Moldovenii care „au fugit în străinătate sau se ascund” să fie investigați penal în absența lor. Propunerea ministrului Justiției
Full Article 3 minutes read

Moldovenii care „au fugit în străinătate sau se ascund” să fie investigați penal în absența lor. Propunerea ministrului Justiției

Ministerul Justiției va expedia în adresa Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative, astfel încât să fie permisă instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei, dacă aceasta în mod vădit se eschivează de la acțiunile desfășurate de organele de drept. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Sergiu Litvinenco, pe 25 mai. 

„Avem multe cazuri când persoane față de care există bănuieli rezonabile că ar fi prejudiciat statul și ar fi furat banii cetățenilor noștri au reușit să fugă în străinătate sau să se ascundă, sfidând legislația și organele de drept, iar din acest motiv dosarele nu pot fi finalizate și persoanele nu pot fi trase la răspundere”, a declarat Litvinenco.

Ministrul a precizat că proiectul vine cu mai multe elemente noi.

„De exemplu, în situația când învinuitul a dispărut, sustrăgându-se de la urmărirea penală, sau locul aflării lui nu este stabilit ori nu este posibil asigurarea prezenței acestuia, înaintarea acuzării în lipsa învinuitului și finalizarea urmăririi penale se va verifica și autoriza de către un judecător de instrucție la solicitarea procurorului, care va dispune finalizarea urmăririi penale în absența învinuitului, prezentând copia ordonanței de punere sub învinuire contra semnăturii apărătorului ales sau celui care acordă asistență juridică garantată de stat”, a menționat Litvinenco.

Totodată, ministrul a accentuat că finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului va fi posibilă doar dacă se întrunesc mai multe condiții cumulative, indicate expres în textul proiectului de lege.

„De asemenea, la examinarea demersului respectiv, judecătorul de instrucție nu se expune pe fondul cauzei și nici asupra vinovăției sau nevinovăției învinuitului ori asupra încadrării juridice a faptei ce i se impută”, a declarat ministrul.

Tot el a precizat că rolul judecătorului de instrucție în acest proces este de a verifica că locul aflării învinuitului nu poate fi stabilit și au fost întreprinse măsurile de căutare a acestuia: „Ulterior, va constata că fără a recurge la mecanismul de finalizare a urmăririi penale în absența învinuitului, urmărirea penală se tergiversează în mod nejustificat”.

Totodată, potrivit lui Litvinenco, proiectul vine și cu un șir de garanții procesuale.

„Și anume, persoana condamnată în lipsă poate solicita reluarea examinării cauzei penale, dacă va depune personal sau prin apărător o cerere în acest sens către organele competente. Astfel, se garantează dreptul persoanei la un proces echitabil și dreptul de a se apăra”, a spus ministrul Justiției.

După emiterea sentințelor judecătorești de condamnare, în situația în care prin aceste sentințe se va dispune confiscarea bunurilor condamnatului, va fi posibilă și nemijlocit, confiscarea bunurilor vizate în cauzele respective.

Litvinenco a precizat că mecanisme similare celor propuse de Ministerul Justiției se regăsesc în legislația procesual-penală a mai multor țări, cum ar fi România, Ucraina, Georgia, Franța.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: