realitatea.md

Moldovenii aflați în Israel vor primi ajutor consular doar în situații excepționale: Ambasada își suspendă temporar serviciile

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel anunță că, în contextul escaladării situației de securitate din regiune, secția consulară își suspendă temporar serviciile consulare ordinare și va presta doar servicii de urgență. Este vorba, în principal, despre eliberarea titlurilor de călătorie și soluționarea altor situații excepționale, se arată într-un anunț oficial al misiunii diplomatice.

Totodată, autoritățile reamintesc că spațiul aerian israelian rămâne închis pentru o perioadă nedeterminată. În aceste condiții, cetățenii moldoveni care intenționează să părăsească teritoriul Israelului sunt îndemnați să utilizeze rutele terestre prin punctele de frontieră cu Egiptul și Iordania. Detalii – AICI.

Ambasada recomandă tuturor cetățenilor să continue să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, inclusiv regulile de adăpostire în timpul alertelor de rachetă.

Pentru asistență consulară de urgență, moldovenii aflați în Israel pot apela următoarele numere de telefon: +972 52 278 7326 sau +972 52 778 9772.

Amintim că, pe 16 iunie, MAE a îndeamnat cetățenii moldoveni aflați în Israel să părăsească țara, pe durata desfășurării conflictului cu Iran. În seara aceleiași zile, ministerul a anunțat că 26 de cetățeni moldoveni au contactat Ambasada Republicii Moldova din Israel solicitând informații privind posibilitățile de evacuare, inclusiv despre o eventuală organizare a unui zbor charter.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Promo-LEX îl acuză pe Krasnoselski de fals: „Asociația nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor deținuților din regiunea transnistreană”

Asociația Promo-LEX susține că nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Declarația reprezintă o reacție la afirmația liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, precum că asociația „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria” – peste 1000 de persoane, printre care criminali și traficanți de droguri.

Declarațiile lui Krasnoselski

Pe 28 august, Krasnoselski a fost solicitat de o jurnalistă să comenteze cererea Promo-LEX ca regiunea să elibereze deținuții politici. În reacție, liderul de la Tiraspol a spus că Promo-LEX „a cerut eliberarea tuturor deținuților din Transnistria”, nu a deținuților politici. „Mai mult de o mie de persoane. 1050”, a adăugat Krasnoselski. „Noi nu avem deținuți politici. (…) În Moldova ei sunt, în Transnistria nu sunt. (…) Promo-LEX a cerut eliberarea tuturor deținuților. Ei cred că aceștia sunt ținuți aici ilegal. Nu știu cu ce este legat asta, fie din prostie, fie atitudine inconștientă în ceea ce privește situația, fie o încercare de a face jocul crimei organizate. Deoarece printre cei o mie de deținuți, (…) sunt 150 de ucigași, (…) recidiviști (…), tâlhari, jefuitori, violatori, traficanți de droguri”, a spus Krasnoselski.

Reacția Promo-LEX

Pe 11 septembrie, Promo-LEX l-a acuzat de fals pe liderul de la Tiraspol. „Afirmația este falsă. Promo-LEX nu a solicitat niciodată eliberarea tuturor persoanelor deținute în regiunea transnistreană. Dacă Vadim Krasnoselski deține un document care ar demonstra contrariul, îl invităm să îl prezinte. (…) Vadim Krasnoselski răspândește dezinformare, iar numele său rămâne pe lista persoanelor responsabile de încălcări ale drepturilor omului”, a comunicat Asociația.

În continuare, Promo-LEX a amintit despre solicitările sale. Asociația a menționat că, pe 18 mai 2026, a solicitat președintelui Republicii Moldova și Guvernului să întreprindă acțiuni pentru eliberarea lui Emilian Ceban, tânărul din Grigoriopol care a fost încarcerat în 2022, la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe un termen de zece ani cu așa-numitul Minister al Apărării și și-a anunțat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului.

Asociația a mai spus că, pe 12 iunie 2026, a semnat o petiție colectivă prin care a solicitat eliberarea lui Emilian Ceban și Evghenii Pancioha. „Evghenii Pancioha se află în detenție de opt ani. După ce a suferit un accident vascular cerebral, acesta nu beneficiază de tratament, chiar și atunci când se oferă să achite din surse proprii costul medicamentelor. Anterior, am solicitat, de asemenea, nominal, eliberarea lui Vadim Pogorletchi și Victor Plescanov. Vadim Pogorletchi a fost deținut ilegal mai mult de trei ani și a fost eliberat abia în noiembrie 2025. Victor Plescanov a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare pentru opiniile sale critice față de regim și față de invazia Rusiei în Ucraina”, a menționat Promo-LEX.

***

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care își desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Aceasta și-a propus ca scop dezvoltarea democrației și apărarea drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: