforme și PR negativ sau agitație electorală în incinta secțiilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: