facebook / Dodon Igor

„Ne transformăm într-o republică bananieră?” Acordul dintre PSRM și PDM, în pericol din cauza Legii ONG-urilor

Președintele Igor Dodon susține că Legea privind activitatea ONG-urilor contravine intereselor Republicii Moldova și nu o va promulga, chiar dacă aceasta va fi adoptată de parlament. Mai mult, șeful statului a avertizat deputații din Partidul Democrat (PDM) că aceștia vor încălca acordul de coaliție, dacă își vor da votul pentru acest proiect. Declarațiile au fost făcute în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 29 mai. 

„Este o lege foarte interesantă, contradictorie și la sigur nu corespunde intereselor Republicii Moldova, în modul cum este redactată acum. Vreau să vă amintesc că această lege a fost adoptată în prima lectură pe timpul guvernului Filip în 2017 sau 2018, iar apoi niciun guvern nu a readus în atenție această lege, nici guvernul Maia Sandu. Acum, toți insistă – oponenții noștri, partenerii din vest, pentru adoptarea acestei legi”, a spus Dodon.

Șeful statului susține că prin această lege va fi favorizată ingerința externă în treburile interne ale țării.

„În această lege scrie clar că organizațiile neguvernamentale pot oferi servicii partidelor politice și pot beneficia de finanțare din exterior. Ce înseamnă asta? „Băieții de la Harvard” deschid un ONG, acordă pentru activitatea acestuia câteva milioane de dolari. Sute de milioane de dolari sunt investite, anual, în aceste ONG-uri. Apoi, aceste ONG-uri, împreună cu partidul Maiei Sandu sau a lui Năstase sau altele, își încep activitatea politică. Adică, pe de o parte, oficial, partidul nu dispune, oficial, de nicio finanțare, cum este Pro Moldova care stă într-un birou despre care spun că l-au pus la dispoziție un ONG. Ce înseamnă asta? Ingerință externă în politica Republicii Moldova”, a argumentat președintele țării.

Igor Dodon a precizat că deputatul socialist Bogdan Țîrdea pregătește un raport detaliat privind acest subiect. El a subliniat că Republica Moldova nu are nevoie de cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară, în valoare de 30 de milioane de euro, din partea Uniunii Europene (UE), în aceste condiții.

„Nu ne trebuie nouă finanțare în așa condiții. Mai țineți minte că spuneau că UE va acorda 87 mln de euro? Iar apoi s-a dovedit că acești bani nu vin pentru guvern, pentru buget, pentru pensii sau salarii, ci pentru ONG-uri. Atunci ce, ne transformăm într-o republică bananieră în care activează câteva zeci de mii de astfel de ONG-uri și conduc Republica Moldova. Pentru ce atunci ne trebuie parlament, președinte? Câteva ONG-uri vor primi bani din afară și vor conduce aici”, a spus Dodon.

Șeful statului a subliniat că, în forma actuală, această lege nu poate fi adoptată, iar PSRM nu o va susține. Mai mult, în cazul în care deputații PDM o vor vota, asta ar însemna încălcarea acordului de coaliție.

„Dacă partenerii de coaliție a socialiștilor o vor vota, înseamnă că ei încalcă acordul pe care l-au semnat în martie. Acolo este indicat că toate votările din parlament se fac împreună, prin consens, nu separat, cu alte partide. Până acum, s-a respectat. În al doilea rând, chiar dacă această lege va fi adoptată în parlament, printr-o minune, deși nu văd cum, pentru că ar însemna încălcarea acordului și pentru asta vor „cumpăra” deputați ca să voteze, atunci eu, în calitate de președinte, nu voi promulga legea”, a accentuat șeful statului.

Amintim că, pe 28 mai, reprezentanții Platformei DA, dar și cei ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au cerut convocarea, de urgență, a ședinței parlamentului și examinarea mai multor subiecte, inclusiv adoptarea Legii privind activitatea ONG-urilor, una dintre condițiile înaintate de UE pentru acordarea sprijinului financiar în mărime de 30 mln euro.

De remarcat că, pe 20 mai, PDM a anunțat că va susține această lege. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: