augustnews.ru

Moldovenii care vor intra în România vor trebui să completeze „formularul de localizare a pasagerului”

Șeful Departamentului Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat, pe 5 decembrie, după ședința de Guvern, că România va introduce, începând din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în multe alte ţări, informează Digi24.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, la finalul unei întâlniri convocate de premierul Nicolae Ciucă, la care au participat miniştrii Sănătăţii, Afacerilor Interne, Apărării, precum şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

„Formularul de localizare a pasagerului sau, cum se spune, PLF – Passenger Locator Form, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrare în aeroporturi şi unde persoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă, să îl prezinte la graniţă sau la sosire la graniţă, dacă este, pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată”, a spus Raed Arafat.

Oficialul a precizat că inițiativa urmează să fie implementată începând cu data de 20 decembrie. Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost deja implementat de alte state europene.

„Cei care acum călătoresc în alte ţări europene deja ştiu că acest formular există şi au trebuit să îl completeze înainte să călătorească sau la sosire în ţara respectivă, aşa că România va introduce şi acest tip de formular începând cu 20 decembrie”, a menţionat secretarul de stat.

Conform unui comunicat transmis de Guvernul României, măsura utilizării formularului de localizare a pasagerului a fost analizată având în vedere „numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron”.

Autoritățile au anunțat duminică o serie de măsuri pentru a limita răspândirea variantei Omicron în România, după ce au fost confirmate primele două cazuri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: